Renault a cumpărat Lotus şi va reveni cu propria echipă în Formula 1 în 2016

Publicat vineri, 04.12.2015 10:17 de Daniel Popescu

Renault a confirmat achiziţionarea Lotus, care marchează revenirea constructorului francez în Formula 1 cu propria echipă în sezonul 2016.

Formula 1 a primit o importantă gură de oxigen înaintea sezonului 2016 după ce Renault a decis să-şi sporească implicarea în Marele Circ.

La capătul a peste şase luni de negocieri, constructorul francez a decis să cumpere înapoi echipa Lotus pe care a deţinut-o până în 2009, astfel că va reveni cu propria echipă în Formula 1 începând din sezonul următor.

"Renault a avut două opţiuni: să revină 100% sau să plece. După studii detaliate, am decis că Renault va fi în Formula 1 începând din 2016. Detaliile finale cu acţionarii F1 ne-au oferit încrederea să acceptăm această nouă provocare. Ambiţia noastră este să câştigăm, chiar dacă ne va lua ceva timp", a declarat Carlos Ghosn, CEO-ul Renault.

Renault va anunţa detalii despre echipă în luna ianuarie, însă cel mai probabil va reveni la tradiţionala culoare galbenă pentru monopost. 

O retragere a celor de la Renault ar fi avut efecte dezastruoase pentru Formula 1: cel mai probabil, actuala echipă Lotus şi-ar fi închis porţile din cauza problemelor financiare, în timp ce Red Bull Racing şi Toro Rosso nu ar fi avut posibilitatea de a continua din cauza lipsei de motoare.

Potrivit unor informaţii neoficiale, Renault a reuşit să obţină din partea lui Bernie Ecclestone un statut privilegiat de echipă istorică prin care va primi numeroase bonusuri financiare. În schimb, francezii au dat asigurări că vor rămâne în Formula 1 până în 2024 şi au primit în avans plata bonusurilor pentru primii şase ani.

Cu toate acestea, situaţia s-ar putea schimba radical până atunci, cu atât mai mult cu cât acţionarul principal CVC Capital Partners încearcă de mai mult timp să-şi vândă participaţia în Formula 1, iar Ecclestone va avea atunci 94 de ani.

Problemele Formulei 1 sunt însă departe de a se încheia după anunţul Renault. Sauber şi Force India au depus o plângere la Uniunea Europeană cu privire la modul "incorect" în care sunt împărţiţi banii din drepturile TV, iar audienţele sunt în scădere accelerată în ultimii 5 ani.

Via Renault

  • ~, vineri, 04.12.2015 11:40

    Ferrari Renault Aston Martin Mercedes Williams McLaren Daca mai era si BMW si Audi era lista perfecta

  • Cyrus, vineri, 04.12.2015 11:56

    De acord cu comentariul de mai sus - Formula 1 ar arata altfel daca s-ar implica cat mai multi constructori veritabili

  • gheorghe, vineri, 04.12.2015 12:35

    Daniel, cine va transmite Formula 1 in 2016? Se stie ceva, cat de cat sigur?

  • FanF1, vineri, 04.12.2015 13:56

    Mi s-a facut dor de cursele vazute la TVR. Azi doar RTL-ul mai transmite dar nu stiu daca e corect sa spun "transmite" cand 50% e publicitate, aprox.15% sunt acele momente in care ecranul e impartit in doua (jumatate cursa, jumatate publicitate) si abia celelalte 35% din timp e cursa de F1. Numai la nemti am putut sa vad asa ceva... De aceea aleg de cele mai multe ori sa o urmaresc pe diverse site-uri online.

  • iulianimi, vineri, 04.12.2015 14:06

    Ar fi fost si benefica si o revenire a celor de la Toyota.

  • ..., vineri, 04.12.2015 18:02

    ar fi benefica si o revenire a lui Alonso la Renault. Poate asa o sa reuseasca sa-l bata pe Button

  • mobius, vineri, 04.12.2015 20:33

    Este foarte posibil ca Alonso sa revina la Renault, ar fi foarte bine si cred ca ambele parti isi doresc parteneriatul, care in trecut le-a adus beneficii amandurora. Ca sa fiu sincer, eu m-as bucura.

  • rommy f1, sâmbătă, 05.12.2015 13:32

    da ar fi bine, dar să ne mai gândim că lui ALONSO îi trebuie cel puţin 3 ani să i se construiască o maşină doar pentru el, FERRARI, McLAREN, nu au reuşit, nu cred că RENAULT doreşte un MOFTUROS indiferent de rezultatele din trecut.

  • ..., sâmbătă, 05.12.2015 16:00

    Oare cine o fi castigat campionatul anul asta? Ca marea glorie de la ferari spunea ca se bate pentru titlu. Oricum, se va obisnui cu locul 3. Primul an e mai greu.

  • ..., sâmbătă, 05.12.2015 20:37

    ehe, e prajitura locul 3 cu Ferrari decat oricare alt loc si batut de Ricci

  • zxc, sâmbătă, 05.12.2015 23:10

    Probabil te referi la Vettel, si el a spus ca atata timp cat sunt sanse matematice el va incerca....si daca zicea ca el nu se bate la titlu pentru ca Mercedes e prea avansata probabil tot gaseai ceva de reprosat. Oricum de ce aduci in discutie Ferrari intr-un articol despre Lotus si Renault?