Seat Tribu va intra in productie in 2009
Seat a anuntat oficial ca Tribu va intra in productie in 2009. Liniile conceptului vor fi preluate de viitoarele modele Seat.
Conceptul Seat Tribu a starnit reactii pozitive in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt si se pare ca producatorul spaniol se gandeste serios sa lanseze pe piata o versiune de productie. Anuntul oficial nu a surprins insa pe nimeni, Seat declarand ca urmasul lui Tribu va fi disponibil pe piata abia in 2009.
Actualul concept este un SUV in toata puterea cuvantului, garda la sol si tractiunea integrala facand din Tribu un adevarat off-roader. Bazat pe platforma actulalului Volkswagen Tiguan, care va intra in vanzare la sfarsitul acestui an, conceptul spaniol se individualizeaza prin aspectul frontal mult mai agresiv, spatele similar unui hatchback si doar cele doua portiere.
Multumita formei compacte si a liniilor noi, SUV-ul spaniol va putea concura cu succes impotriva modelelor japoneze incepand cu 2009. Pana atunci insa, Seat anunta ca proaspatul concept lansat la Frankfurt anticipeaza noile linii de design ale modelelor spaniole. Responsabil pentru noile tendinte este Luc Donckerwolke, fostul designer Lamborghini.