Șeful Volkswagen Group: Audi și Porsche vor concura în Formula 1
Audi și Porsche vor concura în Formula 1 din 2026, a declarat în cadrul unei "emisiuni" online Herbert Diess, șeful Grupului Volkswagen. Potrivit zvonurilor, Porsche ar urma să colaboreze cu cei de la Red Bull Racing.
Anul 2026 marchează o schimbare majoră al regulamentului din Formula 1. Printre altele vom avea motoare noi care vor funcționa exclusiv cu combustibili sintetici, proveniți doar din surse sustenabile.
Va fi un prilej numai bun pentru diverse companii să intre în Marele Circ. Audi și Porsche sunt două nume vehiculate, dar informațiile apărute în presă, până acum, s-au dovedit a fi doar zvonuri, nimic oficial.
Ei bine, în cadrul unei "emisiuni" online, Herbert Diess, șeful Grupului Volkswagen, a făcut lumină în acest caz și a declarat, oficial, că Audi și Porsche vor intra în Formula 1.
Potrivit acestuia, inginerii celor doi producători nu au timp de pierdut, în contextul în care dezvoltarea unui motor folosit în Formula 1 durează între 3 și 4 ani. De fapt, susține Diess, atât Audi cât și Porsche au început deja munca în această direcție.
Constructorul din Stuttgart ar putea colabora cu cei de la Red Bull Racing, o informație care nu a fost confirmată oficial. De cealaltă parte, directorul de PR de la McLaren, a negat faptul că marca britanică ar urma să fie achiziționată de Audi.
via Motor1
Ce sintetici? Din ce ii obțin? Care e consumul total de energie etc? Au timp de un motor electric..