Șeful Lamborghini: 2022 este ultimul an în care vom comercializa numai mașini cu motoare termice
CEO-ul Lamborghini, Stephan Winkelmann, a anunțat că acest an va fi ultimul în care vor comercializa numai modele cu motoare termice. În 2023, Lamborghini va lansa un model hibrid.
În prezent, majoritatea producătorilor auto fac pași repezi către electrificarea mașinilor. Însă, pentru unele mărci, precum Lamborghini, această tranziție către propulsie electrică este mai dificilă, deoarece identitatea unor astfel de brand-uri a fost construită pe modele emblematice cu motoare termice consacrate.
La finalul lui 2021, au apărut zvonuri că modelul Urus va primi un propulsor hibrid în 2023. Acum, șeful Lamborghini, Stephan Winkelmann a confirmat că anul 2022 va fi ultimul an pentru constructorul italian în care vor fi vândute doar modele cu motoare termice. Astfel, Lamborghini va lansa un model hibrid în 2023, iar din 2024, toată gama de modele va fi electrificată.
Conform declarațiilor lui Winkelmann, anul 2022 a început foarte bine pentru Lamborghini. Asta vine după ce marca italiană a avut parte de cel mai bun an din istorie în 2021, la capitolul vânzări. Cifrele complete pentru anul precedent vor fi publicate în martie, însă este de așteptat ca Lamborghini să înregistreze o creștere de profit cu circa 20%, potrivit unor informații prezentate investitorilor.
Și eforturile de sustenabilitate nu se opresc aici. Pentru a facilita trecerea la propulsia electrică, Lamborghini va investi 1.5 miliarde de euro. Primul model electric Lamborghini va fi, cel mai probabil, lansat în 2027.
via Economica
Din pacate inca un constructor consacrat de sunetul motoarele V12 și V10, trece la linistea motorului electric. Desi electricele au avantajele lor, în momentul de față, dezavantajele sunt mai mari, în special la autovehiculele utilizate în afara oraselor. Principalul dezavantaj este reprezentat deîncarcarea lentă, autonomie reală și de sistemele energetice relativ vechi care se regăsesc în toată Europa, la care se adauga și procentul infim de energie electrică generată, fașă de consumul actual.