Reclamele auto care au rulat în timpul Super Bowl 2019: Audi a promovat gama de electrice e-tron, iar Hyundai a mizat pe apetitul clienților pentru SUV-uri
Anul acesta, producătorii auto nu s-au înghesuit să pregătească spoturi pentru marea finală a Campionatului de Fotbal American. Cu toate acestea, constructorii implicați au pregătit discursuri speciale, vedete și efecte spectaculoase.
Super Bowl-ul rămâne unul dintre cele mai importante evenimente sportive din SUA. În fiecare an, la începutul lunii februarie, finala Campionatului de Fotbal American reușește să aducă în fața televizoarelor sute de milioane de telespectatori.
Anul acesta, în finala desfășurată pe Mercedes-Benz Stadium din Atlanta, Georgia, s-au întâlnit echipele New England Patriots și Los Angeles Rams. Scorul final a fost de 13-3 în favoarea echipei New England Patriots.
Așa cum ne-am obișnuit, producătorii auto mizează pe acest eveniment pentru a promova cele mai noi produse. Anul acesta, doar câțiva constructori au ales să vină cu spoturi dedicate Marelui Meci.
Anul acesta, Audi a ales să promoveze viitoarea gamă de vehicule electrice, iar conceptul e-tron GT a fost adus în prim-plan. Sportivul dezvoltat de nemți a fost prezentat la finalul anului trecut și integrează un sistem electric de propulsie cu 590 CP și o baterie de 90 kWh capabilă să ofere o autonomie de peste 400 de kilometri.
În cadrul Super Bowl 2019, Dodge a ales să prezinte gama de performanță SRT pe versurile piesei "The devil went down to Georgia".
Anul acesta, Hyundai a pregătit două reclame pentru Marele Meci. Prima dintre acestea a avut în prim-plan gama de SUV-uri a constructorului asiatic, în timp ce al doilea spot a mizat pe promovarea serviciului Shopper Assurance.
Jeep nu avea cum să lipsească de pe lista producătorilor care au pregătit spoturi de promovare pentru finala Campionatului de Fotbal American, iar noul Gladiator a fost în centrul atenției.
Dacă anul trecut Kia a ales să promoveze noul Stinger cu ajutorul lui Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith, în 2019, constructorul sud-coreean a renunțat să mai ceară ajutorul vedetelor, iar o parte din sumele dedicate proiectului au fost direcționate către anumite programe din sistemul de învățământ.
Lexus a promovat sistemele de siguranță disponibile pe modelele sale într-un mod mult mai simplu de înțeles pentru iubitorii fotbalului american.
Spotul pe care Mercedes-Benz l-a pregătit pentru Super Bowl 2019 aduce în prim-plan asistentul inteligent disponibil pe noul sistem de infotainment MBUX. În cadrul clipului apar personajele Wile E. Coyote și Road Runner, dar și artistul american Ludacris.
Toyota a ales finala Campionatului American de Fotbal pentru promovarea noului Supra. Sportivul constructorului japonez joacă într-un spot denumit "Wizard".
Cred ca cea mai misto dintre toate a fost cea de la Telluride pe care, culmea, nu ati aratat-o.