Șeful Fiat-Chrysler: “Planurile de fuziune cu PSA nu sunt întârziate de criza COVID-19”
Fuziunea dintre Fiat-Chrysler și PSA Peugeot-Citroen este cea mai bună cale prin care cele două companii să traverseze criza COVID-19, potrivit președintelui FCA, John Elkann. “Criza a subliniat încă o dată că această fuziune este logică,” a spus Elkann.
Anul trecut, PSA Peugeot-Citroen și Fiat-Chrysler și-au anunțat intenția de a fuziona și de a deveni astfel al patrulea mare constructor la nivel global, după Volkswagen, Toyota și Renault-Nissan.
Criza COVID-19 nu întârzie planurile de fuziune, care ar urma să fie finalizată cel târziu în primul trimestru din 2021, susține președintele FCA, John Elkann.
“Fuziunea este cea mai bună cale să trecem peste această perioadă. Criza a subliniat încă o dată că această fuziune este logică,” a spus Elkann.
La rândul lor, oficialii PSA sunt optimiști că fuziunea va fi oficializată cel târziu în primele trei luni de anul viitor.
Cele două companii nu sunt îngrijorate de investigația UE care a invocat probleme concurențiale cu privire la cota de piață a grupurilor pe segmentul vehiculelor comerciale ușoare.
Via Automotive News