Renault anticipează că va avea un motor la fel de puternic ca Ferrari și Mercedes în 2019: "În curse am avut un deficit de 25 CP"

Publicat vineri, 07.12.2018 16:25 de Daniel Popescu

Renault admite că a avut un deficit de aproximativ 25 de cai putere în curse în acest sezon, însă anticipează că anul viitor performanțele motorului vor fi similare cu cele înregistrate de Ferrari și Mercedes.

Renault a avut dificultăți să lupte cu Mercedes și Ferrari după trecerea la noile motoare turbo V6 de 1.6 litri, element care a determinat inclusiv Red Bull să renunțe la serviciile sale în favoarea unei colaborări riscante cu Honda.

Constructorul francez a admis acum că deficitul a fost unul semnificativ în special în calificări, în timp ce în cursă diferențele față de rivali au fost mai mici.

"În curse ne-au lipsit 20-30 de cai putere, care în anumite curse puteau fi recuperați datorită șasiului Red Bull. Dar estimările noastre arată un deficit de circa 50 de cai putere în calificări, ceea ce este semnificativ", a declarat Cyril Abiteboul, șeful celor de la Renault.

Cu toate acestea, Abiteboul este optimist că în sezonul următor Renault va ajunge la un nivel similar cu cel înregistrat de Ferrari și Mercedes, fără însă să ofere amănunte cu privire la îmbunatățirile pe care le va introduce.

"Ne concentrăm în primul rând pe dezvoltarea motorului. Anul viitor nu vreau să fiu nevoit să spun că ne-a lipsit multă putere în calificări. Nu există niciun motiv pentru care să nu putem să reducem diferența de Mercedes și Ferrari pe parcursul iernii. Cu șasiul ne va lua ceva mai mult timp", a adăugat el.

Via ESPNF1

  • Zuzu, vineri, 07.12.2018 16:21

    În condițiile astea RedBull și-au dat foc la valiză singuri. Va fi amuzant/interesant sezonul următor cu Ricci la același nivel cu Mercedes și Ferarri. McLarren ar avea ceva șanse să mai urce puțin dacă folosesc motoare Renault.

  • SIMPLE MINDS, vineri, 07.12.2018 16:37

    Cyril Abiteboul : * RBR never gets tired of telling how good Honda is compared to us. May I say that Toro Rosso is still behind us ?* Chapeau Cyril !

  • mircea badea, sâmbătă, 08.12.2018 11:38

    la 700 de cai nu cred ca mai conteaza 30 de cai..

  • Florin, duminică, 09.12.2018 18:57

    Kimi a mers beat la premiile FIA. Ce funny a fost!!!

  • ferr1, luni, 10.12.2018 04:22

    Degeaba au motor la fel ca Ferrari si Mercedes. Renault are un buget de 2 ori mai mic decat Ferrari si Mercedes, nu au cum sa concureze cu ei, doar daca nu inventeaza ceva iarna asta, ceva dincolo de limitele regulamentului, dar nu e nici interzis. Uitati-va la McLaren, au buget de 250 mil si au fost depasiti de Hass care investesc vreo 110 mil. Pe McLaren puteai sa pui si motor Mercedes, ca tot nu intra in puncte, in timp ce RBR cu motor Renault a castigat curse.

  • Radu, luni, 10.12.2018 08:19

    @Florin Si Vettel si-a lasat mustata :))

  • @Radu, luni, 10.12.2018 12:27

    Asta a fost problema motorului Renault de pana acum, ca Vettel nu-si lasase mustata !? Cum le mai stii tu pe toate ... ca un om mare ...

  • hahaha, luni, 10.12.2018 12:38

    declaratii gen ferrari. vom face vom drege. vedem peste un an cate puncte au si pe ce loc sunt. sa dai din gura e usor mai greu e sa faci.

  • ovidiu15081982, marţi, 11.12.2018 11:31

    Vrabia malai viteazu, tot Mercedes o sa-i rupa pe genunchi, imi pare rau de Ricciardo...sunt totusi curios ce va face Honda cu RBR !

  • Florin, marţi, 11.12.2018 17:31

    @Radu, Ce comic era Vettel cu mustata aia...

  • Costel, marţi, 11.12.2018 17:46

    @florin ii pachetu aero ferrari 2019 :D

  • ferr1, miercuri, 12.12.2018 01:13

    Nu inteleg ce e atat de cool sau atat de amuzant ca Kimi s-a imbatat la gala FIA. Nu are voie? Cum il face asta mai special? Cum e funny un om beat? Voi nu va imbatati niciodata? Daca nu erau camere video nu ati fi aflat niciodat ca e funmy. Credeti ca a fost singurul barbat beat acolo? Atata agitatie pentru nimic pe toate site-urile și pe instagram. Lasati omul sa-si traiasca viata pentru ca sigur nu-i pasa daca observa cineva ca e beat sau nu. Si nu se chinuie sa fie amuzant si nici nu vrea sa fie amuzant, doar altii vad lucrurile astea in chestii care sunt normale pentru oricine vrea sa se distreze in viata. Face ce vrea si bravo lui. Nu mi se pare ca Kimi e funny si nici atat nu vrea sa fie funny, il doare undeva de ce cred ceilalti.