Renault pregăteşte un rival de 3000 de euro pentru Tata Nano

Publicat vineri, 23.11.2012 12:35 de Bogdan Mirică

Renault va construi un model de numai 3000 de euro, rival pentru Tata Nano. Maşina va fi construită şi vândută exclusiv în India.

Renault intenţionează să atace în forţă pieţele emergente, motiv pentru care plănuieşte modele croite după nevoile populaţiei din aceste state. Având în vedere că până în 2035 India va înregistra o creştere impresionantă a numărului de maşini aflate în circulaţie, este oarecum logic ca Renault să îşi concentreze atenţia asupra sa.

Pentru asta, francezii plănuiesc deja două produse special create. Primul dintre ele va fi dezvoltat împreună cu partenerul de alianţă Nissan şi va viza naşterea unui model abordabil, estimat la aproximativ 5000 de euro. Chiar şi aşa, maşina va fi mai scumpă decât actualul Tata Nano, principala ţintă a francezilor.

Tocmai de aceea va intra în scenă şi al doilea model pregătit de francezi. Este vorba despre un automobil low-cost ce va încerca să fure din clienţii celei mai ieftine maşini din lume. Preţul său va fi însă ceva mai mare, şi anume 3000 de euro.

Carlos Tavares, şeful operaţiunilor Renault, a declarat că va face un anunţ oficial atunci când va fi luată o decizie oficială privind viitorul celor două modele abordabile pe piaţa din China.

Dacă primesc undă verde, maşinile low-cost vor fi produse la uzina indiană din Chenai şi vor fi destinate exclusiv pieţei din India. Aşa că nu vă aşteptaţi să le găsiţi în Europa.

via automotivenews

  • Jean, sâmbătă, 24.11.2012 14:47

    VW a fabricat Golf Mk1 in Africa de Sud pana in 2009 asa ca nimic nu e imposibil. Numai sa nu uite sa puna si pedalele in pachet, la livrare.

  • ionut, sâmbătă, 24.11.2012 16:58

    si cu trei tichete rabla ajunge la 300 euro,si daca mai au ceva reducere iti mai dau ei rest

  • unul care gandeste, sâmbătă, 24.11.2012 17:27

    @Jean Diferenta e ca Renault nu va vinde masini din 1970, ci unele regandite la la cerintele minime de mobilitate ale secolului 21 (douazeci si unu). E o mare diferenta de conceptie.

  • liviu, sâmbătă, 24.11.2012 21:48

    mai nou tot ce fabrica reno apare cu titlul rival pt x y z,cam miroase a frustrare, pe cand un rival pt bugati cu motor de 0.9 tce)))) la astia te poti astepta la orice

  • Pana, duminică, 25.11.2012 11:57

    @unu' care gandeste: Prietenas, cum poti sa spui ca va fi o masina care respecta cerintele de mobilitate minime ale secolului 21? Greu de crezut, dar o masina low cost este in urma din multe puncte de vedere cu vreo 20 de ani. Sorry, mecanica si tehnologia din Logan o avea Renault in oferta si acum 20 de ani, gen cam aceleasi tipuri de suspensii, injectie multipunct, servodirectie electronica, geamuri si oglinzi electrie si... caroserie negalvarizata. E drept insa ca cerintele au impus si alte chestii moderne, gen airbaguri, ABS, ESP sau navigatie (asta pentru ca e o chestie pe care cumparatorii o vor). dar in esenta, o masina low cost nu revolutioneaza industria auto dpdv tehnic. Pe de alta parte nu puteai sa te bazezi pe Golf IV sau V pe niste piete unde foarte multi oameni traiau de pe o zi pe alta. Apropo, pe acele piete si Renault a vandut multi ani modele din anii '70 si '80. Oricum, ce vrea sa faca renault acum nu e un lucru rau. Practic isi adapateaza gama de modele foarte bine pentru o piata cu un potential enorm (PSA, s-a auzit si acolo in spate? - ca tot va plangeti ca nu prea aveti bani). Si e drept si ca una e sa te preizinti cu un model vechi, si alta e sa vii cu o masina ambalata intr-un pachet mai modern.

  • teribil de amuzat, duminică, 25.11.2012 21:17

    @Pana Aberezi ca de obicei... Ce masini a vandut Renault din anii '70 ?! Vorbim de ultima decada bineinteles. A vandut cel mult masini din anii 90, precum Clio 1 sau 2, in tari emergente din America de Sud sau nordul Africii. Asta in timp ce exista Clio 3. Si da, sa concepi de la zero, o masina ultra low-cost pt cerintele de mobilitate ale secolului 21, e o chestiune f diferita de a pune pe piata o masina din 1970 (Golf 1 luat ca exemplu). Un Golf Mk1 din anii '70 NU AVEA "injectie multipunct, servodirectie electronica ("electronica"?!! :)) poate ne explici cum vine asta!!!), geamuri si oglinzi electrie sau caroserie galvarizata" Nu mai vbim de ESP, ABS etc... Esti varza! La fel ca si cei care te-au votat.

  • LauCalin, duminică, 25.11.2012 22:22

    =)) Doamne, greu la deal cu boii mici. Asta ai inteles tu din ce a spus Pana, ca Golf 1 avea injectie multipunct? Scuza-ma, dar chiar m-am amuzat copis. Eu am inteles din ce spune el ca tehnologia din Logan, Renault o avea pe masini inca de acum 20 de ani. Evident ca ea a devenit mai accesibila pe masura ce timpul a trecut iar acea tehnologie s-a dezvoltat. De-asta se poate pune o tehnologie gen servodirectie care acum 30 era o dotare de top la masini precum Mercedes SEL, si pe Logan. Practic o servodirectie este o dotare de baza pentru peste 90% din masinile zilelor noastre. Si apropo, gresesti. Si Renault a avut modele care s-au vandut foarte multi ani pe piete emergente si nu e neaparat o rusine. India sau Africa de Sud nu se compara cu Germania. Ah, iar acea servodirectie poate ca era electrica, nu electronica.

  • io, luni, 26.11.2012 00:03

    @LauCalin 1. Iti recomand sa citesti si primul comentariu la stirea asta si sa vezi de la ce a pornit. 2. Aici nu vorbim de Logan, vbim de ceva chiar mai extrem - vbim de ULTRA LOW-COST ! Piese din banca de organe Renault-Nissan? Bineinteles, cum altfel? 3. Dar cum sunt diferite conceptele (golf mk1 vs. ultra-lowcost 2013)? In primul rand discutam de o masina concepta de la zero, pt a fi adaptata unei anumite piete, in speta India. Acolo trebuie o masina mica ca sa te deplasezi usor pe strazile inguste& aglomerate, trebuie sa respecte niste norme de poluare, trebuie o anumita siguranta , trebuie consum redus, deci un motor de 500cmc -1000cmc max. Asta cere India. Indienii or fi in mare parte saraci, dar nu sunt atat de prosti incat sa faca un succes de vanzari dintr-o masina din anii '70 . In concluzie, comparatia Golf Mk1 - U.L.C. e stupida! 4. da, "servodirectia electronica" a domnului Pana ramane o perla monumetala !

  • Pana, luni, 26.11.2012 20:30

    Citesc si ma minunez: ce spun eu si ce inteleg ei. Si dupa ce ca citesc cu dosul se mai dau si destepti. Amigo, hai ca-ti spun eu un renault care s-a fabricat in serie aproape 25 de ani cu mici facelifturi si cu o gama de motoare care cu timpul s-a schimbat, ca si la Golf 1: Renault 5. Evident ca nu in Franta sau Germania unde exista Megane 3 sau Golf 6. Dar... "e grele", iar cu desteptii" nu te poti pune, ca e fac din vorbe. Iar "perla" mea monumentala totusi nu se poate compara cu concluzia ta ca Golf 1 avea ABS, ESP sau injectie multipunct...

  • io, marţi, 27.11.2012 19:36

    Te-ai intrecut pe tine insuti Pana. Nimeni nu poate fi atat de...hai sa nu ma banez chiar acum! N-ai nicio treaba cu domeniul auto, sezi bland. Renault 5 e o masina legendara, un hit international ce a fost inlocuit in 1990 de Clio 1, dar discutia pornise de la ce se intampla ACUM in SECOLUL 21. Era vorba de ultra-lowcost-uri actuale ca alternativa la punerea pe piata a unei masini gandite acum 40 de ani (revenim la Golf 1). Si inca odata te contrazic si-ti repet: Renault NU a vandut in ultima DECADA modele din anii '70 si '80. Concluzia mea? :)) Concluzia mea e ca "Un Golf Mk1 din anii '70 NU AVEA injectie multipunct, servodirectie "electronica" ABS etc. Am scris mare cat capul tau: NU AVEA ! Ce e scris ramane.

  • Pana, miercuri, 28.11.2012 09:21

    Nu-mi sta in caracter sa jignesc insa tu esti prost rau:incurci comentariile, tragi concluzii cum te taie capul si esti si arogant. Nu stiu cum de se intampla asta doar la subiectele legate de Renault. Oricum cred ca esti o persoana care scrie sub mai multe... cuvinte, ca nume nu se pot numi. Dar nu-mi bat capul, insa stilul comentariilor postate cu alte denimiri este exact acelasi. Si ca sa nu ne mai lungim la vorba ca nu am cu cine: http://en.wikipedia.org/wiki/Renault_5