Seat Leon Cupra R, 265 de cai putere pregatiti pentru Frankfurt
Seat a dezvaluit astazi versiunea de performanta Cupra R a compactei Leon. Modelul va oferi 265 de cai putere si un consum mediu de numai 6.7 litri/100 km.
Seat nu va veni cu mana goala la Salonul Auto de la Frankfurt, constructorul spaniol pregatind o surpriza pentru pasionatii modelelor de performanta. Este vorba despre versiunea Leon Cupra R, care va debuta oficial in cadrul salonului german si va completa optiunile performante existente in gama spaniolilor.
Varful de gama va fi animat de un propulsor pe benzina TSI de 2.0 litri, capabil sa livreze pana la 265 de cai putere. Resursele ii permit noii versiuni R sa atinga 100 de km/h in doar 6.1 secunde si sa urce pana la o viteza de 250 de km/h. Cu toate acestea, spaniolii afirma ca media oficiala a consumului este de 6.7 litri la 100 de kilometri.
Pentru a individualiza cat mai bine versiunea de top, Seat a echipat Cupra R cu jante de 19 inch din aliaj, etriere vopsite in culoarea rosie, lumini LED si logo-ul R pe grila frontala. La interior, pasagerii se vor bucura de scaune sportive de tip scoica. Seat nu a facut public momentan pretul de la care va porni noua versiune de performanta a modelului compact.
via | Zercustoms
prin urmare...sa ne asteptam la un s3 f brutal!