Puma a devenit cel mai bine vândut Ford din România: “65% dintre clienți aleg versiunea micro-hibrid de 125 CP”
Ford Puma este cel mai bine vândut model al constructorului pe piața din România, potrivit declarațiilor făcute de directorul general al companiei. Versiunea mild hybrid cu motorul EcoBoost de 125 de cai putere este preferată de 65% dintre clienți.
Cristian Prichea, directorul general al Ford România, estimează că vânzările de mașini noi din România vor crește în 2021 cu 10-15%, iar marca americană va avea un rezultat peste media pieței.
Într-un interviu acordat publicației Economica.net, Prichea a declarat că așteaptă ca programele Rabla și Rabla Plus să înceapă cât mai repede:
Oficialul estimează o creștere de 30% a vânzărilor de autoturisme Ford în 2021. Potrivit lui Prichea, Puma și EcoSport vor reprezenta peste 50% din totalul vânzărilor mărcii.
Directorul Ford spune că Puma “nu a putut intrat suficient de bine în piață mai ales în primele șase luni ale anului trecut”, însă SUV-ul a avut rezultate foarte bune în a doua parte a anului.
“În al doilea semestru din 2020 am vândut 1.650 de unități, Puma devenind cel mai bine vândut model Ford. În total, în 2020, am vândut undeva la 2.000 de unități. Deci peste 75% din vânzările modelului au fost înregistrate în semestrul doi,” a explicat Prichea.
În prezent, 75% dintre clienții Puma sunt persoane fizice, dar Ford remarcă un interes în creștere din partea clienților de flote.
La nivel de motorizări, cea mai vândută versiune Puma este cea mild hybrid cu motorul EcoBoost de un litru și 125 de cai putere, cu 65% din vânzările totale.
“Clienții preferă echipările Titanium și ST Line. Ca opțiuni văd că apar tot mai des cele de confort, precum parbriz, volan și scaune încălzite, faruri LED, hayon cu deschidere electrică, dar și sisteme de siguranță,” a mai spus oficialul Ford.
Via Economica.net
Din fata arata absolut horror. Din laterala sar in ochi tamburii de pe spate. Iar din spate...acceptabil, dar nu suficient.