Revine Ford Capri?
Ford Capri, coupe-ul care a facut istorie in anii '70-'80, ar putea reveni in prim-planul industriei auto in 2010.
Moda revenirii in prim-plan a unor modele care au facut istorie pentru marcile de top ale lumii se afla in plin avant. Dupa ce Volkswagen si Mini au inceput cu New Beetle si noul One si dupa ce valul a fost prins de marci importante, Ford intra si ei in joc.
Modelul care ar putea fi revitalizat de catre marca americana este Capri, coupe-ul sportiv care a facut furori pe strazi intre 1969 si 1986.
Britanicii de la Auto Express au fost primii care au profitat de aceste infomatii si au produs primele imagini ipotetice generate pe calculator ale noului Ford Capri. Evident, fata intra in aceeasi linie kinetic a familiei Ford, urmand ca modelul sa dispuna de patru locuri si sa se inspire abundent din conceptul Visos, prezentat de Ford in 2003.
Capri va fi produs, spun englezii, pe platforma lui Focus, urmand ca o eventuala versiune de serie sa vada lumina zilei cel mai devreme in 2010. Anul viitor ne va face insa cunostinta cu modelul Ford in conditiile in care compania americana pregateste asiduu conceptul din care va fi dezvoltat Capri.
via | AutoExpress