Renault, suspectată de utilizarea unui sistem de păcălire a emisiilor pentru Captur și Clio: francezii neagă acuzațiile
Renault a utilizat pe modelele Captur și Clio un sistem anti-poluare care nu funcționa la viteze mai mici de 50 km/h, potrivit unor informații din presa franceză. Constructorul a negat acuzațiile.
Scandalul Dieselgate revine în actualitate în această săptămână după ce publicația franceză Le Monde a publicat rezultatele unui amplu raport realizat de Institutul Superior de Cercetare în domeniul Automobilelor și Transportului (ISAT) din regiunea franceză Burgundia la solicitarea magistraților francezi.
Astfel, noul raport arată că Renault a introdus o serie de "modificări ale sistemelor anti-poluare care permit adaptarea la procedurile de omologare într-un mod diferit de condițiile reale".
Prin urmare, sistemul EGR, care are rolul de a recircula o parte din gazele de eșapament în cilindri pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, "nu mai funcționa" la temperaturi scăzute întâlnite frecvent în timpul iernii sau la temperaturi mai ridicate care de asemenea sunt întâlnite frecvent în afara anotimpului rece.
În plus, sistemul de emisii pentru oxidul de azot nu funcționa deloc la viteze mai mici de 50 km/h și "funcționa doar sporadic la parametri scăzuți în restul timpului".
Sistemele anti-poluare care nu funcționau corespunzător au fost observate pe SUV-ul Captur și pe a patra generație a subcompactei Clio, care va fi înlocuită în curând cu a cincea generație.
În cazul în care informațiile vor fi conformate, este foarte posibil ca magistrații din Franța să pună Renault sub acuzare în acest caz. În același dosar mai sunt anchetați și Volkswagen, Grupul PSA Peugeot-Citroen și Alianța Fiat-Chrysler.
Pentru moment, constructorul francez a negat utilizarea unor sistemele pentru trucarea emisiilor. "Vehiculele Renault nu sunt echipate cu dispozitive pentru trucarea emisiilor și sunt omologate în conformitate cu regulamentele în vigoare", a precizat un purtător de cuvânt al companiei.
Bă, dacă purtătorul cu vorba a zis că nu-i aşa, atunci ce mai vor ăştia? Trebuie să-l creadă şi să-nchidă dosarul! Aţi auzit bă burgundialupigustecilor?