Seat Arosa renaste in 2010 pe platforma lui VW Up!

Publicat vineri, 28.08.2009 12:30 de Bogdan Mirică

Seat va lansa anul viitor propriul model de serie derivat din conceptul Volkswagen Up!. Modelul urban va fi de fapt succesorul lui Seat Arosa.

Seat pregateste o surpriza de proportii pentru fanii sai la inceputul anului viitor. Constructorul iberic se va folosi de editia de anul viitor a Salonului Auto de la Geneva pentru a aduce in fata publicului urmasul modelului urban Seat Arosa, cunoscut ca inlocuitorul lui Marbella, citycar-ul din anii 80 al spaniolilor.

Renasterea modelului Arosa va consemna prima interpretare de serie a conceptului Volkswagen Up!, dezvaluita de nemti in urma cu doi ani la Salonul Auto de la Frankfurt. Practic grupul VAG intentioneaza sa lanseze o versiune de serie a proiectului Up! in interiorul a trei branduri aflate sub umbrela sa: Volkswagen, Seat si Skoda.

Varianta iberica a lui Up! se va individualiza printr-un look sportiv de celelalte modele gemene ale grupului. Arosa va imprumuta insa o platforma comuna, care ii va asigura o lungime de 3450 de mm, si o gama de propulsoare TSI si TDI cu cilindree mica. Pentru a optimiza valorile consumului si a reduce emisiile de CO2, motorizarile diesel si benzina vor fi completate de un sistem start-stop de serie.

Productia noului citycar va fi asigurata de uzina Volkswagen din Bratislava, Slovacia, unde mai iau nastere in prezent SUV-urile Touareg, Audi Q7 si Porsche Cayenne.

via | autoblog

  • Gigel, vineri, 28.08.2009 12:51
    @Automarket

    "de fapt predecesorul lui Seat Arosa" Corect este"" succesorul lui Seat Arosa"

  • Andrei, vineri, 28.08.2009 15:37

    "Volkswagen din bratislava, Slovacia " Eu stiam ca bratislava se scrie cu B mare ... asa cred :))

  • Marius, vineri, 28.08.2009 17:15

    Nu asa se scrie!! Cine te-a mintit?????

  • Profu Isteric, vineri, 28.08.2009 18:24
    @Bogdan Mirica

    Se zice multumesc.