Revoluție în SUA: amendă sau închisoare pentru pietonii care folosesc telefonul când traversează strada

Publicat luni, 28.03.2016 15:08 de Bogdan Mirică

Un proiect de lege propus în Statele Unite vrea să amendeze drastic pietonii care folosesc telefonul mobil atunci când merg pe tradă sau traversează. Aceștia ar urma să primească până la 15 zile de închisoare.

Dacă până acum poliția căuta să îi amendeze drastic pe cei care foloseau telefonul mobil la volan, în Statele Unite și pietonii vor fi vânați. Asta doar dacă va fi aprobat un proiect de lege propus în New Jersey de Pamela Lempitt, un reprezentant al Partidului Democrat.

Ea a supus votului o lege prin care cere ca pietonii să primească 50 de dolari amendă sau până la 15 zile de închisoare dacă folosesc telefonul mobil în timp ce merg, fie că vorbesc la el, scriu mesaje sau pur și simplu se holbează la ce au scris prietenii pe rețelele de socializare.

Asta pentru că decesele pietonilor din Statele Unite s-au înmulțit în ultimii ani din cauza dependenței de telefonul mobil. Procentul unor astfel de decese a crescut de la 11% în anul 2005 la 15% în anul 2014.

Americanii susțin și că 11.101 răniri au fost cauzate de folosirea telefonului între anii 2000 și 2011. 12% dintre acestea s-au datorat scrierii mesajelor.

New Jersey nu este primul stat american în care se încearcă promulgarea unei astfel de legi. Nevada, Arkansas, Illinois și New York au înregistrat tentative eșuate. De asemenea, statul Hawaii încearcă introducerea unei legi similare, care prevede amendarea cu 250 de dolari a celor care traversează strada folosind telefonul mobil.

via complex

  • Calingura, luni, 28.03.2016 15:37

    Eu unul sunt de acord. Sunt absolut uluit de cum traverseaza unii strada. Chiar nu te duce capul sa iti imaginezi ca soferul nu te vede? Sau e beat, sau obosit sau prost si el? Trecerea de pietoni nu te face nemuritor. Mori cu prioritatea in mana. Probabil unii pietoni nu inteleg cum si ce poate face un sofer pentru a opri si pentru a-i vedea. Hai sa ii educam si pe pietoni; sa ii punem in pielea soferului.

  • vianu, luni, 28.03.2016 16:01

    in Romania, conform legii (adevarat ca e o discutie intreaga, dar oricum asta se intelege) pietonul nu este obligat sa se asigure la traversarea "prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator"

  • LR, luni, 28.03.2016 16:30

    La noi, chiar de s-ar introduce o astfel de lege, nu s-ar aplica. Milițianul nu-și atinge targetul de șpăgi aplicând legea pe pietoni.

  • tzenu_bmw, luni, 28.03.2016 17:02

    Eu nu sunt de acord cu legea asta....pur si simplu nu sunt.... Informati lumea si educatio in vederea folosiri de telefoane in locuri aglomerate si periculoase da nu obligatiii si dati amenda pt. asa ceva..... Inca un motiv sa te feresti de statele unite ale americi si cu a lor stupiditate....pe langa ca politia te trateaza ca pe o insecta....daca iti ceri drepturile esti incatusat si de multe ori batut pe propria ta dreptate si mai si risti sa te 'trezesti' mort din mana lor....

  • vianu, luni, 28.03.2016 17:11

    @tzenu_bmw - politia reactioneaza dupa cum evolueaza societatea. Si invers - informarea si educarea? Mobilele au 25 de ani (si mai bine) de existenta pe piata americana. Ce mai este de informat si de educat? proiectul de lege e usor tembel (cel putin la o prima vedere: esti sanctionat pentru ca "vorbesti la telefon in timp ce mergi"...unde, la baie?) dar la fel si cei care traverseaza aiurea.

  • tzenu_bmw, luni, 28.03.2016 17:34

    @vianu...... Legea spune ca primesti amenda sau 15 zile puscarie daca pietonu vorbeste sau se holbeaza la telefon in timp ce umbla.........aici e problema.... Adica eu ca simplu om ma duc pe strada si ma uit la telefon sau scriu un mesaj ma baga la puscarie....... Si chiar si pe trecere......e dreptu meu sa trec pe acolo si daca sunt atent sim daca nu sunt.....portiunea aia de drum imi apartine mie so folosesc.....

  • LR, luni, 28.03.2016 19:12

    Să fim serioși, trecerea de pietoni nu-mi aparține mie sau ție, că n-am moștenit-o. Zilnic văd astfel de "moșieri", care au impresia că, dacă sunt pe zebră, pot lua și prânzul în acel loc. Înțeleg, sunt persoane care se deplasează mai greu, nu toți pietonii zburdă ca la 16 ani. Dar când trec unii, așa, în scârbă și-n diagonală, cu telefonul la o ureche și o mână băgată adânc în buzunarul pantalonilor (așa își rod ei unghiile, dacă mă înțelegeți) și fără să se asigure măcar, pe ăștia i-aș sancționa fără nicio problemă!

  • vianu, luni, 28.03.2016 19:18

    @tzenu...tu ai permis :D ?

  • Sam93, luni, 28.03.2016 20:04

    Tzenul, da, esti liber sa faci ce vrei. Dar daca eu te omor cu masina pe trecere, pot sa primesc o pedeaspsa cu inchisoarea, sa-mi pierd permisul si sa mai sufar nenumarate alte consecinte nasoale pentru mine. Mai ales ca daca nu-s camere sau ceva si se presupune ca nu ti-am acordat prioritate. Nu o sa stie nimeni ca tu erai chior si idiot din cauza telefonului. Doar ca eu te-am lovit. Si imi distrugi mie viata. De multe ori am patit cand oameni de o asemenea mentalitate practic au sarit in fata masinii cand eram de 5 metri de trecere. Noroc ca nu aveam viteza ca-i faceam praf si tot eu picat de vina. Eu nu-s de acord cu faptul ca trebuie sa sufar consecintele inconstientei tale.

  • lorinczi.thomas, luni, 28.03.2016 21:16

    Sunt de acord si nu prea. Ori asa a fost propusa legea, ori e de la automarket, dar doar de telefon am vazut sa se mentioneze. Sa inteleg ca daca merg cu nasu in carte pe strada sunt safe? Cred ca exista deja in lege mentionat ca "traversarea se poate efectua dupa ce petonu se asigura" sau ceva de genu, deci nu vad rostul chestiei

  • vianu, luni, 28.03.2016 21:25

    legea, la noi, spune asa: "Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar în lipsa acestora, în localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic." marile discutii sunt in jurul lui "iar", conjunctie ce poate lasa loc de interpretari de asta probabil @tzenu considera ca zebra e numai a lui de parca ar fi crescut-o el de cand inca era mica :))

  • tzenu_bmw, luni, 28.03.2016 23:42

    @vianu.....chiar am ras la ultimu tau post.....in mare parte ai dreptate.... dar decat sa se implementeze asemenea aberatii de legi mai bine americani ar opri razboaiele cu restul lumi caci mor mii de soldati nevinovati....si pt ce??rsezi Ar trebui montate baner-e sa infomeze lumea si sai faca sa realizeze pe loc langa o trecere ca nu e bine sa o traverseze visand la cai verzi pe pereti.... Prin legea asta inteleg ca metoda lor e urmatoarea......nu faci cum spunem noi....puscarie....cu japca direct...

  • inexorabil, marţi, 29.03.2016 01:02

    Nu există ȋndoială: nu se mai poate face nimic pentru a preȋntâmpina (de ȋmpiedicat, nici atât) prăbușirea lumii ȋn neantul…veșnic. Ați auzit de expresia “a ști ce vrei” ? Nu-l caracterizează pe om, ci pe…vrăjmașul lui dintotdeauna, Satan! El a știut, ȋncă de la crearea primilor oameni, ce vrea și mai ales cât de ardent vrea: să-i răpească omului privilegiul de a fi cu Dumnezeul-Treime…Ȋn Mileniul I d.Hr., a strecurat erezii printre credincioși, dar n-a izbutit să-și atingă scopul. Ȋn Mileniul II, a ȋncercat cu ȋmpingerea lor către pierderea harului divin din cauza păcatelor personale, dar tot n-a fost satisfăcut. “Vreau miliarde de suflete!” – și-a propus, ca prioritate absolută, pentru acest (ultim) Mileniu. Iar el, neasemuitul ȋnțelept fără studii și ingeniosul inventator fără muncă, și-a văzut, ȋn sfârșit, visul ȋmplinit: nici ereziile și nici păcatele nu pot acapara / aliena atâtea minți și schimonosi / ȋmpietri atâtea inimi precum…gadget-urile multimedia. Pe care…cine caută să le interzică (sau “măcar” să impună restricții ȋn folosirea lor) ??? Ha, nici măcar nu pot să râd! Potrivnicul, “uns” stăpân autoritar al lumii de astăzi, deci debarasat de orice obstacol, urlă ca un apucat (nu-l auziți?!?) : “Copiii și tineretul, alinierea pentru marșul către gheenă! Nu admit discuții sau excepții!!”, iar fostele “instituții educative”, recte părinții, școala și biserica (acum cu “b” mic), se conformează cu capetele plecate, ca unii ȋn buzunarele cărora se află aceleași corpuri delicte…

  • iuliohir, marţi, 29.03.2016 07:44

    O lege foarte buna ! In lege e stipulat ca pieptonul trebuie sa se asigure cand traverseaza, nu sa plonjeze pe trecere ! Dupa cum stiti, sunt sau au fost sanctionati si pietoni care au traversat pe trecere, dupa ureche. E adevarat ca momentan cei mai atinsi sunt soferii, dar nu pot sa inteleg cum de bipedul e asa inconstient si kamikaze. Tabla o mai iei la ciocan, dar oasele rupte parca pisca mai tare.

  • Arghir, marţi, 29.03.2016 08:28

    Conform legii in Romania pietonul are obligatia sa se asigure inainte de a pasi pe trecerea de pietoni si sa treaca in ritm alert. Repet. ALERT. Trecerea de pietoni nu e loc de promenada sau de sueta unde sa te relaxezi respirand aerul mai mult sau mai putin curat. Din ce am inteles chiar zilele astea vor fi urmariti si amendati pietonii care nu se asigura. In sfarsit se face ceva in sensul asta. Cat despre legea americanilor...in esenta foarte buna. Cretinatatea trebuie starpita chiar daca aparent cu legi la fel de cretine.

  • vianu, marţi, 29.03.2016 08:41

    @tzenu razboaiele se poarta in interes (pune tu ghilimelele daca vrei, sau nu) american. O lipsa a atitudinii incisive in lume ar scoate la iveala slabiciuni pe plan extern. America este nevoita sa genereze sa conduca si sa finalizeze conflicte. E mult de discutat aici...in esenta viata americanului de rand merge inainte si cumva (cu ajutorul guvernului) sa isi delimiteze existenta de ce este in afara granitelor SUA. paine si circ.... de restu se ocupa miile de soldati; care, fie vorba intre noi, sunt voluntari si mercenari platiti; moartea lor e fix 0 in ecuatie.