Renault Master primește o versiune pe hidrogen: conceptul promite 500 de kilometri autonomie
Hyvia, noua companie creată de Renault împreună cu americanii de la Plug Power, prezintă primele două prototipuri pe bază de hidrogen din portofoliu. Primul este Master Van H2-TECH (alimentat cu hidrogen), care va debuta în 2022, și o stație de reîncărcare cu hidrogen.
La începutul lunii iulie, francezii de la Renault au anunțat înființarea unui joint-venture împreună cu americanii de la Plug Power. Numele său este Hyvia și se concentrează pe producerea de vehicule comerciale propulsate cu hidrogen.
Acum, noua companie anunță lansarea primelor două prototipuri pe bază de hidrogen.
Primul este prototipul Renault Master Van H2-TECH. Destinat transportului de bunuri de consum și coletelor, noul vehicul comercial are un volum de încărcare de 12 metri cubi și o autonomie de până la 500 de kilometri, susțin reprezentanții Hyvia.
Master Van H2-Tech este echipat cu o pilă de combustie de 30 kW, o baterie de 33 kWh și un rezervor de hidrogen cu capacitatea de 6 litri (4 rezervoare a câte 1.5 kilograme). Mașina este produsă în Franța, iar motorul, pila de combustie și rezervoarele de hidrogen sunt, de asemenea, realizate în această țară.
Noul vehicul comercial al francezilor va fi disponibil din 2022.
Cel de-al doilea prototip Hyvia este o stație de reîncărcare cu hidrogen, disponibilă cu 350 sau 700 de bari. Aceasta permite un timp de încărcare rapid: circa 5 minute. Și aceste stații vor fi asamblate în Franța, la uzina Renault Flins, până la finalul acestui an.
Stațiile vor fi disponibile pentru vânzare sau închiriere, iar modul de operare este foarte simplu, susțin reprezentanții companiei.
Hidrogenul furnizat va fi generat la fața locului, utilizând electroliza apei, sau va fi furnizat în vrac folosind remorci cu tuburi gazoase. Sistemul va comprima hidrogenul în depozit, înainte de a-l distribui în vehicul atunci când este necesar.
Ulterior, Hyvia va lansa alte două prototipuri: Master Chassis Cab H2-TECH (volum de 19 metri cubi și autonomie de 250 km) și Master Citybus H2-TECH (microbuz urban cu capacitate de 15 persoane și 300 de kilometri autonomie).
via Renault
Un experiment inutil. Toyota mirai, în 6 ani a demonstrat că hidrogenul nu e viabil. Lăudabil că cică vor genera hidrogenul local din apă, dar de la a zice la a face e cale lungă PLUS MINCIUNA. Ei să zică că fac din electroliza apei, dar în schimb să facă din gaz metan. Dar ok, pun în picioare toate astea, să vedem COSTUL. Dacă sunt sub sistem baterie, atunci la revedere hidrogen. Plus că se anunţă deja două descoperiri în domeniul bateriilor (da, în laborator, dar au demonstrat că se poate chiar dubla capacitatea). În schimb la sistemul cu hidrogen nu mai există îmbunătățiri dramatice, totul este ştiut. Vom vedea.