Record pentru uzina de la Craiova: peste 36.000 de unități Ford Ecosport produse în primele 3 luni ale anului
Ford a produs peste 36.300 de unități ale SUV-ului Ecosport în primele 3 luni ale anului, în condițiile în care anul trecut a produs în total mai puțin de 50.000 de mașini.
Lansarea noului Ecosport și mutarea integrală a producției pentru piața europeană la uzina de la Craiova în toamna anului trecut au generat o creștere semnificativă a vânzărilor pentru SUV-ul american, iar acest lucru este vizibil și în cifrele oficiale de producție.
Ford a raportat că a produs peste 36.300 de unități Ecosport în primele 3 luni ale anului, cu o medie de peste 12.000 de unități pe lună, rezultate record pentru uzina de la Craiova.
Pentru a face față producției, la uzină se lucrează în prezent inclusiv în weekend, chiar dacă Ford a angajat încă 1.700 de persoane pe parcursul anului trecut pentru a se pregăti pentru noul model.
Datele de producție sunt net superioare celor înregistrate anul trecut, atunci când la Craiova s-a produs în special monovolumul B-Max, retras din producție ca urmare a vânzărilor slabe. Astfel, Ford a produs aproape 49.800 de unități B-Max și Ecosport în 2017, iar acest prag va fi depășit în acest an cel târziu la finalul lunii mai, dacă ritmul actual de producție se va menține.
În primele două luni ale anului, Ford a vândut 10.800 de unități Ecosport în principalele 20 de piețe europene, printre care se numără și România.
Via Adevărul
Bravo !