Red Bull vrea ca Verstappen să devină cel mai tânăr campion mondial din istorie: "În 2020 trebuie să câștigăm titlul"

Publicat marţi, 08.10.2019 17:29 de Daniel Popescu

Red Bull își propune să-l transforme pe Max Verstappen în cel mai tânăr campion mondial din istorie, iar sezonul următor este ultimul în care olandezul poate obține această performanță.

Recordul pentru titlul de cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1 este deținut în prezent de Sebastian Vettel, care și-a adjudecat primul trofeu în 2010 la 23 de ani și 134 de zile în combinezonul Red Bull.

Ambiția echipei austriece este să doboare acest record prin intermediul lui Max Verstappen, care a împlinit 22 de ani în 30 septembrie. Prin urmare, ultima șansă a olandezului să-și îndeplinească obiectivul este în sezonul 2020.

"Este ultimul an în care îl putem face pe Verstappen cel mai tânăr campion în Formula 1 și trebuie să furnizăm rezultate. Știm asta, face parte din ADN-ul nostru. Vrem să câștigăm. Nu este crucial, dar trebuie să câștigăm", a declarat consultantul Helmut Marko.

Red Bull a înregistrat progrese majore în acest an după trecerea la motoare Honda, iar Verstappen a obținut în acest an două victorii în Austria și Germania, dar și un pole position în Ungaria. În plus, Marko anticipează că Honda va furniza anul viitor un motor la fel de performant precum rivalii de la Ferrari și Mercedes.

"Din punctul de vedere al șasiului cred că vom fi mult mai bine pregătiți decât în acest an. Iar modul în care evoluează dezvoltarea ne face să credem că anul viitor vom avea aceeași putere ca Mercedes și Ferrari. Honda face o treabă grozavă. Știm că în trecut au avut probleme de fiabilitate, dar până acum nu am avut nicio defecțiune în acest sezon. Credem că anul viitor nu vom fi pe locul trei", a adăugat Marko.

Via Autosport

  • Radu, miercuri, 09.10.2019 02:08

    Dati-i baiatului o masina buna si va face minuni.

  • Neutru, miercuri, 09.10.2019 14:09

    Asta e momeală pentru Max.Au simțit că vrea să plece.N-au nicio șansă.

  • hazard, miercuri, 09.10.2019 15:11

    daca il bate mai tare ta-su poate reuseste ceva.

  • Costel, miercuri, 09.10.2019 15:35

    falsch Helmut , falsch ! nebeligerantule , is intru totul de acord , mimica acneei olandeze la auzul afirmatiilor consultantului marko , musai in drift-mode de o perioada nu tocmai nesemnificativa si care ar trebui sa-i capteze atentia si lui dietrich mateschitz pentru inlaturarea componentelor uzate fizic/moral din "vestitul" angrenaj RBR si de care cei din viry-chatillon nu is tocmai straini in fulminanta sa notorietate , ii mai elocventa decat o mie de cuvinte de-ale mele

  • Neutru, miercuri, 09.10.2019 16:19

    Dacă are cu ce nu cred că-i vreo problemă.

  • @Radu, miercuri, 09.10.2019 17:07

    Te corectez: da-i baiatului o masina buna si va avea parte de reusite dar care nu se vor putea numi "minuni" pt.ca si un taximetrist ar reusi rezultate bune cu un monopost bun.

  • Costel, miercuri, 09.10.2019 17:35

    eu nu is inca convins nicimacar astazi de superioritatea motorului japonez in dauna celui francez , altele fiind motivele pentru care renaultF1 & mclaren nu performeaza in 2019 iar in ce-l priveste pe acest bufon al marelui circ , herr helmut ar trebui sa manifeste inainte de toate pudoare fiindca cele 419 puncte acumulate intr-un sezon '18 dezastruos alaturi de renault dupa cum tocmai RBR sustinea odinioara s-ar putea sa nu le "tezaurizeze" cu honda in '19