PUBLICUL A ALES: Opel Astra și BMW Seria 7 sunt marii câștigători AUTOVOT 2016
În urma cu peste o lună, Automarket vă adresa o provocare: publicul alege cele mai populare mașini lansate anul trecut în România. Astăzi avem rezultatul votului: Opel și BMW pleacă acasă cu trofeele.
Punct final în ediția 2016 a competiției Autovot. După 35 de zile în care utilizatorii Automarket au fost invitați să-și voteze mașinile favorite într-un concurs inedit atât ca desfășurare, cât și ca abordare, am aflat cele două modele care și-au adjudecat cele două categorii ale competiției: Mașini Accesibile și Mașini Premium.
OPEL ASTRA, cea mai populară Mașină Accesibilă
La categoria Mașini Accesibile, noua generație Opel Astra este marele câștigător, modelul german confirmând astfel și în fața publicului larg titlul Mașina Anului în Europa, care i-a fost acordat în luna martie de un juriu format din profesioniști ai industriei auto. O mașină care s-a schimbat radical la nivel tehnic și tehnologic între cele două generații, Opel Astra a reușit să depășească în finala competiției, după o luptă foarte echilibrată care a durat trei zile, un rival francez, Renault Talisman. Modelul mărcii din Hexagon a reușit astfel să confirme la rândul său încrederea acordată de Renault, rezultatul votării fiind un indiciu pozitiv în ceea ce privește potențialul unui model care acum un an nu exista în gama brandului din Franța.
Opel Astra este primul model care reușește să câștige de două ori Marele Premiu Autovot în istoria de 10 ani a concursului organizat de Automarket. Precedenta generație reușise să-și adjudece trofeul în Autovot 2010, într-o ediție desfășurată după un alt format, fără ca mașinile să fie împărțite pe categorii.
În finala mică din acest an, surpriza Mitsubishi Outlander a reușit să învingă Hyundai Tucson și să-și adjudece un loc pe podium.
Traseul lui OPEL ASTRA în AUTOVOT 2016
Turul 1: 656-311 vs. Kia Cee'd
Turul 2: 405-258 vs. Mazda CX-3
Sferturi: 570-285 vs. Volkswagen Touran
Semifinală: 775-498 vs. Mitsubishi Outlander
Finală: 1352-1209 vs. Renault Talisman
BMW SERIA 7, campion la categoria Mașini Premium
Categoria Mașini Premium s-a dovedit o afacere în doi între Mercedes-Benz și BMW. Cele două mărci germane și-au împărțit semifinalele și au avut câte un reprezentant în marea finală. Câștigătorul final a fost BMW Seria 7, noua generație a limuzinei prin excelență din gama BMW reușind să atragă cele mai multe voturi din partea publicului în lupta strânsă care a durat trei zile contra lui Mercedes AMG GT. Noul Seria 7, unul dintre cele mai avansate modele de pe piață din punct de vedere tehnologic, primește astfel un vot de încredere din partea publicului din România în lupta sa continuă cu marele rival Mercedes-Benz Clasa S.
BMW a reușit să acapareze două locuri din cele trei ale podiumului categoriei Mașini Premium după ce hibridul sportiv BMW i8 a reușit să-l învingă în finala mică a categoriei pe Mercedes-Benz GLE Coupe.
Traseul lui BMW SERIA 7 în AUTOVOT 2016
Turul 1: Tur Liber (a fost cap de serie)
Turul 2: 438-264 vs. Mercedes-Benz GLC
Sferturi: 530-275 vs. Land Rover Discovery Sport
Semifinală: 531-452 vs. BMW i8
Finală: 1202-1092 vs. Mercedes AMG GT
SPONSORII AUTOVOT 2016
Ediția 2016 a competiției Autovot v-a fost oferită și prezentată de Golden Brau și Goodyear, cei doi parteneri principali ai concursului. Câștigătorii premiilor puse în joc și dedicate votanților vor fi anunțați pe secțiunea specială a concursului în cursul zilei de marți, 10 mai 2016.
AUTOVOT: Istoric câştigători | ||
2007 | ALFA ROMEO BRERA | |
2008 | AUDI A4 | |
2009 | OPEL INSIGNIA | |
2010 | OPEL ASTRA | |
2011 | DACIA DUSTER | |
2012 | FORD FOCUS | |
Maşini Premium | Maşini Accesibile | |
2013 | BMW SERIA 3 | MAZDA6 |
2014 | AUDI A8 | SKODA OCTAVIA |
2015 | AUDI A7 | VOLKSWAGEN PASSAT |
2016 | BMW SERIA 7 | OPEL ASTRA |
Mda...Asa au fost facute meciurile, incat se cam stia unde vor duce :) Multe dintre ele nu prea au avut logica, din punctul meu de vedere, au fost meciuri intre clase foarte diferite si modelul de la extrema inferioara era clar ca va pierde.