PSA Peugeot-Citroen lucrează la un nou motor cu trei cilindri
Francezii de la PSA şi-au luat destinul în propriile mâini şi au creat un motor cu trei cilindri în linie, independent faţă de BMW şi Toyota. Unitatea debutează în 2012 şi dezvoltă maximum 135 CP.
Concernul francez PSA Peugeot-Citroen pregăteşte un motor cu trei cilindri în linie pe care îl va construi pe cont propriu. Noua unitate va fi oferită în mai multe versiuni de putere şi va avea două versiuni de cilindree 1.0 şi 1.2 litri. Unităţile vor fi fie aspirate natural, fie supraalimentate şi oferă între 70 şi 135 CP, în funcţie de cilindree şi aspiraţie. Producţia va fi asigurată de fabrica din Tremery, capabilă de 320.000 de unităţi pe an, iar debutul este pregătit pentru anul 2012.
În 2013, PSA va lansa motorizarea 1.2 THP. Aceasta va fi construită în maximum 640.000 de unităţi pe an şi reprezintă versiunea de 1.2 litri şi 135 CP a motorului meţionat mai sus. Deşi are tot trei cilindri iar PSA Peugeot-Citroen are un parteneriat cu BMW şi a dezvoltat motoare cu trei cilindri alături de Toyota, francezii au decis să realizeze noul propulsor pe contr propriu.
Nemţii de la BMW au propriul lor proiect de motoare cu trei cilindri, acesta fiind bazat pe conceptul unui cilindru de 500 centimetri cubi. Unitatea respectivă are o cilindree totală de 1.5 litri şi reprezintă jumătate dintr-un motor actual cu şase cilindri în linie şi supraalimentat cu o turbină. Motoarele celor de la BMW vor debuta atât în versiuni otto, cât şi în versiuni diesel, dar francezii de la Peugeot ar putea dezvolta doar versiuni pe benzină. Nu este clar de ce concernul PSA Peugeot-Citroen a renunţat la colaborarea cu Toyota pentru motoarele cu trei cilindri în linie, parteneriat care i-a adus ani la rând titlul ”Engine of The Year” la categoria sa.
Via | Argusauto.com
Probabil motorul va si pus prima data pe noul 208.Sau cine stie....