Șeful Ford: Mi-aș dori ca Puma ST să fie lansat în America de Nord
Jim Farley, CEO-ul Ford, a declarat într-o postare pe Twitter că și-ar dori ca noul Puma ST, mașină asamblată la uzina din Craiova, să fie lansat și pe piața din America de Nord.
Numele Puma a revenit în portofoliul Ford după o pauză de 18 ani și i-a fost atribuit unui SUV de clasă B. Acesta este disponibil doar în Europa, Australia și Noua Zeelandă.
Americanii îl asamblează la uzina din Craiova și este un adevărat hit, reușind să depășească pentru prima dată la vânzări (ianuarie 2021) două dintre modelele cu care concurează în România: Sandero și Duster.
Revenind, Ford Puma poate fi comandat și într-o versiune sportivă ST. Echipată cu un motor de 1.5 litri EcoBoost, cu trei cilindri, aceasta dispune de 200 cai putere și 290 Nm. Cu funcția Overboost, cuplul crește la 320 Nm pentru o scurtă perioadă de timp.
Noul Puma ST pare că l-a cucerit și pe șeful Ford, Jim Farley. Americanul a redistribuit un clip oficial cu SUV-ul fabricat la Craiova, postat de Ford Marea Britanie, însoțit de mesajul: "Mi-aș dori să fie disponibil în America de Nord și pe alte piețe!"
Recent, Farley a declarat că portofoliul dedicat Americii de Nord ar trebui să includă mai multe modele accesibile. Puma, și implicit Puma ST, s-ar încadra perfect și ar reprezenta o alternativă pentru Bronco Sport.
În România, Ford Puma ST pornește de la 29.500 de euro cu TVA inclus.
via Motor1
pai stai asa, daca ditamai șefu dorește de ce nu-l și lansează ??