Schimbări de trupe la Renault: Hulkenberg şi Ocon, aproape să semneze cu echipa franceză pentru 2017

Publicat luni, 10.10.2016 17:32 de Daniel Popescu

Nico Hulkenberg este în negocieri avansate pentru semnarea unui contract cu Renault, echipă la care ar putea ajunge şi Esteban Ocon.

Renault va avea o linie complet nouă de piloţi pentru sezonul 2017. Cel puţin această este concluzia pe baza informaţiilor care au apărut în ultimele zile în presa internaţională.

Mai multe surse credibile afirmă că Nico Hulkenberg este în negocieri avansate cu echipa franceză, după ce discuţiile anterioare cu Stoffel Vandoorne, Carlos Sainz sau Valtteri Bottas nu au putut fi fructificate.

Pilotul german este în prezent sub contract cu Force India, însă acesta îşi doreşte o schimbare, în ciuda faptului că Renault a avut evoluţii dezamăgitoare în primul an de la revenirea în Marele Circ.

În cazul în care discuţiile se vor concretiza printr-un contract, cel de-al doilea pilot al echipei va fi Esteban Ocon, care a impresionat în a doua jumătate a sezonului la Manor. De altfel, Ocon a fost pilotul de rezervă al celor de la Renault în acest sezon înainte de a deveni titular la Manor.

Pentru moment nu este clar cine ar urma să-l înlocuiască pe Hulkenberg la Force India, însă cel mai probabil negocierile vor fi purtate cu Pascal Wehrlein, pilotul furnizorului de motoare Mercedes care în prezent concurează de asemenea pentru Manor.

În schimb, viitorul actualilor piloţi Renault, Jolyon Palmer şi Kevin Magnussen, nu este cunoscut, iar opţiunile acestora în Formula 1 sunt limitate.

Via Motorsport

  • Marius, luni, 10.10.2016 19:11

    Daca se finalizeaza transferul sper ca Hulk sa nu ia bataie de la Ocon!