Seat Ibiza Cupra a fost dezvaluita la Paris
Seat a lansat varianta Cupra a modelului sau Ibiza. Aceasta este echipata cu un motor TSI de 1.4 litri de provenienta VW.
La doar doua luni dupa dezvaluirea noului Seat Ibiza, varful de gama Cupra a fost lansat la Salonul Auto de la Paris. Hot hatch-ul de la Seat a primit motorul 1.4 TSI dezvoltat de Volkswagen, care dezvolta nu mai putin de 180 cai putere. Motorul este cuplat la o transmisie DSG cu sapte trepte,controlata de un sistem imbunatatit de control al tractiunii.
Ibiza Cupra poate atinge o viteza maxima de 225 km/h si obtine un timp de accelerare de la 0 la 100 km/h de numai 7.5 secunde. Motorul 1.4 TSI dezvolta un cuplu maxim de 250 Nm si il exercita intre 1,750 rpm si 4,500 rpm. Cu aceste performante Ibiza Cupra are un consum preconizat de 6.7 litri la 100 km.
Varianta Cupra se diferentiaza si vizual de Ibiza, cu o bara fata redesenata si spoiler integrat. Grila este de tip fagure, similar cu conceptul Bocanegra. Jantele sunt pe 17 inch, din aliaj si acopera etrierele rosii cu patru pistonase.
Interiorul a primit si el tratamentul Cupra, acum avand tapiterie neagra si ornamente negre, toate inscriptionate cu logo-ul Cupra.
Via | WorldCarFans
.