Range Rover Sport SVR Ultimate Edition: culori unice, 575 CP și preț de 145.000 de euro
Range Rover Sport SVR a primit o ediție specială denumită sugestiv Ultimate Edition. Aceasta este dezvoltată de divizia Special Vehicle Operations, sau SVO, și va fi expusă în cadrul Salon Prive.
Ediția din acest an a evenimentului Salon Prive va fi organizată la Palatul Blenheim din Anglia, în perioada 1 - 5 septembrie. Cei de la Jaguar Land Rover vor fi și ei prezenți. Nu oricum, ci cu o ediție specială lansată de divizia Special Vehicle Operations (SVO) pentru Range Rover Sport SVR.
Numele său este Ultimate Edition și propune o serie de elemente speciale și două culori unice pentru caroserie, Albastru Maya Gloss și Gri Marl Gloss, care au în componența stratului de bază particule fine de sticlă. Indiferent de nuanța aleasă, aceasta vine în compania unui plafon vopsit în negru.
Pachetul exterior este completat de un set de jante cu design special și diametru de 22 de inch, etriere negre, capotă cu prize de aer și elemente negre în locul accesoriilor obișnuite, cromate.
Pentru interior, divizia SVO a pregătit scaune speciale, praguri laterale cu denumirea ediției speciale și logo-ul SV Bespoke amplasat pe montanții B.
Din punct de vedere tehnic, Range Rover Sport SVR Ultimate Edition nu este diferit de un SVR obișnuit. Asta înseamnă că motorul V8 de 5.0 litri dezvoltă 575 de cai putere și 700 Nm cuplu, suficient pentru a atinge 100 km/h în 4.5 secunde. Viteza maximă este de 283 km/h.
Ediția specială poate fi deja comandată în Marea Britanie, iar prețul pornește de la 123.900 de lire sterline (circa 145.000 de euro).
via Jaguar Land Rover
Pare pentru săraci, că Autobiography de 550 CP începe aici de la 203.966 €. Plus trebuie să ai tot cam atâtea rezerve pentru reparații după ieșirea din garanție că nu doar vopseaua ci și restul mașinii e făcută se pare din mărgeluțe de sticlă.