Șeful Stellantis: "Normele de poluare Euro 7 nu au niciun sens"
Carlos Tavares, șeful Grupului Stellantis, crede că viitoarele norme de poluare Euro 7 nu au niciun sens și că ar trebui să se renunțe la ideea adoptării lor. Normele Euro 7 ar urma să intre în vigoare în 2028 după ce adoptarea lor a fost întârziată în repetate rânduri.
Cei mai mulți producători auto, printre care și Stellantis, au început deja să pună în aplicare planurile de tranziție către un viitor electric. Cele mai multe mărci din lume vor renunța să mai vândă mașini cu motoare convenționale încă din 2030, o mișcare care anticipează interzicerea completă a acestor motoare în Uniunea Europeană din 2035.
Cu toate acestea, viitoarele norme de poluare Euro 7 vor intra în vigoare în 2028, cu doi ani înainte ca producătorii să finalizeze tranziția către o gamă de modele electrice. Carlos Tavares, șeful Stellantis, este de părere că noile norme de poluare nu au sens să fie adoptate.
El a declarat, în cadrul unei conferințe susținute la Salonul Auto de la Paris, că ar trebui să se renunțe la ideea adoptării Euro 7. „Din perspectiva industriei, nu avem nevoie de Euro 7, deoarece va prelua din resursele pe care ar trebui să le investim în electrificare”, a declarat acesta.
„Nu are sens să mai cheltuim bani pentru dezvoltarea motoarelor termice în vederea adoptării normelor în 2028. De ce să folosim resurse limitate pentru ceva care va dura o perioadă scurtă de timp? Industria nu are nevoie de asta, este contraproductiv”, a adăugat în încheiere Tavares.
Conform planului Stellantis, toate mărcile din cadrul grupului multinațional vor deveni pur electrice din 2030.
via Motor1
-
varu lu Carlos, miercuri, 19.10.2022 15:10
daca Euro 7 te baga la cheltuieli, fii baiat destept, opreste productia de termice inca din 2028 si ofera doar electrice de nerefuzat.
-
Seriff, miercuri, 19.10.2022 16:08
Stellantis abia vinde niste amarate de electrice, gen Corsa E si 208, care abia se pot comanda, vai de ele, au niste autonomii penibile de maxim 300 km, sunt mega scumpe, vanzarile lor sunt 99% alcatuite din termice, ei vorbesc de electrice, parca vor intentionat sa dea faliment si nu stiu cum.
-
dCi, miercuri, 19.10.2022 20:01
Pur electrice ar însemna să-și producă singure curentul... dar na e cool sa încarci mașina la curent produs din cărbuni
-
dCi, miercuri, 19.10.2022 20:03
Dan ...omul spune cu totul altceva
-
Misu, miercuri, 19.10.2022 23:37
Acestui domn...care a cumparat o parte din brandurile ieftine din Europa...Opel..Fiat...pe langa ce avea deja ieftin...Peugeot..si Citroen ii este frica ca nu cumva alti producatori ieftini gen Dacia...sa vanda masiv termice..si ei se uite la electrice cum stau pe stocuri. Omul vrea ca toti ce produc acum..dintr-o data sa vanda doar electrice..ca el sa fie sigur de felia lui. A ajuns acest Stellantis..scoate pe banda rulanta...aceeasi masina cu 7 versiuni diferite de design...care chipurile se vor a fi diferite prin status si calitate..Astra cu 308, cu DS4, cu C4..apare si un fiat. Iar corsa cu 208, cu ds3, cu C3 va aparea si un fiat. Ce sa ajuns cu branduri..e horror..nu mai exista lupta pentru tehnica oferita de braduri..o platforma..si faci 30 modele pe ea..crezi ca e concurenta pe piata. TRIST..
-
Dutz, miercuri, 19.10.2022 23:50
Carlos (pardon varul), nu este piața pentru electrice de aceea nu “se trece” nu pentru ca nu-s deștepți… ei trec pe căruțe si roabe dacă asta se vinde. Este vorba de pragmatism nu inteligență.
-
Mike, joi, 20.10.2022 06:55
Normele Euro 7 se trec FOARTE UŞOR de maşinile PHEV. Doar că NU au investit în producţia de baterii şi sunt la mila concurenţei, se bat cu ceilalţi producători leneşi, care NU au investit destul pe puţinii producători de baterii: CATL, LG chem, Samsung. De Panasonic nici nu apuc să se atingă, că au vândută toată marfa la Tesla. Deci deşi pare a avea dreptate, el ascunde adevărul şi un CEO bun nu plânge ci face.
-
Enigmatrix, joi, 20.10.2022 11:34
Probabil că buba cu normele euro 7 este la motorașul lor în 3 cilindri de l-au aruncat pe toate mărcile Stellantis și nu-l pot adapta la noile norme.
-
@Misu, joi, 20.10.2022 12:16
masinile facute in prezent de Stellantis numite de tine, desi pe o platforma comuna, sunt toate foarte reusite din toate punctele de vedere, categoric peste ceea ce a existat in trecut, deci nu iti inteleg plangerea. e normal ca producator sa vrei costuri cat mai mici si marje de profit cat mai mari, e un business, nu caritate. e un business cu masini, iar atata vreme cat produsul final straluceste, nu mai conteaza dedesubturile de culise.
-
idic, joi, 20.10.2022 13:05
O spune și ăla de la Dacia că nu poți trece la euro 7 cu motor în 3 cilindri. Industria va întinde coarda pe aplicarea euro 7, mașinile hibrid vor deveni noul normal, electricele iau o pauză lungă. Prin 2035 electricele vor avea avantaje nete în fața termicelor și tot nu vor fi pe lista de priorități a cumpărătorilor.
-
alex_cu_a_mic, joi, 20.10.2022 15:15
Parerea mea e ca are mult sens implementarea Euro7 in 2028 pentru ca asa-zis-a interzicere a termicelor din 2035 probabil v-a fi amanata pentru 2040 daca nu cumva 2045 sau va primi n modificari si exceptii. Asa ca cel mai probabil Euro 7 va avea viata mai lunga decat se preconizeaza acum. Iar electricele fara o revolutie la nivel de baterie, nu au nici o sansa. Sunt in primul rand foarte scumpe pentru ca bateriile sunt scumpe.
-
Seriff, joi, 20.10.2022 16:12
Electricele se promoveaza masiv de ani buni deja, vreo 10 mai exact, se subventioneaza masiv de stat, se face o mega propaganda impotriva termicelor, totusi electricele abia fac 10% din vanzari si alea chinuite, asa ca ce viitor sa aibe? Se vor cumpara in continuare de bogatii care au deja o masina termica si stau la casa si isi vor lua inca o masina de mers la piata, ca mai mult ce sa faca cu ea. Problema e ca aia sunt in minoritate, sunt putini, as vrea sa vad o cifra cu vanzarile pe ultimele 6 luni, cati proprietari stau la bloc si cati la casa.
-
Mike, vineri, 21.10.2022 08:44
Industria auto veche şi cea petrolieră au primit AJUTOARE MILIARDE PE ZECI DE ANI DE ZILE plus distrugerea atmosferei pământului - din care nu vor plăti reparaţii nimic !!! E ca şi cum tu îmbolnăveşti pe cineva de cancer, primeşti bani de la tatăl bolnavului, şi nu ajuţi cu nimic bolnavul ,nu plăteşti spitalizarea, nimic, plus că i-ai distrus viaţa. Apoi înafara Tesla, Rivian,cei noi, toţi, dar toţi cei vechi şi-au bătut joc efectiv de primele versiuni electrice !!! Ce e aia: Leaf v. 1, BMW i3, şi alte glume proaste şi total neserioase. Sau Toyota Prime RAV4, Prius care există pe hârtie dar în realitate la vânzare nimic ????
-
Seriff, vineri, 21.10.2022 10:37
@Mike fabricarea de masini electrice e extrem de poluanta, lasa-ma cu vrajeala cu imbolnavirea, ca nu da nimeni 2 lei pe imbolnavire, tu sti asta, dar esti prea spalat pe creier sa o accepti, curentul pentru masini electrice e obtinut pe baza de carbune, metalele din baterii se extrac cu excavatoare diesel, fabricile polueaza 24 din 24, practic o masina electrica doar face export de poluare, e ca un samsar de masini. Legat strict de imbolnavire, cum a zis si Dutz pe aici, principalele cauze ale problemelor de sanatate sunt obezitatea, stresul, alimentatia proasta si lipsa de miscare, nu ca are nea Gigi Passat diesel si a omorat tot satul ca s-a dus el zilnic cu Passatul la munca, asa lasa-ne cu povestile astea. Toti hipsterii care sunt speriati de poluare sunt niste tocilari obezi care baga Mec si KFC non stop, beau 2 l de cola zilnic, nu merg pe jos nici pana la paine, au analizele praf, dar masinile diesel ii omoara.
-
Mircea Badea, vineri, 21.10.2022 11:08
astia care nu cred in noxe(aerul e plat deci..) le-as tura motorul la maxim la semafor si pe unde ii pot prinde!
-
Synergy77, vineri, 21.10.2022 12:50
In Romania, energia electrica produsa prin arderea carbunelui este de 16.9%, comparativ cu energia hidro de 36.3% (sursa ANRE: https://www.anre.ro/ro/energie-electrica/rapoarte/puterea-instalata-in-capacitatiile-de-productie-energie-electrica). Potentialul hidroenergetic al Romaniei este utilizat in prezent la jumatate (mai exact 54%). Energia eoliana este in prezent la cota de 16.5 % (3TW) iar potentialul este de 7-0 ori mai mare (se estimeaza undeva pe la 23 TW). Energia solara si energia nucleara este mica la nivelul ROmaniei, dar si aici exista potential de crestere (mai ales pe agrovoltaice). Dar numai cu energia hidro si eoliana, Romania poate devenii in 15-20 ani o tara complet verde din punct de vedere energetic, chiar daca am utiliza toti masini electice si ne-am incalzii exclusiv cu solutii bazate pe consumul de electricitate. Pretul de azi al energiei este dat de conjuctura geo-politica, dar sper ca mecansimele de piata sa se regleze si sa revenim la normalitate. Da, bateriile sunt poluante, cu asta sunt de acord. Dar se investesc sume uriase in noi facilitati de reciclare a bateriilor (vezi noua fabrica din Alabama, capabila sa recicleze 60.000 de baterii pe an). Compania Spoke & Hub Technologies a dezvoltat o metoda prin care recicleaza 95% din componentele bateriei. Mai sunt multi pasi de facut si poate ne grabim cam tare, dar cu siguranta asta este drumul care trebuie urmat. Pana la reinventarea bateriei, masinile termice si electrice vor coexista, iar hibridele vor devenii predominante.
Citeste si
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieLotus renunță la planul său de a deveni marcă pur electricăLotus a anunțat oficial că renunță la planul său de a deveni o marcă pur electrică până la finalul actualului deceniu. Viitoarele modele ale mărcii vor fi hibride și electrice cu range extender. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieFord va concedia 4000 de angajați în Europa pe fondul scăderii cererii pentru mașinile electricePeste 4000 de angajați Ford din Europa urmează să fie concediați în următorii 3 ani. Forța de muncă a mărcii în Europa va fi redusă cu aproape 15% ca o măsură de reducere a costurilor. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieStellantis: platformă nouă, compatibilă cu motoare termice, electrice și cu hidrogenStellantis a dezvăluit oficial o nouă arhitectură care va fi prezentă la viitoarele SUV-uri și camionete ale Grupului. Noua platformă STLA Frame va oferi cea mai multă flexibilitate dintre toate platformele, deoarece va fi compatibilă cu motoare termice, hibride, electrice și chiar cu range extender și cu hidrogen. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieJaguar va avea o nouă identitate de marcăJaguar trece printr-o transformare și se repoziționează în industria auto ca o marcă de lux de vehicule electrice. Această nouă direcție este însoțită de o serie de embleme noi pentru viitoarele modele Jaguar. Citeste tot
-
INDUSTRIE | marţi, 19 noiembrieȘeful Bugatti: „următoarea țintă este să atingem 500 km/h”Mate Rimac, șeful Bugatti, a declarat într-un interviu că următorul obiectiv pentru Bugatti este acela de a atinge o viteză de 500 km/h. CEO-ul mărcii franceze pune un accent foarte mare pe dezvoltarea unor anvelope noi, care să facă față acestor viteze. Citeste tot
Același domn distins spunea chiar acum câteva săptămâni că trecerea pe electrice atât de rapid este o greșeală, fiind o decizie politică, nu de piață, deci trece Stellantis masiv pe electric, sau nu ? Cât despre euro7, din 2028 până în 2035 este timp suficient pentru amortizare, mai ales că poate fi implementat înainte de 2028, sunt deja modele care respectă această norma, doar că nu este oficial ca legislație.