Renault anunță planurile pentru un nou model electric: va fi mai mare decât Zoe și ar putea fi dezvoltat împreună cu Nissan

Publicat miercuri, 09.10.2019 11:45 de Daniel Popescu

Renault intenționează să producă un nou model electric, mai mare decât Zoe, eventual cu sprijinul tehnic al partenerilor de alianță de la Nissan.

Renault și-a stabilit ca obiectiv să aibă o gamă formată din 8 modele electrice până în anul 2022 care să acopere cele mai importante segmente.

Pe lista noilor modele propuse se numără și un model mai mare decât hatchback-ul subcompact Zoe, care ar putea fi dezvoltat împreună cu partenerii de Alianță de la Nissan.

Informația a fost dezvăluită de Emmanuel Bouvier, directorul comercial al diviziei de mașini electrice Renault, pentru agenția de presă Bloomberg.

Un model mai mare decât Zoe înseamnă cel mai probabil un model compact care ar putea deveni astfel un rival pentru Tesla Model 3 sau Volkswagen ID.3, iar Bouvier nu exclude varianta ca acesta să fie o versiune electrică a unui model deja existent în gamă.

"Lucrăm la dezvoltarea gamei pentru a acoperi toate segmentele cu mașini electrice. Este prea devreme să spunem dacă vom fi în concurență cu Tesla, dar cu siguranță plănuim să avem o cotă mare de piață", a declarat oficialul producătorului francez.

Cu numai o lună în urmă, Renault a anunțat că va lansa în următoarele 18 luni și un SUV electric de dimensiunile lui Kadjar și o versiune electrică pentru modelul de oraș Twingo, ca parte a planurilor de a forma o gamă cu opt modele electrice.

Via Bloomberg

  • ACE - Craiova, miercuri, 09.10.2019 14:56

    Chiar si varianta RENAULT Zoe 2 cu bateria de 52 kWh ce va apare la noi spre sfarsitul anului 2019 cel tarziu inceputul anului 2020, poate avea un succes bun pentru ca ofera circa 400 km autonomie in ciclul WLTP. Sa vedem insa pretul de comercializare din Romania...

  • Edikkk, miercuri, 09.10.2019 21:52

    Cred că va fi un fel de Qashqai dar electric