Rabla Clasic 2021: Peste 14.000 de mașini noi au fost achiziţionate până în prezent
Aproape 24.900 de persoane fizice s-au înscris la producători şi dealeri auto în cadrul Programului Rabla Clasic 2021, iar până în prezent au fost achiziţionate 14.104 autovehicule, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Programele “Rabla Clasic” şi “Rabla Plus” pentru acest an au demarat pe data de 26 aprilie. Potrivit autorităților, “Rabla Clasic” 2021 are un buget total de 440 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mult decât în 2020, ceea ce va permite achiziţionarea a peste 55.000 de autovehicule noi, mai puţin poluante.
Până în prezent, peste 14.000 de mașini noi au fost achiziționate prin Rabla Clasic, conform datelor de la AFM. În cadrul Programului Rabla Plus 2021, s-au înscris 4.343 persoane fizice, până în prezent fiind achiziţionate 590 autovehicule noi (358 pur electrice și 232 hibride).
Pentru acest an, a fost majorată atât prima de casare – de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, cât şi ecobonusul pentru tehnologia hibrid – de la 2.500 de lei la 3.000 de lei, precum şi ecobonusul GNC/GPL/emisii sub 96 de grame CO2/km – de la 1.000 de lei la 1.500 de lei.
Suma maximă ce va putea fi decontată din costurile unei maşini noi prin “Rabla Clasic” poate ajunge la aproximativ 2.250 de euro, în condiţiile în care ecobonusurile pot fi combinate între ele şi adăugate la prima de casare.
Via economedia.ro
As limita mocangeala data de bogatul si nedatornicul stat roman numa' la masinile produse in Romania si asta doar la cele care se incadreaza intr-un anumit interval de pret,max 30 000cocos. Penteu ca daca ai cascaval sa dai atat pe o caldare electrica,n-ai nevoie de pomana platita din impozitele si taxele tuturor. Hai baietii,nu urlati acu' ca vreti spitale,nu masini electrice? Scoli cu buda-n curta nu mai sunt?