Sărbătoare la Lamborghini: italienii au asamblat exemplarul Urus cu numărul 15.000

Publicat marţi, 20.07.2021 14:29 de Alexandru Monenciu

Contructorul italian de automobile a asamblat exemplarul Urus cu numărul 15.000. SUV-ul din Sant'Agata Bolognese a debutat pe piață în urmă cu trei ani.

Lamborghini Urus a debutat sub formă de concept în 2012, cu ocazia Salonului Auto de la Beijing. Pe atunci era echipat cu motorul V10 al fratelui de gamă Gallardo, un "detaliu" care a dispărut de pe versiunea de producție prezentată cinci ani mai târziu.

Chiar și cu un V8 twin-turbo de 4.0 litri, care dezvoltă 650 de cai putere și 850 Nm, Urus a fost și rămâne unul dintre cele mai rapide și puternice SUV-uri de pe piață.

Lamborghini a lansat pe piață al doilea SUV din istoria sa în 2018, iar acum, la trei ani distanță, sărbătorește un moment important pentru acest model: exemplarul cu numărul 15.000 a părăsit linia de asamblare a uzinei din Sant'Agata Bolognese.

Mașina în cauză a fost comandată de un client din Marea Britanie și este finisată în nuanța exterioară Gri Keres Matt cu elemente contrastante în culoarea Verde Scandal. Pentru habitaclu, clientul a ales combinația de culori Negru Ade/Verde Scandal.

via Lamborghini

  • Edikkk, marţi, 20.07.2021 14:45

    Dar vai motoare V8 precum în Mad Max.... Dar vai Uniunea Europeană este cea rea care vrea să oprească aceste V8 generatoare de oxigen şi sănătate Mda Uzate moral, aceste maşini nemţeşti (au platforma Audi / Porsche) dar stai că vin acum, în acest an, Cyber truck , le arată Tesla cum se construieşte o maşină în 202x

  • Cyber Turcku, marţi, 20.07.2021 18:02

    Mai Edik. Ce legatura are hidosenia aia de Cybertruck cu Lamburghiniul asta? Iar delirezi si compari mere cu pere. E o varza in capul tau!

  • mircea badea, miercuri, 21.07.2021 03:07

    inca 15 mii de manelisti pe strazi..

  • Edikkk, miercuri, 21.07.2021 18:35

    @Cyber Turcku ambele sunt SUV şi ambele arată SF Dăăhhh

  • Edikk, joi, 22.07.2021 15:10

    O masina adevarata care face cu bolta pe toate troacele electrice,Lamborghini,bravo!