PUBLICUL A ALES: 21.500 de votanţi, doi câştigători în Autovot 2015. VW Passat câştigă la Maşini Accesibile, Audi A7 ia titlul categoriei Maşini Premium

Publicat sâmbătă, 28.02.2015 00:10 de Automarket

Două modele ale Grupului Volkswagen au reuşit să ridice trofeele puse în joc la cele două categorii ale competiţiei popularităţii auto. Autovot 2015 încheie astfel o ediţie-record, cu 21.500 de votanţi unici pe parcursul unei luni de concurs.

După o lună de dueluri zilnice, Automarket trage cortina peste ediţia 2015 a competiţiei Autovot, care reuşeşte de aproape un deceniu să afle, cu ajutorul publicului, care sunt cele mai populare maşini lansate în fiecare an în România. A fost o ediţie plină de meciuri fantastice care în unele cazuri au doborât recorduri absolute de votanţi. Rămân astfel în istoria competiţiei

duelul din primul tur dintre BMW X6 şi Ford Mustang, terminat după 24 de ore şi peste 2800 de voturi cu o diferenţă de un singur vot în favoarea modelului german, dar şi meciul dintre Ford Focus şi Volkswagen Passat, jucat în sferturi, care a adunat un număr-record de votanţi într-o singură zi: aproape 4400. Aceeaşi partidă a fost şi cea în care am văzut cele mai multe voturi acordate unuia dintre concurenţi: 2292 pentru Passat.

Una peste alta, competiţia a adunat în total 21.500 de votanţi unici, un record absolut, depăşind clar anterioara performanţă, cea din 2014, când concursul a adunat 13.500 de votanţi. 

Categoria Maşini Accesibile: Volkswagen Passat bate în finală Mazda6

Volkswagen Passat a reuşit să câştige ediţia 2015 a competiţiei, spărgând astfel gheaţa pentru marca germană în competiţia organizată de Automarket: este pentru prima dată în istoria de 9 ani a concursului în care un model Volkswagen câştigă marele trofeu pus în joc.

Într-o finală care se anunţa foarte echilibrată, Volkswagen Passat a reuşit să treacă de Mazda6 facelift după o zi în care cele două modele au mers umăr la umăr la începutul duelului şi s-au distanţat apoi pe măsură ce se scurgeau cele 24 de ore dedicate votului. Scorul final al duelului dintre cei doi rivali din segmentul sedanurilor de familie a fost de 1984 la 1446, iar Mazda6 se mulţumeşte cu locul al doilea după ce noua generaţie a modelului japonez reuşise să câştige trofeul în 2013. 

Pe locul al treilea la această categoria s-a clasat Volkswagen Touareg, care a învins în finala mică a competiţiei un frate mai mic: Golf Sportsvan. Marca Volkswagen îşi adjudecă astfel trei din primele patru poziţii ale categoriei Maşini Accesibile, ediţia 2015 a competiţiei Autovot fiind astfel cea mai de succes pentru brandul din Wolfsburg din cele organizate până acum.

Traseul lui Volkswagen Passat în AUTOVOT 2015 
În turul 1: Tur liber
În turul 2: 2183-446 vs. Mazda2
În sferturi: 2292-2071 vs. Ford Focus facelift
În semifinală: 2012-738 vs. Volkswagen Golf Sportsvan
În finală: 1984-1446 vs. Mazda6 facelift

Categoria Maşini Premium: Audi A7 Sportback învinge Mercedes Clasa S Coupe

Audi A7 a avut un traseu foarte interesant în ediţia 2015 a competiţiei Autovot, reuşind să elimine în sferturi, semifinală şi finală câte un model al mărcii Mercedes-Benz. Coupe-ul cu patru uşi al mărcii din Ingolstadt şi-a însuşit astfel porecla de "Mercedes Killer" după ce a scos din competiţie, pe rând, trei modele care se află la rândul lor în vârful preferinţelor cumpărătorilor de modele premium din România: Clasa C, CLS şi S Coupe. Secretul reuşitei Audi stă mai ales într-o mobilizare exemplară a fanilor de pe Facebook ai mărcii, acolo unde brandul german şi-a promovat insistent - şi eficient, după cum am putut vedea - prezenţa în competiţie.

Este al doilea an consecutiv în care un model Audi câştigă trofeul pus în joc în Autovot, după ce Audi A8 a reuşit să-şi adjudece prima poziţie în 2014. În total, Audi a câştigat trei trofee în competiţia popularităţii, primul titlu fiind cel al lui Audi A4 în Autovot 2008. 

Învinsul lui Audi A7 din finală a fost Mercedes-Bens Clasa S Coupe, unul dintre cele mai reuşite modele coupe de lux de pe piaţă. Cu un parcurs excelent până în finală, modelul Mercedes a început ziua foarte bine, intrând în avantaj spre dimineaţă, însă a fost depăşit după prânz de adversarul său din finală, care şi-a mărit constant apoi avantajul la puncte. Finalul a consemnat scorul de 1834 la 1547.

Locul al treilea al categoriei Premium a fost câştigat de asemenea de un model al mărcii Mercedes-Benz. Este vorba de coupe-ul cu patru uşi CLS în versiunea sa facelift, care a trecut uşor de Jaguar F-Type Coupe în finala mică.

Traseul lui Audi A7 Sportback facelift în AUTOVOT 2015 
În turul 1: 1561-354 vs Mini hatch
În turul 2: 1855-1320 vs BMW X6
În sferturi: 1867-1102 vs Mercedes-Benz Clasa C
În semifinală: 1353-1184 vs. Mercedes-Benz CLS
În finală: 1834-1547 vs. Mercedes-Benz Clasa S Coupe 

LISTA COMPLETĂ A DUELURILOR DIN AUTOVOT 2015

Câştigătorii premiilor puse în joc pentru votanţi vor fi traşi la sorţi şi anunţaţi pe pagina concursului în 2 martie. 

AUTOVOT: Istoric câştigători
2007 ALFA ROMEO BRERA
2008 AUDI A4
2009 OPEL INSIGNIA
2010 OPEL ASTRA
2011 DACIA DUSTER
2012 FORD FOCUS
Maşini Premium  Maşini Accesibile 
2013 BMW SERIA 3 MAZDA6
2014 AUDI A8 SKODA OCTAVIA
2015 AUDI A7 VOLKSWAGEN PASSAT
  • X, sâmbătă, 28.02.2015 00:28

    Tot neatractiv ramane Passatul

  • vava, sâmbătă, 28.02.2015 01:15

    Si inca o data made in germany number one!

  • Y, sâmbătă, 28.02.2015 02:27

    Stimate X iti doresc din suflet sa ai parte de un Passat nou asa neatractiv cum il consideri !!!!!!!!!!

  • Flo, sâmbătă, 28.02.2015 07:25

    Am sperat ca vor fi castigatoare Mazda 6 si S coupe :)

  • Andi, sâmbătă, 28.02.2015 07:49

    @Flo - stai lin, a castigat "cine trebuie", cine a sponsorizat mai bine... :)

  • lorinczi.thomas, sâmbătă, 28.02.2015 08:20

    Ma repet, Audi A7 aici este facelift, ea a mai participat la Autovot 2011, dupa a urmat facelift-ul care a mai modificat-o pe undeva si hop-top in finala AV 2014. Concursurile mari nu includ masinile restilizate.

  • @vava, sâmbătă, 28.02.2015 09:18

    Number one in Romania doar :))

  • mircea, sâmbătă, 28.02.2015 09:42

    @andi Zici tu? Ai informații? Bănuiești? Ți se pare? @lorinczi.thomas Cine-a spus că Autovot e un concurs ca toate celelalte? Și ce înseamnă "concurs mare"? După informațiile mele, am asistat la cel mai mare concurs de acest tip organizat vreodată în România. Niciodată nu s-a întâmplat ca 21.500 de votanți să decidă mașinile sau mașina câștigătoare.

  • @mircea, sâmbătă, 28.02.2015 10:17

    Stai linistit, unii se pricep atat de bine la masini si sunt atat de impartiali incat nu vor intelege niciodata de ce nemtii castiga mai mereu. Si in general,nu doar la asemenea concursuri. Si nu doar in Romania.

  • arogantul, sâmbătă, 28.02.2015 11:28

    concursul asta a dovedit pt a unshpe mia oara ce cultura automobilistica slaba are romanul, toti baietii din dorobanti au votat. numele VAG-ului fie laudat,

  • hahahhahaa, sâmbătă, 28.02.2015 12:31

    Inca odata,carutele nemtesti vagiste si tedeiste castiga.Pai nici nu ma asteptam la altceva.In Romania,nu doar cultura auto este la pamant,ci cultura in general.Toti care au votat A7 si Passat,nu au votat pentru ca le place sau pentru ca s-au interesat,au analizat si au procesat informatii referitoare la fiecare model,ci pur si simplu pentru ca este "pasat si audi bai tata",instinctul lor de taranoi le-a spus cu cine sa voteze,instinct care le guverneaza viata de zi cu zi.Oricum,si Mazda 6 si S Coupe au clientii lor,clienti care atunci cand fac astfel de achizitii nu se uita doar la cum arata masina si cati cai are sau cat consuma(astea fiind singurele criterii prin care muritorul de rand isi alege masina,bineinteles,la aceste criterii se adauga si parerea vecinului de la etaju 3 care arunca gunoiul pe geam dar are pasat si a zis ca este buna rau si ca este TDI).Cei care isi cumpara Mazda 6 sau S coupe se mai uita si la altr criterii de selectionare a unei masini(satisfactia clientilor,rata de devalorizare,acestea doua spunand foarte multe despre o masina,fiabilitatea masinii,te interesezi pe forumuri care ce probleme a avut,daca majoritatea pieselor masinii sunt facute " in-house",ceea ce la Haudi si Pasat nu se intmpla si multe alte chestii). Deci da,dupa cum a zis si cineva mai sus,pasat si a7 sunt bune,in Romania.Forta VAG!

  • mihai, sâmbătă, 28.02.2015 12:35

    Nou Passat 2.0 BiTDI(moto dizal de 2 litri) full option,costa aproape 70.000 de euro,asta da masina accesibila.Intentionez sa cumpar vreo 3 bucati,sa le asortez cu adidasii.

  • Bethurbazal, sâmbătă, 28.02.2015 12:53

    Pentru o marca ce e foarte slab reprezentata in Romania, Mazda 6 a obtinut un loc remarcabil. Ceilalti constructori din finale au uzat de influenta, retele de socializare, naivitatea unora. @ Auto Market - Volvo XC90 nu e lansat in Romania. Nu e in show-room-uri. Primele exemplare (din seria aceea limitata) se vor livra la clientii din Romania in iunie. Voi l-ati trecut in competitie. De ce? Sa eliminati un concurent serios in 2015?

  • unckle, sâmbătă, 28.02.2015 13:11

    Din pacate concursul AM incepe sa sufere de aceiasi problema de care sufera sectiunea comentarii a AM. Sper ca in biroul redactiei cineva o sa puna problema "concursului" castigat de importatorul care isi mobilizeaza cel mai bine fanii, platind niste bani la Facebook si "popularizandu-si" brandul. Domnilor, un concurs ar trebui sa fie organizat astfel incat un importator care plateste la facebook sa nu poata castiga fara probleme... parerea mea.

  • dan_grc, sâmbătă, 28.02.2015 15:10

    Eu nu înțeleg altceva, cum de Passat și Mazda 6 sunt mașini accesibile, mai ales Passat, pentru români sunt accesibile? Sunt modele care tind către premium, așa cum se precizează în toate testele, iar prețurile lor n-au cum să fie accesibile, Dacia este accesibilă, 90% dintre cei care au votat nu și le permit cu siguranță.

  • joe, sâmbătă, 28.02.2015 15:25

    din cate stiu noul volvo xc 90 nici nu v-a ajunge in show room, se comanda doar on line

  • LauCalin, sâmbătă, 28.02.2015 16:19

    Grupul VAG castiga premii precum Masina anului in lume, masina anului in Europa, castiga mai multe premii la concursul Motorul Anului, castiga majoritatea comparativelor facute de presa auto din toata lumea, au vanzari in crestere... si cu toate astea cei de aici nu inteleg de ce si tot o dau "cu cultura" automobilistica. Poate ca asta ar trebui sa le dea putin de gandit si sa lase frustrarile gen "presa si lumea sunt vrajite, ca stiu eu ca asa e." Tocmai asta e, daca s-ar pricepe la masini si chiar ar intelege acest domeniu si-ar da seama de ce stau lucrurile tocmai asa. VAG nu ofera fiabilitate de top, dar in rest are f putine slabiciuni. De la VAG poti sa cumperi o masina considerata una din referintele segmentului si daca ai 8000 de euro si daca ai 80000 de euro. Lucru care nu se intampla la ABSOLUT nici un alt grup auto din lume. Si asta inclusiv concurenta o recunoaste. Nume grele ale industriei auto precum Renaul, Ford, Peugeot, Fiat, Mazda, Hyundai si-au dat seama ac este f greu sa detronezi pe cei de la VAG. In clasa compacta si medie "jocurile" concurentei se fac uitandu-se de la locul 2 in jos, pentru ca Golf si Passat uneori vand si dublu in clasa lor fata de multi concurenti. Singurii care le pot tine piept in acest moment este Toyota. Dar cine stie cat ii mai pot face fata ?! Repet ceva ce cu siguranta stiti si voi si totusi refuzati sa intelegeti, aici nu este un concurs de fiabilitate. Altceva conteaza. Si spuneti voi ca Passat e scump ca poate ajunge de la 23000 de euro la 60000 de euro. Dar intr-un BMW Seria 3 care porneste de la 30000 de euro si poate sa ajunga la 75000 de euro de ce nu spuneti nimic, daca tot spuneti ca sunteti impartiali? Un Clasa C poate costa si 34000 de euro si 78000 de euro. Te obliga cineva sa dai 60000 de euro pe un Passat? Si totusi exista, pentru ca acel Passat ala 60000 de euro are cam ce are un Seria 3 la peste 70000 de euro. Chestiile astea sunt gandite de niste oameni care se pricep la afaceri mult mai bine decat voi. Deci inainte sa aruncati cu rosii, interesati-va de ce e asa si nu altfel. E un sfat general valabil.

  • lorinczi.thomas, sâmbătă, 28.02.2015 16:32

    1. Vorbesc de concursuri respectabile, ai carui organizatori nu includ facelift-urile, fiind doar niste restilizari ale unor masini care au mai participat in alti ani. Deci nu va inteleg de ce plangeti de mila Mazdei, daca a mai participat in 2013 si a CASTIGAT la aceeasi categorie? http://www.mazda.ro/stiri/stiri-mazda/mazda6/noua-mazda6-a-fost-aleasa-castigatoarea-categoriei-masini-accesibile-in-autovot-2013/ 2. Taranoii vagisti nu prea intra pe site-uri de specialitate. 3. Multe masini neaccesibile la categoria "accesibile". 4. @bethurbazal, joe, dar in Romania are deja pret stabilit si se poate precomanda.

  • Bethurbazal, sâmbătă, 28.02.2015 17:08

    LauCalin, faptul ca vinzi mult nu inseamna ca ai produsul cel mai bun ci cel mai de succes. Scutecele pentru copii Pampers au o cota de piata de peste 85% in Romania si tot nu sunt cele mai bune din piata. Sunt cele mai de succes, atat.

  • edi80, sâmbătă, 28.02.2015 17:41

    Da super concurs felicitari! Insa passat masina accesibila...poate ala din 2005 sh:))) acum cativa ani un renumit economist care are si o respectabila emisiune la tv despre economie desigur, incuraja lumea sa ia credita in franci elvetieni..iar acum de curand iese pt tv si ii face prosti pe cei ce au luat credite in franci elvetini! de ce oare??? sa fie oare cam acelasi motiv si cu acest concurs???

  • Andi1, sâmbătă, 28.02.2015 18:03

    @edi80 - n-ar fi rau daca ai lua pe cineva langa tine sa te ajute cand faci cate o postare, nu de alta dar aproape nimic nu se intelege si e pacat, ca se intampla cateodata chiar sa zici ceva bun dar formulat in asa fel incat se voaleaza totul... Nu e cazul si in postarea de mai sus, aici chiar nu vad legatura dintre franc si Passat... :)

  • LauCalin, sâmbătă, 28.02.2015 18:48

    @Bethurbazal, de acord cu tine. Tocmai de-asta am spus ca acesta nu e un concurs de fiabilitate unde VW nu e un exemplu.

  • bbb, sâmbătă, 28.02.2015 20:46

    Bravo VW, insa nu va agitati prea tare sa nu va sara distributia.

  • octav71, sâmbătă, 28.02.2015 22:06

    Se pare ca (toti) nu am inteles ceva: este concursul Automarket, deci pot face ce vor cat timp respecta conditiile din regulament, care sunt mai mult pentru cei ce voteaza! Ca a castigat VW Passat, masina ce incepe de la 22.xxx euro pana la peste 57.000 euro e inutil. E ca un joc de lego, cu cat pui mai multe "piese" cu atat e mai scumpa. Ah, sunt curios cat de accesibil este Passatul la 57.000 euro! @Mircea: rogu-te, rupe cateva minute si raspunde-mi la intrebarea cu Touaregul. Cat de accesibil consideri tu un VW Touareg, pentru un roman? Inca ceva: au lipsit multe, dar multe masini absolut interesante si premium. Bugatti, Ferrari, Aston Martin, sa mai scriu? Masini care se vand oficial in Romania. PS: nu am votat in acest concurs, deoarece am vazut tabelul la inceput.

  • Andi1, sâmbătă, 28.02.2015 22:44

    @octav71 - poate termenul "masini accesibile" e un pic fortat, probabil "masini non-premium" ar fi fost mai adecvat. Touareg nu este o masina premium, chiar daca noi ne uitam in sus la suma de 40-50k, totusi comparat cu alte suvuri premium ca ML, X5, Q7 diferenta este consistenta atat in privinta pretului cat si a calitatii de fabricatie... Touareg este pozitionat usor sub aceasta clasa.

  • mircea, sâmbătă, 28.02.2015 23:09

    @octav71 Mi-a luat-o Andi1 înainte :) Probabil că anul viitor o sa redenumim categoria din Accesibile în Non-Premium sau "Mașini de Volum". Dacă termenul ăla păcătos e problema, se rezolva. Acum, in privinta lui Touareg, el este o masina accesibila daca privim in segmentul SUV-urilor full size. Evident mai ieftin si mai accesibil decat modelele de acelasi segment din zona Premium. Iar logica asta trebuie extinsa pe toate modelele care au aparut in Autovot. Implicit pe Passat, care e mai ieftin decat omologii sai premium. E adevarat ca poate e cel mai scump in segmentul sau non-premium, dar asta e altceva, cineva trebuie sa fie cel mai scump asa cum cineva trebuie sa fie cel mai ieftin. Daca scoatem Passat, ramane Mondeo. Si vom avea aceeasi discutie. Deci vedem cum se pozitioneaza marcile si bam! avem rezolvarea :) Acu' de ce nu apar Ferrari si Bugatti? Pentru ca nu sunt nici premium, nici accesibile. Sunt pur si simplu a treia categorie, Luxury. Care nu exista in competitie din cauza lipsei de cvorum :)

  • LUCCI, sâmbătă, 28.02.2015 23:09

    Daca Mazda 6 castiga iar, dupa doi ani, practic cu acelasi model, era deranj mare pt. unii nemti... Imi place ca in calificari Passatul a eliminat ....Mazda 2, care costa maxim mai putin decat minimul Passatului si , culmea, sunt incadrate ambele la ,,accesibile,,. Nu vorbim de dimensiuni, dotari full, ca nu-si are rostul...Cum s-ar zice : in jungla s-a organizat un concurs de sumo-elefantul si porcul vietnamez ca, deh, amandoi sunt grasi....Deabia a castigat elefantul...

  • Soferu', sâmbătă, 28.02.2015 23:31

    Voi va dati seama cati tzarani cu TDI-uri sunt in tara asta? Cata lipsa de imaginatie si de minim simt estetic sa ai sa, spui ca Passatul e mai frumos decat Mazda 6?

  • 2-10, duminică, 01.03.2015 08:20

    @Mircea De acord. Insa daca te uiti peste comparativele de la nemti, o sa observi ca Passat (si Golf) castiga (aproape) orice comparativ in fata rivalilor germani premium. Granita dintre premium si non-premium e destul de subtirica. O fi nemtii extrem de subiectivi sau sunt doar imbarligate caile domnului?!? :)

  • lorinczi.thomas, duminică, 01.03.2015 09:21

    P.S.: Ati testat cumva NOUL Passat, ca sa va dati cu parerea de fiabilitatea ei? Nu inteleg ridicarea in slavi a Mazdei, chit ca e facelift si a mai castigat o data concursul.

  • C-G-C, duminică, 01.03.2015 09:38

    In ultimii 25 de ani trei constante pot defini natiunea romana in diferite competitii sau alegeri: 1. Intotdeauna "ne fura arbitrii"; 2. In majoritatea covarsitoare a cazurilor votam extrem de prost sau mai bine zis alegem varianta gresita; 3. Indiferent de rezultat opiniile sunt mereu impartite, nu este nimeni multumit pe deplin etc. In alta ordine de idei titlul de "masina accesibila" nu este potrivit pentru tipul asta de concurs bazat pe versus-uri cu masini din clase diferite. Probabil ca "non-premium" ar fi o alegere mai fericita. Iar in ceea ce priveste opiniile pro sau contra consider principiul "minoritatea se supune majoritatii" este unul de bun simt care aplicat si respectat creeaza un climat pasnic, confortabil. Acest principiu ar trebui bagat la cap si de etnicii maghiari, de exemplu ;) P.S.: Eu unul NU am votat!

  • mircea, duminică, 01.03.2015 09:41

    @2-10 Nu e nevoie de comparativele de la nemți. Avem o echipa de oameni destul de experimentati care pot sa analizeze aici calitatea unei masini :) In cazul lui Passat, vorbim intr-adevar de o masina foarte ok - vezi testul meu cu el din sectiunea dedicata. Dar e usor cam mult sa spui ca e peste modelele echivalente din zona premium. E o opinie personala, dar o pot aregumenta oricand cu exemple si date. Empirice sau matematice :)

  • demin2609, duminică, 01.03.2015 09:46

    Premiantii unde se anunta? eu am castigat ceva?

  • LauCalin, duminică, 01.03.2015 11:34

    @C-G-C, cat adevar este in comentariul tau! Problema este insa cand unii considera ca detin adevarul suprem si nu accepta sub nici o forma sa fie contrazisi. Iar cand incep sa si jigneasca din cauza asta demonstreaza defapt cu totul altceva decat cred ei. Nu ai cum sa le explici lucrurile astea pentru ca nu vor intelege nimic. In cazul de fata de ce VW si Audi au castigat acest concurs. In opinia lor cei care au votat sunt niste habarnisiti, niste tigani borati cu TDI-uri mancatoare de ulei, niste cocalari si niste tarani. Si asa va fi mereu si niciodata nu vor intelege de ce nu sunt lucrurile cum vor ei. Ceilalti oricum sunt niste prosti. Cu parere de rau constat ca sunt foarte multi care nici macar nu au inteles ideea concursului. Pun pariu ca pentru ei inclusiv Top Gear este un mizerie, asa cum este Passat, A7, votantii lor... si probabil si acest site.

  • Voinea, duminică, 01.03.2015 21:08

    pe cand decernarea premiilor ?

  • Io, luni, 02.03.2015 15:30

    daca ar fi fost aleasa o prastie ca mazda atunci automat concursul era ok si toti cei care au votat erau intelepti,ma bucur nespus ca voua nu va place VAG pentru ca .., da mai bine itroducetiva unghia in gat in continuare

  • Vlad08, luni, 02.03.2015 21:08

    Citesc zilnic Automarket,dar nu sunt un comentator de top,imi spun parerea doar atunci cand cred ca merita si de cele mai multe ori chiar nu a meritat.Concursul mi s-a parut o pierdere de vreme,din punctul meu de vedere,ca si pasionat autoi intrucat s-au comparat mere cu pere.Esti pus sa alegi de exemplu intre o masina care costa 100.000 de euro si o masina de 30.000.Dupa orice standard din lumea asta,ca frumusete,ca si comfort ca si tehnica etc,nu are cum sa castige masina mai ieftina.Totusi,ramai dezamagit sa vezi ca un S-coupe,care poate fi considerata una din cele mai avansate masini ce exista pe piata si dupa toate standardele estetice,este o masina superba,poate fi intrecuta de Audi A7,care are cam jumatate din pretul Mercedesului si are un design cel putin controversat si o vechime de cativa ani pe piata.Cealalta categorie nu ma mira,dovada fiind cultura Passatului TDI in Romania,Este acea portie de premium accesibila romanului.Dar de aici si pana a considera Passatul mai frumos ca Mazda 6,iti trebuie o doza serioasa de ipocrizie si cinism.Ca banuiesc ca s-a votat pe criterii estetice,nicidecum tehnice,niciunul din votanti nu cred ca au testat masinile comparate.

  • Dan_Manchester, miercuri, 04.03.2015 02:45

    Lista Castigatorilor unde este sau unde trebuie sa intru sa vad asa cv?

  • demin2609, sâmbătă, 07.03.2015 11:23

    eu vb serios, unde sunt premiile si la cine s,au dat?