Range Rover Sport a venit la New York cu un facelift

Publicat miercuri, 08.04.2009 11:12 de Sebastian Toma

Facelift-ul lui Range Rover Sport a fost prezentat la Salonul Auto de la New York. Pe langa modificarile estetice, modelul a primit doua motorizari noi.

Land Rover a prezentat facelift-ul lui Range Rover Sport la Salonul Auto de la New York. Acest model a primit o motorizare V6 diesel si un propulsor V8 pe benzina. Potrivit oficialilor Land Rover, modelul a primit un comportament mai dinamic, iar trenul de rulare a fost optimizat pentru o eficienta mai mare.

Noul motor V8 al lui Range Rover Sport are o cilindree de 5.0 litri si dezvolta 510 CP cu ajutorul unui compresor mecanic. Propulsorul a fost dezvoltat de inginerii Jaguar Land Rover si a fost gandit special pentru necesitatile acestui model. In comparatie cu propulsorul de 4.2 litri, consumul de carburant al acestui motor fost micsorat cu 7.3 procente, pe cand puterea a crescut cu 29 de procente iar cuplul motor a crescut cu 12 procente, acesta fiind de 625 Nm.

Propulsorul V6 diesel este derivat din unitatea TDV8 de 3.6 litri si dezvolta 245 CP si un cuplu motor de 600 Nm. Noile motoare pentru Range Rover Sport sunt cuplate la o transmisie automata cu sase trepte care a fost revizuita. Aspectul acestui model a fost schimbat subtil, designerii Land Rover operand modificari asupra blocurilor optice, grilei fata si a barelor de protectie.

Proiectoarele au fost mutate in partea inferioara a barei de protectie, aproape de fanta de aer centrala. Interiorul a primit ceva mai multa atentie din partea designerilor, acesta fiind imbracat in piele de calitate superioara, iar anumite comenzi de pe bord au primit un finisaj nou.

Versiunea facelift a lui Range Rover Sport a primit si un nou sistem de navigatie si un sistem multimedia inovator. Acesta are un ecran touch screen dual view, care permite soferului si pasagerului sa vada imagini diferite simultan, pe acelasi ecran. Spre exemplu, soferul poate urmari instructiuni de navigatie, pe cand pasagerul poate urmari un film DVD.

Via | Carscoop

  • mine, miercuri, 08.04.2009 11:38
    Sport???

    Mai tuuuuuuu.... Da asta nu e Range Rover Sport!!! Asta e doar Range Rover... Bordul ala nu e de Range Rover Sport... Am dreptate?? Ca aia imi pare cea mai pronuntata diferenta dintre modelul normal si cel Sport, plansele de bord sunt total diferite... Am dreptate? Astept pareri...

  • mine, miercuri, 08.04.2009 11:43
    Da da...

    M-am uitat acuma pe www.landrover.ro si am dreptate!!! Protesteeeeeezzzzzzzzzzz:P Nu e Range Rover Sport!!! Cine nu ma crede sa compare plansele de bord... :) Rectificaaaaati stireaaa :P P.S. ...pana nu se gasesc altii s-o zica mai "frumos":))

  • je, miercuri, 08.04.2009 14:29
    bord

    Mai tuuuuuuu.... protesteaza... esti liber sa faci ce vrei, te sustin sufleteste sa faci si greva foamei, dar asta e chiar Range Rover Sport.

  • c3, miercuri, 08.04.2009 14:55
    sport......

    e sport mai domnule. consola arata altfel pt ca e facelift ;) oricum arata muuult mai bine decat cel dinainte.deci bv RR (si nu e vb de Rolls Royce :)) ) ce uameni ;))

  • mine, miercuri, 08.04.2009 14:59
    Adica...:-s

    Adica i-a schimbat consola?:-s Intradevar arata mai bine decat cea de pe vechiul Sport, dar eu cum mai deosebesc acuma cele doua modele?:))

  • ,., joi, 13.08.2009 17:10
    @mine

    mai facut sa rad cu lacrimi !!!!!!!!!!!!! :) =) :D