România are încă 13.7 kilometri de autostradă: a fost deschis traficul rutier pe ruta Ungheni - Ogra - Iernut de pe A3
Traficul rutier pe tronsoanele Ungheni - Ogra și Ogra - Iernut cu o lungime totală de 13.7 kilometri a fost deschis oficial miercuri. Cele două tronsoane fac parte din autostrada A3.
Autostrada A3, cunoscută și sub numele de Autostrada Transilvania, are începând din această săptămână o lungime cu 13.7 kilometri mai mare.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat miercuri inaugurarea a două noi tronsoane de autostradă. Astfel, marți au fost recepționate lucrările tronsonului de autostrada Ungheni - Ogra cu o lungime de 10.1 kilometri, în timp ce miercuri au fost recepționate lucrările de pe tronsonul de 3.6 kilometri care leagă localitățile Ogra - Iernut.
Circulația rutieră pe cele două tronsoane a fost inaugurată oficial joi la ora 15:00, astfel că România are încă 13.7 kilometri de autostradă. Practic, cele două loturi leagă localitatea Ungheni, acolo unde se află și Aeroportul Târgu Mureș, de localitățile Ogra și Iernut. Până acum, cele trei localități erau legate doar prin Drumul National 15 (E60), iar distanța parcursă era de circa 20 de kilometri.
De asemenea, este foarte posibil ca vineri să fie inaugurat și tronsonul de 6.5 kilometri de pe autostrada A3 București - Ploiești, dintre care 3.3 kilometri între Șoseaua Petricani și Strada Popasului, în condițiile în care lotul de 3.2 kilometri dintre Strada Popasului și Șoseaua de Centură a fost finalizat în 2015. După inaugurarea circulației, șoferii vor avea acces la autostrada București - Ploiești direct din oraș.
La finalul anului trecut, autoritățile au promis 150 de kilometri de autostradă pentru 2018, însă până în prezent au fost inaugurați numai 51: loturile 3 și 4 din autostrada A10 Sebeș-Turda (29 kilometri), lotul de 9 kilometri dintre Gilău și Nădășelu de pe autostrada A3 și cele două loturi de 13.7 kilometri inaugurate miercuri.
În prezent, rețeaua de autostrăzi a României are circa 798 de kilometri și va ajunge la 805 kilometri dacă se va inaugura și tronsonul de 6.5 kilometri de pe autostrada A3 București - Ploiești.
Via CNAIR
Bogdaproste! Buni si astia.