S-au dat ca pâinea caldă: cele 3.800 de tichete Rabla Clasic s-au epuizat în doar jumătate de oră
Săptămâna trecută, autoritățile anunțau că bugetul Rabla Clasic a fost suplimentat cu 25 de milioane de lei. Astăzi, ministrul Mediului anunță că toate cele 3.800 de vouchere s-au epuizat în doar 30 de minute.
În 11 octombrie, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Rabla Clasic cu 25 de milioane de lei, sumă suficientă pentru 3.800 de vouchere. Astăzi, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a anunțat că toate aceste tichete destinate persoanelor fizice s-au epuizat în doar jumătate de oră.
"Astăzi, 16 octombrie 2017, suntem în fața unei zi minunate, pentru că în istoria Programului 'Rabla Clasic' pentru persoanele fizice, în 30 de minute toate cele 3.800 de prime de casare s-au terminat. Asta înseamnă că românii doresc să-și reînnoiască parcul auto, doresc să circule într-un mediu curat și sănătos și să circule în siguranță pe drumurile patriei"
Anul acesta, Ministerul Mediului a stabilit ca mașinile achiziționate prin programul Rabla Clasic să aibă emisii de CO2 de cel mult 130 de grame per kilometru. În 2018, valoarea o să scadă la 120 de grame de CO2 per kilometru, urmând ca din 2019 să ajungă la 110 grame CO2/km.
Tot în 2018, bonusul de 1.500 de lei ar urma să fie acordat celor care își cumpără mașini cu motoare care emit cel mult 96 de grame de CO2 per kilometru. Anul acesta, bonusul este acordat pentru emisii de cel mult 98 de grame de CO2 per kilometru.
Via | Agerpres
" ...suntem in fata unei ZI ( sau zile)minunate..." cum ar zice si ministrul educatiei; " am dat aceasta floare unei FATA(sau fete) minunate...".... s-a dus pe pl limba romana......