Rabla 2013: A început procesul de validare a dealerilor şi a centrelor de casare

Publicat miercuri, 15.05.2013 18:26 de Sebastian Toma

Administraţia Fondului de Mediu a demarat astăzi procesul de înscriere a dealerilor şi colectorilor pentru ediţia 2013 a programului Rabla.

Ediţia 2013 a programului Rabla este cu un pas mai aproape de pornire. Astăzi a început faza de aprobare a colectorilor şi dealerilor autorizaţi pentru Progrmaul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional. Practic, de astăzi până pe 23 mai 2013, dealerii de automobile şi centrele colectoare de rable îşi pot înscrie dosarele la Administraţia Fondului de Mediu. După ce vor fi analizate toate înscrierile, va fi publicată lista dealerilor autorizaţi pe

site-ul Administraţiei Fondului de Mediu.

Programul Rabla 2013 va include 20.000 de tichete, dintre care 3.000 vor fi destinate instituţiilor publice şi 17.000 vor fi destinate persoanelor fizice sau juridice. Spre deosebire de anii trecuţi, tichetele nu vor fi repartizate egal între judeţe, fiind luată în considerare ponderea de automobile mai vechi de 10 ani în parcurile auto judeţene, bazată pe datele DRPCIV. Cei care vor apela la programul Rabla vor avea dreptul să folosească un singur tichet valoric de 6.500 lei, pentru un singur automobil nou, care va fi primit în schimbul unui vehicul casat la un centru autorizat.

Până acum, prin Programul Rabla au fost casate 459.775 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 225.869 autoturisme noi. Ediţia 2013 a programului Rabla are un buget de 135 milioane de lei şi se va desfăşura într-o singură etapă, fără suplimentarea tichetelor, indiferent de rezultatele programului. Data limită de acceptare a tichetelor este 20 noiembrie, deci ediţia 2013 a programului Rabla se va derula în aproximativ cinci luni.

Via AFM

  • Florin, miercuri, 15.05.2013 19:00

    Pentru samsari programul a inceput de mult