Renault vrea să se retragă de pe unele piețe și să renunțe la anumite modele: “Piața se schimbă, trebuie să ne adaptăm”
Renault se gândește să renunțe la anumite modele, dar și să se retragă de pe unele piețe, după cum a declarat CEO-ul interimar. “Mai putem să păstrăm aceeași strategie? Eu nu cred. Piața se schimbă, trebuie să ne adaptăm,” a spus Clotilde Delbos.
Renault se pregătește de o restructurare în următoarele luni și speră să depășească perioada de instabilitate ce a venit după arestarea lui Carlos Ghosn, fostul șef al alianței Renault-Nissan.
Constructorul francez ia în calcul să renunțe la anumite modele și să se retragă de pe unele piețe, după cum a declarat Clotilde Delbos, CEO-ul interimar Renault:
Totodată, Renault speră ca, în cel mai scurt timp, să găsească noi căi prin care să întărească și să eficientizeze colaborarea cu Nissan.
Constructorul francez își caută un nou CEO, o listă scurtă de candidați urmând să fie pregătită în perioada următoare, după cum a declarat președintele Jean-Dominique Senard.
Principalul favorit să devină noul CEO de la Renault este italianul Luca de Meo, șeful Seat, potrivit informațiilor apărute în presa franceză, care a citat surse apropiate de situație.
Via Automotive News
Oi fi eu prea chiţibuşar, dar nişte vagi panseuri clotildo-hagiene tip "Vrem să fie bine ca să nu fie rău" :-) -- şi-n plus umflate prin repetare inutilă -- NU pot constitui ştiri. ...Dar na, orice manager încearcă să lase impresia că munceşte ceva, chiar dacă nu proporţional cu milioanele încasate. Măcar să fi venit cu ceva date concrete, gen "Ne mutăm din piaţa Matache în Obor." :-P