Renaultsport nu va lansa sportive hibride până când tehnologia nu va fi instalată pe mașinile de serie
Șeful diviziei de performanță Renaultsport a declarat că ideea lansării unui model hibrid se va concretiza abia atunci când tehnologia va fi disponibilă și pe produsele de serie.
În contextul unor norme de poluare din ce în ce mai stricte, Renaultsport, divizia de performanță a constructorului francez, se vede obligată să găsească soluții pentru reducerea emisiilor. Una dintre ele ar fi hibridizarea viitoarelor produse Renaultsport, implicit a viitorului Megane RS.
Într-un interviu acordat Autocar, Patrice Ratti, șeful diviziei Renaultsport, a respins pentru moment ipoteza unui hot hatch hibrid.
Oficialul a explicat că o asemenea decizie trebuie bine cântărită, pentru că există tot felul de provocări. Platforma ar trebui construită pentru a putea susține ceva mai multe kilograme, iar un astfel de proiect ar implica resurse financiare extrem de mari. Chiar și așa, Ratti a recunoscut că viitorul aparține electrificării chiar și pentru mașinile sport de performanță sau pentru cele de competiție.
Dacă ne gândim că producătorul francez a confirmat o versiune hibridă a actualului Megane începând cu 2017, ne putem aștepta ca viitoarea generație a compactei să beneficieze de o versiune RS cu propulsie mixtă.
În prezent, Renaultsport răspunde și de participarea constructorului în Formula E, campionatul mondial dedicat monoposturilor cu propulsie electrică. Retti susține că participarea în Formula E contribuie mult la accelerarea dezvoltării vehiculelor cu zero emisii, îmbunătățind tehnologia bateriilor.
”În maxim trei sau patru ani sunt sigur că vom avea o autonomie de trei sau patru ori mai mare decât cea actuală. Prin urmare, și electrificarea completă a unui model Renaultsport trebuie luată în calcul. Ea se va întâmpla, dar nu mâine. Ca să putem oferi performanță avem nevoie de o baterie mare. Performanța va epuiza rapid bateria, ceea ce ar însemna ca ea să fie și mai mare, dar și mai grea. În aceste condiții, avem nevoie de timp și de costuri reduse pentru a performa”, a declarat Retti.
via autocar