Seat Leon - primele imagini oficiale cu a treia generație a compactei spaniole
După ce ieri o singură imagine neclară cu partea din spate a noului Seat Leon a ajuns pe internet, astăzi avem un set de fotografii aproape complet. Seat a prezentat oficial noul Leon.
Seat a publicat, după o lungă aşteptare pentru fanii mărcii, primele imagini cu noua generaţie Leon. Modelul compact spaniol va fi lansat oficial la Salonul Auto de la Paris din această toamnă. Este a treia generație a modelului Leon și pentru că Seat este parte din grupul Volkswagen, noul model va folosi p plaforma tehnică comună împărțită cu noul Audi A3.
Modelul cu cinci portiere pe care îl putem vedea în imagini este prezentat atât în versiune normală, cât și în varianta sportivă FR. Designul adoptat are ceva mai muilte linii drepte față de actualul model. Ne-am putut face o idee despre cum va arata acest model privind conceptul IBE Coupe pe care Seat l-a expus la Saloanele Auto de la Geneva și de la Frankfurt.
Seat a renunțat la portiere spate cu mânere ascunse în favoarea unora clasice. Cel mai probabil va exista și o versiune cu trei uși, precum și una break. Din fotografii putem vedea că versiunea FR are aripi evazate și jante diferite.
La interior, a treia generație Leon primește o planșă de bord modernă, cu câteva elemente împrumutate de la Audi A3. Forma volanului este însă specifică mărcii spaniole. Nu există încă nici o informație despre gama de motorizări, dar în mod sigur o parte din propulsoare sunt comune cu cele de pe Audi A3 și viitorul VW Golf 7.
-
slv83, sâmbătă, 14.07.2012 11:11
E o evolutie a Leonului actual mai ales in partea posteroiara si la interior, care de data asta pare ca este de o calitate superioara. Fratele meu detine un Leon Copa, luat din reprezentanta anul trecut, cu motorul de 1.4 TSI. Masina se misca excelent iar daca o calci fuge destul de tare, singurul lucru mai putin placut fiind interiorul.....dar vad ca s-a remediat odata cu noua generatie!
-
auto_fan, sâmbătă, 14.07.2012 11:19
Bine ca au venit cu un interior decent!
-
Mario, sâmbătă, 14.07.2012 11:38
Adevarul e ca era aproape imposibil sa realizeze o creatie mai frumoasa decat generatia precedenta...
-
razvanis, sâmbătă, 14.07.2012 12:12
Arata mai bine, mai echilibrat, si interiorul un mare plus ,
-
Mafia, sâmbătă, 14.07.2012 12:44
Sper ca nu imprumuta iar platforma de la Golf.In loc sa imprumute si el platforme si motoare de la Toyota Auris,Mazda 3 MPS,imprumuta de la troaca aia de VW.
-
Rex mundi, sâmbătă, 14.07.2012 12:58
Masina e frumoasa si atat. Nu mai transmite nicio emotie comparativ cu vechea generatie. Pare a fi o Ibiza mai mare. Si interiorul s-a "germanizat". Din pacate, Seat a devenit o marca prea "normala". Mi-e dor de vechiul Leon!
-
andrey11, sâmbătă, 14.07.2012 13:09
80% din forme s'au pastrat de la vechiul model. dar chiar si asa ceva nu place ochiului, mi se par unele linii fortate. Vorba unui mare artist:"e frumos da' nu prea"
-
fane, sâmbătă, 14.07.2012 13:19
Seamana prea mult cu Ibiza,deh.......grupul vag....
-
alex, sâmbătă, 14.07.2012 13:22
Niciodata nu va fi 100% din public multumit si incantat, important e sa fie atinsi cei care ar trebui sa-l cumpere, oricum sigur arata mai sportiv si agresiv decat golf-ul 7, deci ... e tot seat
-
Ionut.M, sâmbătă, 14.07.2012 13:24
Farurile arata oribil dar in rest e reusita masinuta. Acum sa fie destui fraieri care adora mediocritatea motoarelor VW si se va vinde
-
unckle, sâmbătă, 14.07.2012 15:32
hehe, nu numai la romanik se asculta KissFM :) (presupun ca-i un alt kissfm de pe la spania) @masina -- seat se dorea o chestie "fluida plina de emotie" ... "sufletul latin" .. etc ... a ajuns o bucata de lemn ciopartita cu barda .. nu stiu de ce, dar tendintele grupului VAG sunt din ce in ce mai ciudate.
-
sandman, sâmbătă, 14.07.2012 15:45
nice nice nice! :D arata bine noul model. pacat ca nu se mai folosesc manerele de la vechiul model, pentru usile din spate.
-
Firestarter, sâmbătă, 14.07.2012 16:54
Arata foarte bine noul Leon. Nu pot sa nu remarc insa inca odata cat de mult design a importat VW Group de la italieni. De la modelele anilor 2000 desenate de fostul designer sef de la Alfa, Walter de Silva pana la acest nou Leon care imi pare a avea influente puternice Giugiaro. Dupa cum stiti, casa italiana de design Italdesign a lui Giugiaro a fost cumparata de VW. Observ influente de design de la Alfa Brera in partea din spate, model desenat tot de Giugiaro. In rest, un pas important pentru Seat.
-
., sâmbătă, 14.07.2012 17:05
ionut cam ai dreptate sunt destui retarzi care sa ramana cu gura cascata la o troaca sau la o tabla dreapta....dar asta e cultura...
-
johnny, sâmbătă, 14.07.2012 17:09
este mai frumos decat varianta precedenta
-
johnny, sâmbătă, 14.07.2012 17:11
si noile motorizari vor fi mai eficiente si mai puternice
-
lorinczi.thomas, sâmbătă, 14.07.2012 19:39
Sunt uimit. Interiorul este usurel asemanator (zona gurilor de ventilatie) cu cel de la Kia Picanto 2011 - prezent) Pe lateral au ramas urme de la vechea generatie (vorbesc mai ales de acoperis). Spatele poate fi confundat cu o reiterare a Alfei 147
-
Emil, sâmbătă, 14.07.2012 21:39
Prea "rece" atât designul exterior cât și cel exterior. Influență germană, ce să mai...
-
ScorpyonVAG, sâmbătă, 14.07.2012 21:51
Alta poveste. Interior mult mai frumos. Deci si golful 7 va fi un succes. Felicitari ! Imi zambeste particica aia VAG din mine :))
-
CodrutC, duminică, 15.07.2012 00:03
Frumoasa din orice punct de vedere
-
Octav72, duminică, 15.07.2012 00:37
Noul model vine cu linii si muchii bine conturate. O caroserie dinamica si sportiva. Si cu un interior interesant, o plansa de bord bine desenata si materiale ce par sa promita un plus de calitate, fata de modelul actual. Dupa cum il prezinta aceste poze, pare un model echilibrat, cu un design placut. Sa asteptam si datele despre performante, tinuta de drum, pentru o parere mai clara.
-
LauCalin, duminică, 15.07.2012 00:40
Cred ca Seat in acest moment este singura marca de pe piata care nu are niciun pic de identitate a marcii. Comparati designul de exemplu intre cel al masinii asteia si cel al Ibizei, al viitorului Toledo, ca sa nu mai zic de Exeo. Sunt masini care parca sunt facute de cu totul alti producatori fiecare. Nimeni nu spune ca trebue sa semene nici prea mult (multi de exemplu faceau confuzie intre fosta generatie Toledo si Leon... nici asa nu ea bine), insa nici cum este acum nu prea e bine. Poate ca masina va fi buna, poate ca se va vinde mai bine, insa ce a facut VAG acum, in opinia mea inseamna disperare. Faptul ca masina asta seamana destul de putin cu Ibiza eu zic ca putem trage doua concluzii: -designul Ibizei nu prinde si poate fi considerat oricum, numai nu sportiv -totusi VAG nu se lasa, nu vrea sa renunte la Seat si incearca altceva, adica un design de tipul aceste masini. VAG stie ca marca asta are potential, stie ca ceva nu este in regula si aici e vorba de o problema interna in cadrul grupului, o problema de valorificare a unui produs... numit Seat. Este bine ca totusi e constient de asta si nu isi... scuzati expresia, baga picioarele si o vinde. Unii ca GM o vindeau de acum 3-4 ani.
-
BaditzaEx, duminică, 15.07.2012 05:39
PACAT !!!, vechiul Leon ( atunci cand s-a lansat ) a fost extrem de Emocion, original, aratos si diferit ( interiorul in schimb PRAF ), dupa asa multi ani, in schimb , observ doar o imbunatatire a interiorului care ( dupa mine ) arata muuult mai bine, dar exterior pe mine ma dezamageste fata de generatia precedenta ma asteptam la mai mult de la Leon, parca mai bine arata noua Kia sau noul Clio :-(
-
Stefan, duminică, 15.07.2012 10:27
Am eu impresia sau se vad treptele de viteza dupa volan putin acolo iesite? :D
-
CodrutC, duminică, 15.07.2012 14:28
Cea rosie este Leon FR iar cea alba este Leon normal
-
razvanis, duminică, 15.07.2012 15:22
@stefan are cuie dsg, iar dsg vine cu padele, deci vezi bine
-
bbb, duminică, 15.07.2012 20:56
cat de urat poate fii
-
Dan, duminică, 15.07.2012 21:57
Nu-mi place. Din lateral arata ca un cearsaf deranjat... farurile frante reproduc aceeasi idee ca la Audi A4 / A6 /A8 ... nu foarte original, nu foarte stilat.
-
A82B, luni, 16.07.2012 08:59
Spoilerul fata nici ca-l puteau face mai banal...
-
espaniol, luni, 16.07.2012 10:50
Un design exterior simplu, rece, fara prea multe complicatii. Chiar auster. Banuiesc ca austeritatea e o trasatura a marcii. Asta insinueaza Volkswagen AG? Pacat, Seat trebuia sa fie peste Skoda si Vw, nu un german care a invatat flamenco.
-
dany, luni, 16.07.2012 11:52
Nu pot sa spun ca ma incanta la exterior, e prea "a la Ibiza", prea, nu stiu, lipsita de pasiune. La interior, au facut o treaba mai buna. Per total, nu vad un viitor prea bun pt Seat nici in urmatorii 2-3 ani.
-
Mircea, luni, 16.07.2012 14:08
@espaniol mai bine te duci la cules de capsuni in Spania ca nu sti despre ce vorbesti , cum ? Seat peste Skoda si VW ? ma faci sa rad... VW este peste Skoda si peste Seat , deci vise placute in continuare
-
ss, luni, 16.07.2012 14:18
90% ibiza. naspa. ma asteptam la ceva mai extravagant.
-
espaniol, luni, 16.07.2012 15:26
@Mircea La cules capsuni se duc indivizi ca tine care scriu "nu sti" cu un singur "i". Seat, Skoda sunt detinute de Volkswagen si sunt pe o treapta inferioara doar pentru ca asa a vrut muschiu' sefilor VAG. Vezi doamne ofera modele pentru toate buzunarele (o alta iluzie). Dar ce s-ar fi intamplat daca Seat era independenta si cu un bun manager la varf? Am fi avut acelasi design obosit? Am fi avut aceleasi materiale de rahat? Adevarul e ca tot ce a vrut Volkswagen e sa-si elimine un competitor direct si sa-si mareasca profitul.
-
CodrutC, luni, 16.07.2012 15:35
@Mircea sunt total de acord cu tine Seat si Skoda nu au concurent pentru Touareg , Phaeton , Scirocco , Beetle , Golf Cabriolet , Eos , CC , Amarok , T5 , Sharan etc
-
ras, luni, 16.07.2012 17:59
sunt fricosi astia de la seat. au facut prototipul superb si masina de serie banala. parca ar fi o masina pentru tineri cu viziune de batran!!!? ce sa apreciezi la masina asta?!
-
Bogdan, marţi, 17.07.2012 08:51
Mda ... pacat. Mare pacat. Facusera la un moment dat niste declaratii conform carora voiau sa reinvie marca si modelul asta, dar din pacate vad ca nu le-au dat curs. La finalul vietii lui MK1 ma asteptam la ceva iesit din comun, care sa continue experienta creata de acel Leon. Dar continuarea a fost dezamagitoare. Iar aceasta a treia generatie nu reuseste decat sa infunde si mai tare in galeata cu banalitate modelul asta. La fel cum au facut-o si cu Ibiza.
-
marius, joi, 19.07.2012 22:23
pacat ca nu mai are agresivitatea aceea specifica...:(
-
sandman, joi, 20.09.2012 13:12
o sa fie senzatia salonului de la paris
Citeste si
-
MODELE NOI | luni, 25 noiembrieVolkswagen Polo va primi un facelift și motoare Euro 7 în 2025Volkswagen Polo urmează să primească o actualizare majoră în 2025. Noua versiune va primi un design revizuit, dar și motorizări noi care să respecte viitoarele norme de poluare Euro 7. Citeste tot
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
Fffffrrumooss!Bravo Seat!