România cere Comisiei Europene să amâne interzicerea mașinilor cu motoare termice până în 2040

Publicat luni, 27.06.2022 10:43 de Tiberiu Safta

România a cerut Comisiei Europene, alături de alte 4 state membre ale Uniunii Europene, să amâne interzicerea mașinilor cu motoare termice, prevăzută pentru 2035. Astfel, țara noastră dorește ca procentul de reducere a emisiilor CO2 să fie de 90% în acel an, iar interzicerea motoarelor cu ardere internă fie aplicată abia în 2040.

La începutul lunii iunie, Parlamentul European a votat planul Fit for 55, care prevede reducerea nivelului de CO2 produs de automobile cu 55% până în 2030 față de nivelul din 1990 și, mai important, interzicerea comercializării mașinilor noi cu motoare termice, fie convenționale sau hibride, din 2035.

Acest eveniment a adus cu sine câteva consecințe importante pentru industria auto. Mai întâi, Stellantis a anunțat că nu este de acord cu acest plan și se va retrage din Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) la finalul anului. Apoi, ministrul german al finanțelor a anunțat că guvernul de la Berlin nu va fi de acord cu acest plan. De atunci, însă, guvernul german a clarificat că ministrul finanțelor a transmis o informație eronată.

Acum, 5 state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, au cerut Comisiei Europene să amâne interzicerea mașinilor cu motoare termice. Celelalte țări sunt: Bulgaria, Portugalia, Italia și Slovacia. Potrivit agenției de presă Reuters, cele 5 state doresc ca procentul de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la mașini să fie de 90%, față de 100% așa cum este stabilit în proiectul Fit for 55.

Mai mult, țările care au trimis această solicitare doresc ca interzicerea mașinilor cu motoare termice să fie amânată cu 5 ani. Asta ar însemna ca din 2040 să nu mai fie comercializate vehicule cu motoare clasice.

Solicitarea trimisă de România și de celelalte 4 state amintite ar putea reprezenta o problemă pentru Comisia Europeană, care consideră că implementarea planului Fit for 55 la termen este crucială. Luând în calcul durata medie de viață a mașinilor noi de 15 ani, ultimele vehicule cu motoare termice ar urma să dispară de pe șoselele Uniunii Europene în 2050. Acela este anul în care, potrivit oamenilor de știință, schimbările climatice ar urma să devină ireversibile.

via Lifenews

  • ds, luni, 27.06.2022 10:53

    Timp suficient pentru ca noile tehnologii pentru obținerea/încărcarea bateriilor sau pilele de combustie pe bază de hidrogen să se dezvolte și să devin accesibile. Și, poate cel mai important lucru, este o gură de oxigen pentru dezvoltarea infrastructurii de încărcare.

  • Dan Voiculescu, luni, 27.06.2022 11:46

    România continuă să dezamăgească.

  • Seriff, luni, 27.06.2022 11:56

    Nu credeam ca voi spune vreodata asta, dar, bravo Romania, am facut si noi ceva bun.

  • ACE - Craiova, luni, 27.06.2022 12:52

    Iar urmatoarea construire de 1.000 de km de autostrazi in Romania sa fie facuta in nu mai putin de 50 de ani!!!! BRAVOS NATIUNE!!!!

  • Seriff, luni, 27.06.2022 13:29

    @Ace-Craiova, ce sa faci cu autostrazile daca toate masinile vor fi electrice? La 130 la ora consuma bateria in maxim 200 km, lasa ca uite romanii s-au gandit la toate, drumuri lente ca sa nu mergi tare.

  • Y, luni, 27.06.2022 13:59

    De ce-am vrea sa schimbam ceva daca: - suntem campioni la mortalitate in Europa, pe drumurile auto - avem o infrastructura feroviara pe cale de disparitie - am internationalizat manelele, chit ca ne plac sau nu - suntem foarte reticenti in a schimba ceva care vedem clar ca nu merge bine dar (inca mai) misca.

  • John, luni, 27.06.2022 14:15

    @ Y ... ce legatura au cele spuse de tine cu articolul !? Nu am nimic impotriva electricelor, dar citi romani isi pot permite sa treaca de la termica la electrica cind vedem situatia financiara/materiala de la noi. Eu poate imi permit sa trec la electrica, dar restul ...?

  • Mircea Badea, luni, 27.06.2022 15:09

    vere, ce tupeu!! eu propun ca romania sa adopte din 2030, ca in general suntem inaintea tuturor.

  • Snow, luni, 27.06.2022 15:40

    O decizie rationala si neasteptata. Care poate oferi o perspectiva industriei auto locale pe inca 18 ani. Industrie ce produce 400.000 + masini termice pe an ! Cu sute de furnizori, zeci de mii de angajati si miliarde de Euro contributii la bugetul de stat. Si pentru care NU EXISTA alternativa in acest moment.

    Dutz, luni, 27.06.2022 23:21

    Cui îi pasă… unii vor electrice si gata. Dar ei nu au ca-s scumpe si se încarcă greu, si nu au autonomie etc.

  • @Seriff, luni, 27.06.2022 15:56

    Cam cum stau la consum si poluare astia 2? https://youtu.be/RIUBx66vuRY Oare le ramane autonomie cat o electrica Dacia Spring? Multi incuiati mai sunteti.

  • Bogătanu, luni, 27.06.2022 17:08

    Propunerea are logică. Ținând seama că Dacia fabrică în România automobile low cost, odată cu electrificarea cererea va scădea dramatic, ceea ce va influența negativ PIB-ul. Va scădea pentru ca prețul de cost al electricelor nu se va micșora decât în visele câtorva exaltați. Mulți oameni cu venituri mici vor fi practic scoși din trafic, ei nu vor mai putea suporta financiar un automobil, nici la cumpărate și zic eu nici în exploatare (stați să vedeți cît va crește curentul). Și asta nu numai în România, că nu e țara asta principala piață de desfacere pentru Dacia. Până una alta vă salut din Germania unde suntem în concediu pe Romanische Straße. Castele, monumente, biserici, și bineînțeles autostrăzi fără limită. Ce poți să-ți dorești mai mult? PS După asta plecăm la mare în Liguria să stăm și cu burta la soare. Toate astea nu ar fi posibile fara disponibilitatea Motorului Diesel care toarce fericit ca un motan. Îmi vine să deschid capota și să-l pup. Vă salută și tanti desigur.

  • Dutz, luni, 27.06.2022 20:50

    Din nou povesti fără sens… amânare până in 2040, adică habar nu avem cum se vor rezolva problemele de infrastructura producție si încărcare pentru masini electrice, dar hai sa amânăm ca o sa vina alții sa răspundă pentru deciziile aberante si clar greșite care se iau astăzi de niște aroganți înfumurați din Parlamentul UE.

  • @dutzu, marţi, 28.06.2022 01:18

    daca bagam bani si resurse vom avea totul verde mult mai repede. uite la panourile solare, au devenit mai ieftine decat orice si tot evolueaza. in 5-10 ani maxim , vom cumpara panouri solare ca pe pungile de la magazin..

    Dutz, marţi, 28.06.2022 05:53

    Si bănuiesc ca o sa cumperi si soare ca sa ai noaptea când nu folosești mașina? Si cei 80% din șoferi care stau la bloc unde își pun panourile? Electricele sunt ok pentru cei cu situație financiare buna, stau la casa si ca a 2-a masina. Pana se vor schimba lucrurile asta este…

  • Antiprostie, marţi, 28.06.2022 01:41

    iaca, al-shabab-serif, inexorabil, pmc, dutz, zapada, si altii, si-au facutara auzita vocea din parlament pana la uniunea ieropeana. asa mai merge treaba. si aia cu caciulile in mana o sa semneze iute legea strigata din balcani.

  • Seriff, marţi, 28.06.2022 09:08

    @Dutz, corect, dar ce nu ai observat, cam asta e scopul de fapt, sa aibe doar oamenii din categoria aia masini, iar restul sa nu mai aibe masini, practic sa circule doar bogatii.

  • inexorabil, miercuri, 29.06.2022 00:31

    Ni se adresează oameni de ştiinţă sau de pseudo-ştiinţă, başca lefegii pe şest ai eminenţelor cenuşii emolare? “Termicele ar urma să dispară de pe şoselele UE în 2050” ? Nu-i bai; dacă voi trăi până atunci, voi avea unde să le manevrez: Elveţia, Norvegia, Marea Britanie, Serbia…Rusia :D PS. @Bogătanu…talpa fără milă, man! Şi, ori de câte ori ambalezi motorul, să te gândeşti şi la subsemnatul (adică să-mi dedici “melodia”).

  • Dutz, miercuri, 29.06.2022 01:55

    Li se va sparge in cap mizeria… toți taximetriștii, Uber-iști, curieri prestatori servicii etc. Adică toți care “trag” de o mașină până o termină si care nu-si permit nici o mie de euro in plus la achiziție. Eu nu cred ca mai tine mult bula, nu-s mulți bogați care sa-si cumpere electrice, mai vedem in 2023, plus ca pe infrastructura de încărcare lucrurile rămân in spate rău de tot fata de creșterea numărului de electrice. Stați așa obsedații nu săriți ca știu ca sunt excepții. Si pentru cei care nu pot sa înțeleagă ce scriu, NU sunt împotriva electricelor, avem in companie electrice si le folosesc ocazional, dar nu se pot folosi sau achiziționa de aproape 90% din șoferi. Sper ca reușiți măcar acum sa asimilați… e foarte simplu.

  • @Proprostie, miercuri, 29.06.2022 10:21

    Franța și Germania decid în UE ce propun ăștia micii care au fost puși să ia cuvântul. Sau poate crezi că ăștia vor să tragă obloanele peste industria auto doar ca să sprijine externalizarea industriei auto și a profiturilor către China. Mă rog, tu poți să crezi și asta, pari capabil.