Românii ar putea primi despăgubiri pentru Dieselgate: UE acuză Volkswagen că a încălcat drepturile consumatorilor în 20 de state

Publicat marţi, 06.09.2016 17:14 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Uniunea Europeană consideră că Volkswagen a încălcat drepturile consumatorilor în 20 de state şi afirmă că fiecare ţară în parte ar trebui să decidă dacă clienţii pot primi despăgubiri financiare.

Volkswagen a acceptat să plătească circa 15 miliarde de dolari în Statele Unite pentru scandalul Dieselgate, însă a exclus orice posibilitate de a face acest lucru şi în Uniunea Europeană.

În acest context, Comisia Europeană a derulat o anchetă proprie şi a constatat că Volkswagen a încălcat legislaţia cu privire la protecţia consumatorilor în 20 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, întrucât a utilizat o aplicaţie software pentru a falsifica rezultatele testelor de emisii.

Informaţiile au fost dezvăluite de publicaţia germană Die Welt, care nu a precizat însă care sunt cele 20 de state şi, implicit, nici dacă România se numără printre ele.

"Este sigur că Volkswagen a încălcat legislaţia privind protecţia consumatorilor în majoritatea statelor din UE. De aceea cred că este necesar să existe o coordonare a acestui caz la nivel european", a precizat Elzbieta Bienkowska, comisarul european pentru piaţa internă.

Comisia Europeană consideră că tribunalele naţionale pot stabili dacă Volkswagen trebuie să plătească despăgubiri financiare clienţilor din fiecare stat în care a încălcat drepturile consumatorilor, însă speră ca toate ţările afectate să ia o decizie comună.

Via Automotive News