Renaște Lancia: trei modele noi în următorii 5 ani. Prima Lancia electrică, în 2024
Lancia va lansa trei modele noi în următorii 5 ani, potrivit unui plan al grupului Stellantis. Primul model electric al constructorului italian va fi prezentat în 2024.
Șefii Stellantis vor să revitalizeze Lancia cu ajutorul electrificării și să ajute brandul să aibă vânzări și în afara Italiei. CEO-ul Carlos Tavares i-ar fi cerut lui Jean-Pierre Ploue, șeful de design al grupului, să deseneze o nouă gamă de modele Lancia.
Potrivit unor surse din cadrul companiei, pe listă se află o mașină de oraș, un SUV compact și un hatchback.
Ploue este direct responsabil de designul Lancia, dar supervizează și munca șefilor de design de la Abarth, Alfa Romeo sau Fiat.
Primul model din noua gamă Lancia este așteptat în 2024, ca înlocuitor pentru Ypsilon, urmând să devină și primul vehicul cu emisii zero din istoria companiei. Acel model va avea și versiune pe benzină.
Al doilea – SUV-ul compact – va fi lansat în 2026 și va fi oferit doar cu versiune electrică. În ceea ce privește hatchback-ul, sursele susțin că Stellantis încă nu a aprobat proiectul în mod formal, care s-ar putea concretiza cel târziu în 2027.
Via Automotive News (înreg.)
s-o creadă mutu renaștere Lancia fără motoare V4 de par-exampăl. așa cum Ypsilon e Panda machiată la fel și viitoarele Lăncii o să fie electriFicat 500, Pejo 20(0)8, 30(0)8, 508 etc. la fel de fardate dar și e-cutate.