Schimbări la RCA în 2015: comisionul de intermediere va fi menţionat obligatoriu pe poliţă

Publicat vineri, 14.11.2014 16:20 de Sebastian Toma

Autoritatea de Supraveghere Financiară a schimbat anumite norme referitoare la poliţele RCA. Printre schimbări se numără şi obligativitatea prezentării comisionului de intermediere, atât procentual, cât şi în valoare absolută.

Poliţele RCA emise în 2015 vor avea obligatoriu inscripţionate mai multe informaţii decât cele emise până acum, titrează Digi 24. Schimbarea a fost dictată de ASF, prin norma nr. 23/2014, aceasta implicând menţionarea comisionului de intermediere direct pe poliţă, atât în valoare procentuală, cât şi în valoare absolută.

Astfel, clienţii vor afla exact comisionul pe care îl adaugă brokerul lor. Pe lângă informaţia menţionată mai sus, poliţele RCA emise de la 1 ianuarie 2015 vor conţine informaţii despre părţile implicate în contract, perioada de valabilitate a asigurării, limitele maxime de despăgubire stabilite de asigurator, prima de asigurare, cheltuiala medie de achiziţie directă, clasa bonus-malus, numărul de înmatriculare/înregistrare sau seria de şaseiu şi statele în care documentul are valabilitate. Aceste informaţii erau deja prezente pe poliţele RCA.

AICI poţi găsi o ofertă pentru o poliţă RCA

Asiguratorii vor fi nevoiţi să notifice Autoritatea de Supraveghere Financiară privind tarifele lor de primă şi reducerile comerciale (de până la 10%) cu cel târziu 30 de zile înainte de începerea perioadei în care vor fi practicate. Modificarea tarifelor de primă RCA va putea avea loc abia la un an de la ultima notificare, cu excepţia indexărilor sau a majorărilor pe anumite categorii de riscuri. Asta înseamnă că poliţele RCA nu se vor mai scumpi pentru toţi şoferii în acelaşi timp de mai multe ori pe an, ci doar pentru anumite categorii. Cei de la ASF promit să fie stricţi în această privinţă, impunând o regulă care implică retragerea autorizaţiei de a practica poliţe RCA pentru asiguratorii care încalcă aceste norme.

Poliţele RCA s-ar putea scumpi cu 10-15% până la sfârşitul anului

şeful ASF declara în urmă cu două luni că există posibilitatea scumpirii tuturor poliţielor de asigurare în 2015 pentru a contrabalansa această situaţie.  Pe piaţa asigurărilor din România activează peste 40 de companii de profil şi aproape 500 de brokeri.

Via DIGI24

  • _steli, luni, 17.11.2014 14:27

    Imi pare "bine" sa vad ca nu se face nimic legat de nesimtirea asiguratorilor in cazuri de dauna. Este o continua si accelerata bataie de joc la adresa soferilor care vor sa-si repare aut. pe RCA-ul vinovatului. Iar CSA-ul se face ca nu vede!