Seat stabilește un nou record de vânzări: peste 542.000 de mașini comercializate în primele 11 luni ale anului, în creștere cu 10.3%

Publicat vineri, 13.12.2019 12:22 de Cornel Șocariciu

Seat a vândut în luna noiembrie peste 44.000 de mașini, în creștere cu aproape 2%. După primele 11 luni, spaniolii raportează vânzări de 542.800 de unități, în creștere cu 10.3%.

Anul acesta a fost unul foarte bun pentru Seat, producătorul spaniol reușind să obțină vânzări în creștere. Conform raportului publicat de reprezentanții companiei, în luna noiembrie au fost comercializate 44.100 de mașini noi, în creștere cu 1.9% raportat la aceeași perioadă a anului trecut.

De la începutul anului și până la finalul lunii trecute, Seat a vândut 542.800 de mașini, în creștere cu 10.3% comparativ cu același interval din 2018. Totodată, Seat a depășit numărul total al vânzărilor înregistrate în 2018 (517.600 de vehicule comercializate anul trecut).

Cea mai importantă piață de desfacere rămâne cea din Germania. 125.700 de unități a comercializat Seat în primele 11 luni în Germania, în creștere cu 16.3% comparativ cu rezultatul realizat în 2018. A doua cea mai importantă piață pentru Seat este cea din Spania: 103.300 de unități vândute de la începutul anului și până la finalul lunii trecute, rezultatul fiind identic cu cel obținut în 2018.

Creșteri importante au fost raportate și pe piețele din Marea Britanie (65.100 de unități, +8.4%), Franța (34.500 de exemplare, +20.4%) și Italia (24.500 de unități, +28.4%).

  • danielr1, vineri, 13.12.2019 14:28

    ceva e gresit la cifre

  • mircea badea, vineri, 13.12.2019 20:45

    ce e cu poza asta? nu are legatura cu seat. nu pt mizerii (suv) iei seat.