Qoros, marca din China deţinută de Chery, aduce toată gama la Geneva
Qoros va aduce la Salonul Auto de la Geneva trei modele : Qoros 3 Sedan, Qoros 3 Estate şi un crossover hibrid. Dintre acestea, doar berlina este un model de serie.
Qoros, noua marcă a chinezilor de la Chery, va aduce la Salonul Auto de la Geneva trei exponate. Prezentarea celor trei modele marchează debutul mărcii chinezeşti pe piaţa din Europa. Dintre cele trei exponate, doar berlina 3 Sedan este un model de serie, pe când hatchback-ul şi crossoverul sunt încă în faza de concept.
Gama de motorizări a lui Qoros 3 Sedan, cunoscut iniţial sub numele de GQ3, include două unităţi pe benzină, de 1.6 litri, care dezvoltă 126 CP şi 155 Nm, respectiv 156 CP şi 210 Nm pentru versiunea turbo. Transmisia standard este o cutie manuală cu şase trepte, iar clienţii pot comanda şi o transmisie cu două ambreiaje. Pentru moment, gama Qoros nu include diesel-uri, dar trebuie să le apreciem eforturile la început de drum. Ulterior, Qoros va lansa un motor 1.2 turbo cu trei cilindri în linie.
Al doilea exponat din gama Qoros este un break compact, numit Qoros Estate, care prezintă o versiune mai practică a lui Qoros 3 Sedan. Modelul are un hayon de dimensiuni mari, un plafon alungit şi un limbaj de design potrivit pentru acest segment. Bancheta din spate este pliabilă, iar interiorul prezintă numeroase spaţii de depozitare.
Cel mai interesant element din standul Qoros de la Geneva este crossoverul hibrid. Acesta aparţine tot segmentului compact şi se numeşte Cross Hybrid. Modelul are un motor 1.2 turbo cu trei cilindri în linie şi două motoare electrice. Primul este poziţionat la nivelul punţii spate, iar al doilea este integrat în transmisie şi joacă atât rolul de demaror, cât şi rolul de generator. Modelul poate oferi şi tracţiune integrală, va avea un mod 100% electric şi prezintă şi un mod hibrid asistat.
Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
Via Qoros
sunt curios cine va fi importator/distribuitor in romania