România vrea mașini electrice mai ieftine în țările europene cu venituri medii scăzute: Ministerul Mediului sprijină țintele UE pentru reducerea emisiilor

Publicat miercuri, 10.10.2018 10:38 de Paul Cosma

România a propus statelor membre UE ca prețul mașinilor ecologice să fie mai mic în țările cu venituri medii reduse, respectiv cu o valoare a PIB pe cap de locuitor sub 60% din media UE, potrivit unui comunicat al Ministerul Mediului.

România vrea prețuri mai mici pentru mașinile cu emisii reduse în țările europene în care veniturile medii ale cetățenilor sunt mai scăzute decât media Uniunii Europene.

Într-o propunere înaintată statelor membre UE, autoritățile de la noi susțin că producătorii şi importatorii de astfel de vehicule trebuie să fie stimulaţi să le comercializeze la preţuri accesibile pentru pieţele din statele membre cu venituri a căror valoare a PIB pe cap de locuitor este sub 60% din media UE, la nivelul anului 2013.

Cu toate acestea, comunicatul oficial transmis de Ministerul Mediului se bate cap în cap cu intențiile enunțate mai sus. Astfel, din comunicat reiese că prețul unui vehicul ecologic în România ar trebui să aibă un preț dublu față de țările din Vest.

“În mod concret, potrivit propunerii României, orice vehicul cu emisii reduse comercializat într-un stat membru care se regăseşte în această situaţie va avea o valoare echivalentă cu două vehicule comercializate în statele cu venituri medii ridicate, raportat la îndeplinirea ţintelor impuse industriei. Producătorii vor fi astfel stimulaţi, pentru îndeplinirea ţintelor, să susţină comercializarea vehiculelor la preţuri adaptate la puterea de cumpărare a cetăţenilor din statele cu venituri medii mai mici", se arată în comunicat.

Trecând peste eroarea din documentul Ministerului Mediului, este greu de crezut că oficialii europeni vor fi de acord cu propunerea României.

Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o lege care prevede reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 20% până în 2025 și cu 40% până în 2030, comparativ cu limitele stabilite pentru 2021. Totuși, pentru a intra în vigoare, legea trebuie adoptată de toate statele membre ale Uniunii Europene. România a susținut adoptarea țintelor ambițioase de reducere a emisiilor, în timp ce țări precum Germania s-au opus.

Via Agerpres

  • vianu, miercuri, 10.10.2018 11:00

    au mancat ceva stricat zombalaii aia din minister, au decartat pe documente, au sters cu dosul manecii si fiind in criza de timp au trimis documentul la redactarea finala fara a mai verifica daca totul are o logica. Evident, un contopist din zona a incercat sa descifreze ce scria dar pentru ca lipseau cuvinte intregi din text a iesit ce a iesit.

  • ACE - Craiova, miercuri, 10.10.2018 11:25

    In locul rolelor separatoare dintre benzi care COSTA ENORM si care VOR FACE MILIARDAR un neavenit (oare?) si reprezentantul importatorului acestora, mai bine: 1) s-ar construi AUTOSTRAZI in Romania din BANII U.E. ...... 2) s-ar construi INFRASTRUCTURA pentru masinile PHEV si EV; 3) s-ar interzice si la noi FUMEGATOARELE - masini mari, mici, camionete etc, in zonele centrale din marile orase ale tarii - vezi Germania, Londra etc.... Astfel am MAI avea O SANSA sa respiram un AER MAI CURAT - pentru ca - pana la urma asta conteaza cel mai mult !

  • Green_Alex, miercuri, 10.10.2018 14:12

    Separatoarele alea de benzi au rolul lor bine definit si ajuta chiar mult la reducerea numarului de victime de pe strazi. Asta este insa o solutie provizorie. Acum daca pretul sau importatorul sunt ok...nu pot sa ma pronunt.