Renault Fluence Sport - versiune de 180 de cai pentru Argentina

Publicat marţi, 10.07.2012 11:44 de Mircea Meșter

Renault Fluence se îmbogăţeşte fizic în Argentina, acolo unde sedanul compact al mărcii franceze primeşte o versiune Sport de 180 de cai putere.

În timp ce Europa aşteaptă faceliftul lui Renault Fluence, despre care presa internaţională spune că va apărea pe piaţă chiar în această toamnă - cu prezentarea oficială la Salonul de la Paris, la finalul lunii septembrie, sud-americanii dezvoltă modelul mărcii franceze în alte direcţii.

Iar una dintre ele este cea sportivă: Renault Argentina a prezentat astăzi primele imagini şi detalii oficiale ale lui Fluence Sport, cea mai puternică versiune de până acum a compactei sedan semnată Renault.

Noul model primeşte în Argentina un motor turbo pe benzină de doi litri care dezvoltă 180 de cai putere. Conform datelor oficiale, acceleraţia 0-100 km/h are loc în 8.6 secunde, viteza maximă este de 213 km/h, iar consumul mediu mixt anunţat de sud-americani este de 8.1 litri/100 km. Transmisia este una manuală cu şase trepte.

Deşi poartă particula Sport în denumirea oficială, modelul Renault nu iese în evidenă la nivel estetic prin elemente care să îl califice ca o sportivă autentică. Practic, singurele modificări de design care apar în plus pe versiunea nouă a lui Fluence sunt reprezentate de apariţia uno jante de 17 inch şi a farurilor cu Xenon în echiparea de bază. În rest, modelul se prezintă în faţa clienţilor cu un singur nivel de echipare care conţine tapiţerie din piele neagră, oglinzi electrice, controlul stabilităţii şi al tracţiunii, climatizare bi-zonă, plafon panoramic şi sistem GPS TomTom.

via  Autoblog.com.ar

  • Umbrarescu, marţi, 10.07.2012 12:20

    Anosta,stearsa,de speriat mai exact hidoasa fiabilitate 0 !!Beeeaahhh

  • eol, marţi, 10.07.2012 12:41

    sunt curios cam cat ar costa varianta asta de echipare cu acest motor...cred ca nu as da banii.

  • 2.0T 180, marţi, 10.07.2012 12:48

    Multi prosti pe lumea asta! Cui ii pasa ce credeti voi? Masina e oferita pietei argentiniene (atentie, nu romanesti) pentru ca acolo se cumpara asa ceva.

  • xss, marţi, 10.07.2012 13:08

    Mai multa putere nu strica niciodata. Mai ales cand traiesti intr-o zona unde pretul benzinei e foarte scazut cum e America de Sud. Pe site-ul Renault din argentina e ~11.800 euro daca faci conversia. Pentru motorul asta merita cu varf si indesat. Nu e un motor foarte nou, dar are suficienta putere si o fiabilitate exemplara. Plus consumul n-o sa sara prin tavan pentru ca e turbo.

  • avantgarde, marţi, 10.07.2012 13:34

    Cred ca e cam cea mai buna masina din lume la ora asta la raport calitate pret. Ca design dupa mine se bate cu Aston Martin ai nu are rival la alte categorii. Ce sa mai spun de fiabilitate... si Toyota a recunoscut ca targetul lor pentru Corola/Auris este sa se apropie de Fluence/Megane. Nu am decat cuvinte de lauda. Masina fuge tare ( chiar si 1.6 16v ) sasiul este identic cu cel de pe Megane RS si asta spune multe, nu e ca Golf GTI care nu are nici o treaba cu cel normal. Cine nu are nu stie ce pierde.

  • un cititor, marţi, 10.07.2012 13:44

    Lasand copilariile la o parte, e o masina de familie foarte spatioasa orientata spre confort, iar motorul turbo de 2 litri ar trebui sa-ti dea un sentiment de siguranta suplimentar.

  • LauCalin, marţi, 10.07.2012 16:06

    Da, sunt de acord cu Avantgarde. Jetta de exemplu are un pret extrem de umflat si nu are nici cel mai mic rost sa te uiti la ea, de dorit nici nu poate fi vorba. Ce, aia e masina? Fluence e mult mai masina.

  • Vasi, marţi, 10.07.2012 20:51

    E o masina corecta cu un raport calitate/pret bun. Fara caterinca de 2 lei.