Şeful Volvo este dezamăgit de amânarea lansării unei noi generaţii XC90

Publicat vineri, 22.02.2013 12:37 de Bogdan Mirică

Într-un interviu recent, şeful Volvo a criticat deciziile de amânare a lansării unei noi generaţii XC90. Modelul are deja mai bine de un deceniu pe piaţă şi scade constant în popularitate.

Volvo este în plin proces de reabilitare a gamei sale de modele. Constructorul suedez mizează pe aerul proaspăt al noilor V40 şi V40 Cross Country, dar şi pe un facelift aplicat recent aproape tuturor modelelor din gamă. Cu toate acestea, Volvo continuă să piardă teren într-un segment în care, altădată, era principalul rival pentru etalonul BMW X5.

Suedezii resimt perimarea unui model atât de important precum XC90. Însuşi Hakan Samuelsson, preşedintele Volvo, o recunoaşte şi îşi exprimă dezamăgirea pentru întârzierea lansării unei noi generaţii. Departamentul de dezvoltare a întârziat acest moment mai bine de un deceniu şi a făcut ca modelul să-şi piardă din popularitatea iniţială.

”Ce am învăţat despre XC90 este că trebuie să fii foarte atent atunci când decizi să amâni un produs. Practic, împrumuţi bani din viitor şi trebuie să îi înapoiezi cu dobândă. Nu a fost foarte inteligent să amânăm acest program”, a declarat Samuelsson.

Anul trecut, vânzările lui XC90 au scăzut cu 21% faţă de 2011, atingând doar 31.290 de exemplare livrate. Chiar şi aşa, rezultatul este departe de performanţele pe care le înregistra XC90 în 2004, atunci când a adus pentru Volvo 84.032 de clienţi. Popularitatea a ţinut până în 2007, când s-au vândut 79.140 de exemplare.

De asemenea, până în 2008, XC90 a fost cel mai vândut model Volvo în fiecare an. Din 2008 însă, locul său a fost luat de V50.

Pe piaţa europeană, Volvo nu a reuşit să vândă anul trecut decât 9416 de unităţi ale actualului XC90. Situaţia nu se anunţă foarte roz nici pentru anul acesta nici pentru cel care urmează. Suedezii intenţionează să lanseze o nouă generaţie abia la finele lui 2014.

via automotivenews (înreg.)

  • dan_grc, vineri, 22.02.2013 13:00

    Cand un fan "bemwee" isi exprima dezamagirea pt astfel de lucruri, ca fan auto pt ca este o marca europeana de traditie, vin "fanii" @gigi, gigel si altii sa te puna la punct, acum cateva luni am spus si de XC90 dar mai ales de S80, urmeaza inca un face-lift discret si va fi tinut pe piata inca 3 ani !!, care au fost reactiile unor fani Volvo cica..."lasa asa cu 3 face-lift-uri, ce e bun nu se schimba, il cumpar eu asa, oricum este peste orice ghermana"...il cumperi tu pe naiba, atat S80 cat si XC90 au ajuns la cote foarte scazute inclusiv in tarile nordice, mai sunt salvati de piata din SUA, deci cum sa fii fan Volvo si sa te bucure asa ceva, si sa mai speri ca vei vedea din ce in ce mai putine pe strazi in toata lumea ca asa devii ...exclusivist, atentie foarte mare, ca de la exclusivism la faliment nu este de parcurs foarte mult, pana la urma Volvo nu este o marca exotica, care face supercaruri sau super lux si are in spate un concern mare si-l tine doar pt imagine, si Volvo trebuie sa faca un anume volum pt a exista, deci nu va mai rugati s-o tina tot asa cu unele modele ca nu e bine. Nu e bine ca Volvo sa nu mai aiba peste cativa ani reprezentant in clasa mare, pentru ca aici se ajunge, iar cand ai si patroni chinezi care vor dicta ce vor ei pt ca vor sa-si recupereze investitiile te gandesti ca era mult mai bine sa nu ajunga in curtea chinezilor, dar asta sa ne spuna unii fani cum e cu nationalismul nordicilor si de ce au ajuns pe mana chinezilor.

  • Ion, vineri, 22.02.2013 13:08

    In contextul dat, "interest" se traduce in romana cu "dobanda", nu "interes".

  • CCC, vineri, 22.02.2013 13:09

    Sa zica multumesc ca au vandut atatea....XC90 e de multi ani o masina depasita (poate cel mai depasit SUV din orice punct de vedere). O generatie complet modificata si schimbata ar fi nevoie urgent. Altfel o sa mai vanda poate 1 model pe an la nu stiu ce fan Volvo. :)))

  • @dan, vineri, 22.02.2013 13:59

    lasa' ca si nemtii scoteau edition-uri intr-o veselie...mai ales vw si bmw...alea cum se traduc?sau e doar o problema de terminologie?

  • tzenu_bmw, vineri, 22.02.2013 15:42

    @@dan da ai dreptate.......insa ai omis ceva.....vanzarile......cu editii fara editii nu conteaza nemtii vand mult si bine..... Volvo a pornit bine in ultimi anii(de la preluarea chinezilor)insa asa sunt uni de fel .........trag de modelele lor pana se satura clienti si nu le mai cumpara........ sa nu uitam k si S80 este la vanzare de 1 deceniu.......si tot nu vin cu un model nou.......doar facelift-uri care nu prea reusesc nimik...... aceeasi problema a avuto si Saab.......tineau prea mult o generatie in productie.......pana cand scadea interesu de tot

  • TC 1900, vineri, 22.02.2013 15:55

    citeam undeva ca volvo si geely se aliaza pt o noua platforma ce sa echipeze masinile celor 2 din clasa compacta si mica. cu un asemenea partener de alianta tehnologica, se duce de rapa tot aerul de masina din clasa de lux

  • dan_grc, vineri, 22.02.2013 16:27

    Da mai suedezule, este "cel mai superior" XC90, e bine sa subliniezi faptul ca stii sa vorbesti fata de fanii de germane. Sa stii ca din cand in cand mai pufai cate un trabuc la un coniac cu prietenii, cand ne intalnim si vorbim de beemweuri, dar vorbim si de volvo sa stii.

  • ztele, vineri, 22.02.2013 19:29

    @dan: eu nu imi dau seama, tu ai ceva cu Volvo sau cu fanii marcii? Prin primul tau comentariu, ce anume ai dorit sa aduci constructiv la articol? Faptul ca esti de acord cu seful Volvo, care e dezamagit de faptul ca se amana lansarea unui nou XC90? De-o vreme incoace esti din ce in ce mai rautacios in exprimare la stirile despre Volvo, mai ales la articolul asta, in care nu s-a mentionat nimic, nici in stire, nici in comentarii despre masinile germane. Si cand ma gandesc ca (parca) tu ma admonestai mai devreme pentru ura mea "prosteasca" fata de germane.

  • dan_grc, vineri, 22.02.2013 20:15

    @ztele http://www.automarket.ro/stiri/volvo-pregateste-noua-modele-noi-pana-in-2015-49128.html Citeste bine comentariile de la acest articol, poate vei intelege, sunt rautacios cu unii fani care "ma trag de urechi", eu un fan Bmw, ce ma intereseaza pe mine de Volvo si ca "este f bine ce se intampla cu unele modele", daca tie ti se pare in regula, foarte bine. Ce-am adus constructiv la aceasta stire? Nu stiu, am specificat c-am spus de mai multe ori acelasi lucru si unii fani Volvo, nu numai ca n-au fost de acord( ca doar nu trebuie sa fie de acord) dar au dat-o in nelipsitele sabloane cu meltenii si cu nemtii si cu orice vrei tu, acum vine seful Volvo si spune niste lucruri evidente, lucruri pe care unii "cunoscatori" le considerau rautati , exact ceea ce faci si tu, care esti fan Alfa, Saab, Volvo, Lexus, Cadillac, Infiniti doar ca sa arati ca nu esti fan germane, dar nu stiu cum poti sa fii fan Alfa si Lexus in acelasi timp, 2 marci cu filozofii total opuse, Alfa si cu Saab impreuna da, merge si cu Lancia, lux sportiv, dar la gramada cu toate celelalte nu, este tras de par, sa-ti placa modele de la mai multe marci da, sa fii fan 7 marci nu exista, cum ar fi eu sunt fan Bmw si apoi Mercedes, Audi, VW , Opel, hai si-o Alfa si cu Lincoln la pachet doar ca sa demonstrez ca nu sunt fan japoneze, cam asta spuneai tu in unele comentarii, doar sa ai "argumente" impotriva germanelor, cand era suficient sa te opresti la cele 2 italiene si la Volvo, daca insiri toate marcile din lume sa stii ca nu te face credibil deloc. Iar daca spun niste lucruri de anumite marci nu inseamna ca am ceva impotriva acelei marci, am ceva impotriva unora care se dau mari fani si care in totala necunostinta de cauza "identifica" niste adevaruri spun ei si cine le spune ca nu e chiar asa e fraier si bineinteles meltean.

  • ztele, vineri, 22.02.2013 20:19

    Ti-ai compromis total tot comentariul (foarte ok dealtfel) cu aceasta afirmatie: "tu, care esti fan Alfa, Saab, Volvo, Lexus, Cadillac, Infiniti doar ca sa arati ca nu esti fan germane" Asta ai inteles din tot ce-am scris eu? Ca sunt fan X ca sa nu fiu fan Y???

  • copac, vineri, 22.02.2013 20:20

    @dan_grc. Tu fan Audi? Esti prea prost si meltean.Prima data incepi sa jignesti omul in fel si chip,apoi spui ca BMw al tau este peste Audi al meu.Las-o moale baii ca ne-am saturat de atatea harburi de bmw-uri luate din tari straine si care ne polueaza ,si de toti panfletarii cu pisicutze care se dau mari si fac accidente.

  • ztele, vineri, 22.02.2013 20:21

    Si ca sa nu te las in dileme, singurele marci ale caror ma declar "fan" sunt Saab si Lancia. Pentru Volvo, Lexus, Alfa Romeo si unele marci americane am o atractie.

  • dan_grc, vineri, 22.02.2013 20:26

    Omule, ai avut niste argumente trase de par de foarte multe ori, pana sa-mi compromit eu comentariul ai facut-o mai degraba tu de atatea ori, chiar pana la " nu pot sa suport o marca care acu 80 de ani i-a finantat pe nazisti", extraordinar, altceva nu gaseai...si da, ai insiruit odata toate marcile posibile din lumea asta ca sa demonstrezi ce? Sa-ti arati nu stiu ce frustrari? Si nu de putine ori chiar iti place sa mai si dezinformezi, esti un tip inteligent care stie ceva istorie auto, nu sunt intamplatoare, dar este in regula, mie unul nu-mi displace sa am astfel de discutii, stii tu...discutam, spunem una alta.

  • ztele, vineri, 22.02.2013 20:46

    Dan: iti dau dreptate, nu ma dezic de ce am spus. DAR! Dar nu am spus ce am spus "numai ca sa nu fiu fan germane". Macar de asta sa nu te indoiesti. Ce marci am insiruit, cand? Singurul articol pe care mi-l aduc aminte, la care sa fi postat un comentariu cu o insiruire mai lunga de marci, este unul in care "BMW" facea spume la gurita ca toate masinile prezidentiale din lume sunt audi sau bmw, si i-am aratat vreo 10 tari mai dezvoltate care nu folosesc masini germane pentru demnitari. Si da, sustin in continuare ca nu suport un constructor care si-a construit succesul dintr-un design furat de la Tatra si care au acum zeci de modele care arata la fel. Sau inca una care minte cum respira, despre tot felul de aspecte (cuplu, vanzari, emisii etc). E plin internetul de articole. Lasand asta la o parte, am un mare respect fata de tine si-o sa-l am in continuare. M-am lamurit cu mica mea dilema. O seara frumoasa!

  • vali, vineri, 22.02.2013 21:00

    Scuza-ma, dar dintre toti de aici, tu esti cel mai praf, pe cine a jignit @dan si cand ti-a spus ca bmw-ul lui este peste audi-ul tau, pana una alta vad ca tu esti cel care jigneste, de fapt langa tine pot veni si suedezul si mafia sa formati un trio de exceptie, un fanatic toyota, unul volvo si unul audi dar si toate asiaticele posibile, ar iesi ceva fantastic, ve-ti fi de neoprit.

  • vali, vineri, 22.02.2013 21:01

    Pentru copacul de copac era comentariu.

  • Gigi, vineri, 22.02.2013 21:02

    @dan_grc: Eu imi sustin ideea ca prefer un Volvo in locul oricarui model de BMW sau Audi, atat timp cat se va mai produce Volvo prin Europa. Nu sunt fan gadgeturi zburatoare. Cred ca fiecare are dreptul la o parere, daca-mi este permis acest lucru. Si inca cate ceva: chinezii nu au cumparat Volvo pentru a-l salva de la faliment. L-au luat pentru a beneficia de ceea ce Volvo a realizat in domeniul sigurantei si fiabilitatii masinilor si a motoarelor. Asa cum a procedat si Ford si la putin timp a aparut surprinzatorul sistem Ford Active city stop cica dezvoltat de ei :)) Asta e City safety preluat de la Volvo si cu un alt nume, care face exact acelasi lucru. Deci dupa ce chinezii vor lua de la Volvo tot ce se poate, cel mai probabil il vor vinde sau "lasa sa moara". Din cate stiu masina cu cei mai multi km parcursi este un Volvo P1800, nu Mercedes, BMW sau Audi. Deci trebuie sa fii fan Volvo ca sa faci atatia km cu o masina + ca trebuie sa ai si cu ce. Cam asta se intampla acum in industria auto. Mi se pare ca si BMW vrea o alinta cu Toyota. De ce oare ? Daca sunt asa de bazati si fac super masini, de ce au nevoie de altii ?

  • LauCalin, vineri, 22.02.2013 21:22

    Problema trebuie pusa putin diferit. Volvo nu este o marca independenta de multi ani si nu face mai nimic de capul ei cand vine vorba de politica de vanzari. In mod normal un XC90 trebuia sa aiba un inlocuitor acum vreo 4-5 ani. Haideti sa ne intoarcem putin in timp, sa vedem ce se intampla prin 2007-2008. Lumea era in plica criza, multi inchideau uzine, isi revizuiau planurile de vanzari si reduceau din personal... asta facea inclusiv compania mama de atunci, Ford. Ulterior Volvo a fost vanduta lui Gelly, iar in acea perioada am avut XC60, nu demult se lansasera S80 si C70, a urmat apoi S60 si anul trecut V40. Motivul pentru care un nou XC90 a fost tot amanat se datoreaza faptului ca totusi, o avea Gelly multe miliarde, insa hai sa tragem linie, sa mai recuperam din banii investiti si apoi mai vedem. Si asta se datoreaza faptului ca de asa ceva nu se ocupa cei de la Volvo. E drept ca XC90 se vinde tot mai slab, defapt e normal... este o masina depasita si tehnic si moral, siguranta proabil a ramas tot de top. Dar vorbim despre o companie a carei evolutie depinde de altii... ceva total diferit fata de ce se intampla la BMW, Audi si Mercedes care sunt pe cont propriu.

  • vali, vineri, 22.02.2013 21:25

    @Gigi Eu simpatizez si Volvo si unele germane recunosc, dar sa stii c-o dai in diverse, spui ca Bmw face alianta cu Toyota de parca ar fi fost in faliment, fac alianta pe o nisa care va fi in crestere, ambii au de castigat, la masini clasice de care alianta are nevoie bmw? nu are, au fost independenti tot timpul, si sunt in continuare, aliante pe anumite segmente face toata lumea acum, dar au o situatie invidiata de multi, nu produc f mult la nivel mondial dar sunt sus, sunt foarte sanatosi financiar, ceea ce nu se poate spune de volvo, daca te uiti la cate xc90 au vandut in toata Europa...adica aproape nimic, si nu sunt convins ca daca nu erau preluati de cineva ar fi stat pe roze, plus ca inainte de chinezi au fost la Ford, cand au fost preluati de americani nici atunci nu stateau f bine financiar, iar acum de unde ar fi avut ei multe miliarde in ultimii ani pt ultimele modele? ar fi ajuns ca Saab, astazi nu mai conteaza ce-ai fost acum zeci de ani, daca nu tii pasul iesi din joc, iar stapanuuil chinez putin ii pasa de istoria Volvo, trebuie sa faca bani si va continua sa exista , sa se dezvolte, daca nu e trist. Eu zic totusi ca vor rezista, dar sper sa nu ramana la chinezi prea mult timp, este o pata pe istoria Volvo, parerea mea.

  • LauCalin, vineri, 22.02.2013 21:30

    Scuzati-ma pentru dublu post. @Gigi, parerea mea este ca gresesti. De cand Volvo nu mai are parinti "din lumea buna", ca sa vezi, o duce mai bine. Au aparut modele noi, imaginea marcii a crescut continuu, ca fiabilitate sunt tot undeva sus (acum cativa ani era considerata cea mai fiabila marca premium din Germania). Ideea este ca Gelly nu a cumparat Volvo sa abuzeze tehnologia lor, pentru ca Volvo in continuare lanseaza tehnologii unice (gen airbag pentru pietoni sau city safety) si are planuri mari de viitor (masina in care Volvo garanteaza ca nu ai cum sa mori... va aprea prin 2020). Pe de alta parte, atata timp cat Gelly da bani pentru astea, este absolut firesc sa aiba si pretentia de vanzari. Si din cate se pare lucrurile se misca in directia buna. Un "stapan" cu o reputatie nu tocmai grozava nu inseamna neaparat un "stapan" mediocru. Deci sa nu incurcam borcanele: Gelly da bani lui Volvo, Volvo vinde masini, banii ajung la Gelly iar Gelly ii investeste mai departe. Atunci cand Ford a vandut Jaguar si Land Rover, le mai dadea cineva vreo sansa? Uitati-va unde sunt acum.

  • BaditzaEx, sâmbătă, 23.02.2013 00:42

    chiar nu inteleg de ce s-au grabit sa faca facelift la S60, V60, XC60... si au lasat de izbeliste exact modelele care avea cel mai stringent nevoie de asa ceva XC90 si S80, nu ma pricep la costuri...dar exact cum spunea d-nul Hakan Samuelsson ezitand in a investi in 2 noi modele acum au ales sa piarda de 2x mai multi bani in viitor... Nu inteleg este vorba de lipsa de viziune & naivitate ( ma cam indoiesc la un contructor de asemenea calibru ) sau pur simplu este o strategie voita a concernului chinez care, probabil astfel doreste sa ingroape Volvo ca apoi sa vina cu propria sa marca , care in schimb a luat know-how-ul suedezilor ( acumulat in zeci de ani ) si astfel isi vor vinde masinile sub marca lor relativ printr-o investitie minima dar cu profituri uriase... iar faptul ca a iesit tocmai seful Volvo pt a se plange de o lipsa de viziune imi intareste aceasta idee ( lucrurile au scapat de sub control , deciziile se iau la Bejing iar ca o ultima stratagema suedezii apeleaza la media )

  • zarnesteanu, sâmbătă, 23.02.2013 00:48

    Gradul de cultura si bunul simt invatat (sau nu) acasa se vede din vocabularul postarilor de mai sus. Comentariile sunt inutile.

  • Cristi, sâmbătă, 23.02.2013 01:54

    E pacat ca au tot amanat lansarea noului XC90, ca il astept cu nerabdare, dar de un lucru nu sunt dezamagit insa: de faptul ca oricat de batran ar fi acest SUV al suedezilor, ramane tot cel mai sigur SUV de pe piata.Stiu ca o sa primesc o gramada de manute rosii, dar asta e adevarul, iar toti fanii de suvuri germane or sa zica ca ba ML, ba X5 sau Q7 e mai sigur decat acest XC90.Sa speram ca o sa merite asteptarea asta, si ca or sa scoata un SUV de clasa mare superb cei de la Volvo.

  • inexorabil, sâmbătă, 23.02.2013 03:29

    Dragilor, eu va anunt din start: nu-mi place Volvo, dar mi se pare ca XC90 sugereaza un stil deosebit! Culmea, si doar nu agreez SUV-urile in general. Ford a furat tehnologie de la Volvo? O las ca intrebare retorica. Daca tot suntem la capitolul SUV, a observat cineva ca tetierele active Saab troneaza la Captiva inca de la aparitia modelului? O putem considera o situatie de furt intelectual? Nu, ca doar si GM a furnizat motoare si platforme sursei, care n-a avut vanzari si i-a produs si pierderi, asa ca macar o amarata de tetiera putea sa imprumute. Cat priveste "masina in care nu mori" preconizata de Volvo (nu conteaza marca emitenta, putea sa fie si Buick; eu incriminez conceptul ca atare), mi se pare nu numai o utopie ridicola, ci si sfidarea cu buna stiinta a insasi vocatiei de pilot. Eu vreau sa fiu permanent responsabil in trafic, iar daca se intampla sa-l fac terci pe alt participant la trafic, inseamna ca merit sa mananc terci la racoare. V-am mai povestit eu despre societatea globala riscofoba, recte cea mai cumplita absurditate a zilelor noastre. Mai avem putin si omul postmodern va sustine senin ca nu exista moartea fizica, ca ar fi doar o iluzie optica. Nimic nu l-ar incanta mai mult decat sa se eternizeze pe pamant, probabil ca sa impartaseasca din duhoarea mintii lui contorsionate, in care toate sensurile firesti s-au spiralat. S-a ajuns la un nivel ingrijorator de epitetiada maidaneza. Este drept ca, tot pe AM, si eu l-am busit de curand pe un user si invers, dar nu asa, grosolan; trebuie sa pastram in vigoare "minima moralia". Ce facem acum, ne apucam sa coboram din......copac? Cine ce are de reprosat lui Dan-grc? Ma rog, pare un tip mai incisiv, care nu tolereaza anumite mituri exagerate anti-BMW, dar sa stiti ca n-am gasit aici un tip mai vizionar ca el in privinta BMW. Intuieste exact ce se va intampla cu marca bavareza la confluenta inevitabila cu "noua ordine mondiala" din lumea auto; presimte ca liderii firmei vor indura un adevarat supliciu, provocat de dilema dilemelor: profit cu orice pret sau conservarea faimei istorice? Mai greu si-si, daca nu fantastic de greu. Una peste alta, BMW a cucerit America in mod autoritar si spectaculos, astfel ca doar Cadillac ar putea sa-l anihileze (eventual cu o mana de ajutor premium din partea lui Buick), dar aceasta provocare o va suprasolicita, caci intra in ecuatie si celelalte doua membre ale "triadei" germane. Atuul hipnotic al bavarezilor rezida din arhitectura inconfundabila, expresiva si chiar variata! Teoretic, fiabilitatea nu va fi extraordinara (si nimeni nu se va face ca ploua, nici macar optimistii), dar senzatia macho a motoarelor puternice si alura neintrerupt agresiva vor face din BMW un adversar redutabil oriunde, nu numai in US. Cu aceasta am vrut sa specific, fara suparare pentru Suedezu (el m-a insultat odata, dar nu-i port pica - fiecare va raspunde la Judecata pentru orisice cuvant, inclusiv eu), ca nu este suficient sa fii as pe un singur plan, recte cel al sigurantei; nimeni nu contesta realitatea pura, si anume ca Volvo se bucura de niste inovatii utile, unanim recunoscute (chiar si de catre detractori sau tocmai de catre acestia), dar nu mi se pare inca menita conceperii unui mecanism unitar, centralizat si functional, precum GM - "OnStar este liderul sistemelor de siguranta, securitate si informatii pentru autovehicule", conform site-ului oficial Chevrolet. Dar, repet, nu vreau sa se inteleaga ca ponegresc Volvo. Este o marca care nu-mi place si pe care o respect sec. Atat.

  • LauCalin, sâmbătă, 23.02.2013 13:10

    Si zici ca noi suntem obsedati...

  • LauCalin, sâmbătă, 23.02.2013 15:44

    Repet, si zici de noi ca suntem obsedati, cand tu in afara de BMW si a jigni nu sti nimic...

  • LauCalin, sâmbătă, 23.02.2013 16:54

    Uite cine s-a gasit sa ma corecteze. Ti-am mai zis ca indiferent ce mi-ai spune nu am cum sa ma supar pe tine. Esti un caz unic pe-aici. ;)

  • ztele, sâmbătă, 23.02.2013 21:43

    @BMW e in natura ta sa minti? "Difficult year for new car sales in Sweden, down 8% on 2011 to 279,478 registrations, the lowest result in 3 years. The Volvo V70 is the most popular model in the country for the 16th year running with 21,822 sales and 7.8% share, down 2% but up from 7.3% last year. " BMW e pe locul 7, cu seria 3. Ca si marci, Volvo vinde de ~5 ori mai bine in Suedia. Ce delegatii p**ii in Japonia? Despre ce vorbesti? In ce hal poti sa minti, doamne iarta-ma :)) Daca aveai catusi de putina cultura generala, aflai ca Noua Zeelanda NU ARE PRESEDINTE, face parte din Commonwealth, deci conducatorul este Regina Angliei. Cand urlai ca disperatul cu masinile prezidentiale, repet ce-am zis mai sus, ti-am aratat 10-15 tari dezvoltate care nu folosesc masini germane. Nu stii sa citesti? Te invat eu. Ma doare-n ... de India, ti-am aratat tari dezvoltate. Vino cu alte exemple. Si-n plus: astept sa-mi dai exemple de "diverse cazuri" in care BMW a inovat inaintea Volvo / Saab / GM. Esti un copil frustrat, nu tare educat, dar rau de gura si agresiv in limbaj. Pe scurt, definitia din DEX a prostului.

  • Lache, sâmbătă, 23.02.2013 21:55

    Menajeria a aproape completa! Mai lipseste @andrei RN,si toata gasca stupida ar fi completa.Ta,ta,ta,ta,ta,ta,Circus,ta,ta,ta,..........Numai la circ poti sa vezi ciudatenii! In New Zeeland,laburistii au cumparat BMW-urile.Au pierdut alegerile,iar noul guvern(nationals)le-a scos la vanzare,deoarece au fost prea scumpe.Acum(din pacate)au trecut pe Lexus. Dar aici pe AM ,"Show must go on".Dar este tare ieftin.Actorii sunt tare simpli.Nu conteza ce preferinte au.Nu conteaza unde traiesc,iar scoala......Sunt multi care au mai multe vacante decat au ei scoaala.

  • ztele, sâmbătă, 23.02.2013 22:12

    Deci a scazut la 90%. Astept totusi raspunsuri la "diverse inovatii" si cum e cu presedintele Noii Zeelande, vanzarile BMW in Suedia, etc.

  • inexorabil, sâmbătă, 23.02.2013 22:35

    Lau, Mafia si ztele, nu va cazniti cu acest netrebnic, o sa ma ocup eu de el la momentul potrivit, asa cum am promis deunazi. Perseverenta lui in impulsivitate maniaco-depresiva este uluitoare. Toti sustinem (unii cu fanatism neindoielnic) propriile marci indragite, ne mai contram intre noi, ba chiar ne mai si nedreptatim intre noi, mai mult sau mai putin voit, dar sa te trezesti din senin sa arunci cu ochii inchisi o galeata de laturi "la gramada" - de fapt, aceleasi dintotdeauna, ce saracie lexicala lipita maidanului! - mie, unul, imi sugereaza o alienare mintala imposibil de tolerat! Incep sa-l inteleg pe Cuantic, de ce pur si simplu nu-l putea inghiti. Noroc insa ca noi apreciem BMW (marca, din fericire!) independent de izbucnirile hilare ale capcaunului nr. 1 al site-ului. Si se scrie "ligheane", nu "lighiane", mai "inteligentule" - ca sa te parafrazez. Plus ca orice vipera este veninoasa din fire, poc cu pleonasmul. Dar fraza urmatoare mi s-a parut bestiala, chiar am ras zdravan: "Toti delegatii si toate masinile prezidentiale sunt BMW". Va dati seama cum au iesit delegatii direct de pe liniile de asamblare din fabrica BMW, li s-a aplicat sigla pe frunte si au ajuns prin showroom-uri cu motto-ul: "Cumparati cu incredere, astia sunt BMW, nu gluma". Rasfoind brosurile cu aceste noi produse, am aflat ca merg cu etanol, adica Schnapps, desi consumul in oras este cam mare, mai ales daca barurile se inchid dimineata. Posibil ca acest model insolit - Delegatii - sa fi fost incercat si la drive-test, dar cica eventualii clienti s-au plans de schimbatoarele de viteza mici si moi. Mai in gluma, mai in serios, daca zabaucul huleste cu atata inversunare Saab, inseamna ca-l pretuieste in gand. Cred in efectul "psihologiei inverse"; intotdeauna ajungem sa iubim ceea ce respingem instinctiv. Asa s-a intamplat cu Stalin, la moartea caruia rusii au plans sincer si chiar s-au simtit pierduti. A lasat numai lacrimi in urma lui, dar si aureola unui om nespus de puternic, infricosator si respectat. Repet, ma voi ocupa de individul acesta inexistent cum se cuvine, care, de fapt, intineaza (re)numele marcii BMW (ia sa-l puna cineva sa ia cuvantul la o reuniune internationala pe tema publicitatii in contul marcii bavareze......credeti ca va impresiona pe cineva, astfel incat sa-l considere trompeta ideala a brandului? oricum ar incepe cu sudalme la adresa Volvo si Saab, deci s-ar lamuri toti participantii din start), dar nu acum, trebuie sa se mai linisteasca apele pe aici. Contati pe mine!

  • inexorabil, sâmbătă, 23.02.2013 22:48

    Da, m-am grabit putin cu concluzia, n-ati sters nimic, nu m-am uitat eu bine, scuze! AM, puteti sa stergeti fara ezitare ultimele mele trei posturi (inclusiv acesta curent), sa ramana doar cel de sus. M-am grabit si asta e. Eu imi recunosc gafa, dar domnul acesta "galant" recunoaste vreodata ca delireaza gratuit?

  • inexorabil, sâmbătă, 23.02.2013 23:02

    AM, va rog frumos sa-mi indepliniti rugamintea! V-am spus ca am gresit judecandu-va pripit la faza care mi s-a nazarit mie cu stergerea. Eu prefer sa-mi cer iertare in mod public, fiindca asa este just sa simt, in schimb tipul asta nevertebrat a inceput sa fabuleze despre voi, sa va calomnieze. Ce amestec sa aiba politichia in treburile AM ?!? Stiu ca nu va place mojicia, deci luati masurile de rigoare! Va multumesc!

  • LauCalin, sâmbătă, 23.02.2013 23:42

    Doamne, incredibil! Aproape de fiecare data cand citesc comentariile lui @BMW imi fac cruce, devin serios cu gandul ca tipul asta chiar in halul asta gandeste si apoi incep sa rad. Nu o spun cu rautate, doar ca este imposibil sa nu razi. Imi spune mie de greseli gramaticale cineva care da copy/paste la o stire (e simplu de dedus: toata este scrisa corect) si care foloseste virgula si punctul cand vrea muschiu' lui. Sa mai spun de dezacorduri sau fraze fara inteles, fara subiect si predicat?! Dar mai bine il lasati asa, va bate Dumnezeu daca va legati de oameni bolnavi. Imi amintesc ca intr-un timp scria chiar in numele meu mesaje de genul "sunt laucalin volvo e de c----t ingineria MADE IN GERMANY nu are limite. dar sunt un prost care nu stie ce e aia BMW". Na, mai spune ceva...

  • Cristi, duminică, 24.02.2013 03:15

    @BMW .Si daca se plimba toti presedintii si toti diplomatii in BMW-uri, asta le face cele mai bune masini?:)) Fac pariu ca visezi la aceasta marca in fiecare seara, dar ca in cel mai fericit caz conduci un BMW 100% SH de prin 97' toamna :)) Da e BMW, deci atata conteaza.Sfatul meu, Esti soferul tipic de BMW ( nu zic ca sunt toti asa, dar 90% tot sunt ).Conduce un harb cu numere de bulgaria sau un X5 nou nout, in mare parte e acelasi tip, nesimtit, care depaseste colana ca el e "JMEKER", da disperat flash-uri celor din fata lui sa ii faca loc sa treaca, nu semnalizeaza cand schimba banda si lista poate continua la nesfarsit...Nu zic ca BMW face masini proaste, nu e deloc asa.E o marca foarte buna, care ofera multe, insa voi, fanii astia plini de ei si aroganti stricati imaginea marcii...

  • Lache, duminică, 24.02.2013 06:24

    @Cristi,individul asta nu-i in Romania.Este de loc,din Republica Moldova,ii uraste pe americani si pe cei care nu iubesc BMW.Deja stie totul despre toti.Numai barbatii adevarati au BMW.Cu toate astea face taximetrie in Chigago,.Cel putin asa se lauda.Nici macar nu are un BMW.Pacat ca nu ai citit toate comentariile lui,de cand"s-a nascut",pe AM.Pacat ca nu l-ai citit si pe extraordinarul @Mafia.Nu-i nici o diferenta intre ei.Toti o apa si un pamant.Unu e cu "made in germany"iz za best,iar celalt este cu "made in japan" za best.Nu se poate discuta normal cu ei.Ce este foarte grav,este faptul ca sunt multi ca ei.Au si admiratori daca poti sa-ti imaginezi.Viata ar fi mult mai frumoasa fara unii ca ei.Dar nu se poate.Si ei "are"drepturi.Obligatiile le au altii.Da-le pace,caci au mintea tare odihnita!

  • ztele, duminică, 24.02.2013 13:43

    :))))

  • inexorabil, duminică, 24.02.2013 15:25

    Daca nici pluralul de la "ortodox" nu-l cunoaste literatul si licentiatul nostru "magna cum laudae" la Academia Ţuţărilor BMW, ce putem conchide? Macar a fost vreodata in Germania? Dar eu cred ca n-a mers cu vreun BMW nici macar un metru. Sau a mers, dar asta fiindca, atunci cand stationa, l-a busit un Volvo in spate. Daca vrea umilinta, sa ia una bucata M5, s-o trateze cu G-Power, apoi voi veni si eu cu GNX de pe vremea bunicii, la care sa-i adaug un turbocompresor american de 71 mm si atat (suficient pentru a salta puterea nominala a masinii de la 276 CP la 985 CP !). Dupa dragstrip-ul respectiv, sa-mi povesteasca despre Made in Germany.

  • vali, duminică, 24.02.2013 16:09

    Ce W12 visezi bai fanule Bmw? Care sunt motoarele W12? Sau pt tine W este totuna cu V? Crede-ma ca Bmw nu are nevoie de fani ca tine.

  • Adrian, duminică, 24.02.2013 16:18

    Cu toate ca am fost fan Volvo, am avut doua un (S40 si un V50) si mi-a placut si XC90, am ales sa cumpar Q7. Din pacate cat se straduiesc cei de la Volvo sa fie premium, nu ii pot ajunge pe cei de la Audi,BMW,Mercedes (Porsche nu mai zic ca e din alta lume). Poate noua generatie se va ridica la nivelul lui X5 de acum. Dar ce te faci ca si nemtii evolueaza si iar va fi depasit de X5,Q7,ML etc. Asta e realitatea...Volvo e cu un pas in urma fata de nemti.

  • ztele, duminică, 24.02.2013 18:01

    "macaronarii de suedezi" :)))

  • LauCalin, duminică, 24.02.2013 20:50

    Mai omule, motoare in W a facut VAG. Pe de alta parte cand Audi, Mercedes si Cadillac faceau motoare V12, BMW nici macar Isetta nu construia (apropo de cultura auto, ia spune-mi tu mie cand au aparut primele V12 la astia 3). Cand inginerii de la Volvo, SAAB si Mercedes isi bateau capul sa faca masini cat mai sigure, adica in anii '50, de-abea atunci BMW ajunsese la Isetta. In prezent Volvo are cel mai avansat centru de teste de siguranta - ce face EuroNCAP e mult mai slab. In '82 cabd Audi "rupea" totul in WRC cu Quattro, ce tractiune integrala avea BMW? Volvo niciodata nu a insemnat sportivitate. Un Volvo este construit pe alte principii, asta apropo de cultura auto de care tot imi zici ca o ai. Defapt cand ai inceput sa-mi dai "peste bot" stiai tu CA CALCI in cultura. Si apropo de "jafuri" suedeze: http://www.youtube.com/watch?v=fYmidM7fMSs Acum astept sa-mi spui ca e o vrajeaza, ca un BMW M3 nu sta la discutii. :))))

  • Mafia, duminică, 24.02.2013 22:09

    @bmw, hai sa iti zic ceva.Desi stiu ca nu vei intelege. Tu vorbesti de tractiune integrala la BMW? Subaru a creat tractiunea integrala inaintea BMW si Audi in 72' .Deci sa nu te mai aud. In al doilea rand cand BMW va putea face un sistem de propulsie hybrid ca si Toyota ,atunci mai vorbim In al treilea rand ,cand BMW va face masini fiabile ca Lexus atunci mai vorbim In al patrulea rand,cand BMW va face cel mai avansat sistem de climatizare din lume ca si cel de pe Lexus,atunci mai vorbim.

  • @mafia, luni, 25.02.2013 00:58

    Ce este ala ma cel mai avansat sistem de climatizare? :) .Baiatu, uite asa cum unii nu suporta bmw sau alte marci germane din cazua unor cretini, uite asa se enerveaza si altii pe japoneze din cauza celor ca tine, pai mai specialistule, cand facea bmw seria 7 in anii 70 si motoare v12 ,lexus ce facea?nici nu exista, de fapt ce facea toyota, ca-n afara de hibride ce naiba a tot inventat? toyota a inovat cel mai putin dintre toti japonezii de la infiintare pana acum, Honda este cu mult in fata toyota la acest capitol, adevarat ca-n ultimii ani au lasat-o mai moale, dar nu se compara aportul Hondei in materie de motoare cel putin, forme extravagante, toyota a produs 50 de milioane de cutii numite corolla,au stat 9 ani in formula 1 si-au reusit performanta sa obtina zero victorii, daca faci o trecere in revista de la infiintare pana acum "te minunezi" de cate a inventat toyota, de lexus nu mai zic, de vreo 2 decenii si ceva de cand exista a bulversat lumea auto, ce sa mai...

  • @mafia, luni, 25.02.2013 01:50

    Nu sunt userul bmw si stiu mai mult decat "BMW", in schimb tu in afara de toyota si lexus ce mai stii? ai un milion de comentarii cu toyota in sus si-n jos, oooook, dar mai lasa-ne cu toyota la orice stire.

  • @mafia, luni, 25.02.2013 01:54

    da mai, si kia e premiata pt ca "inoveaza" la greu, dar te mai intreb o data, mai stii si altceva in fara de toyota si lexus? macar daca ai sti si de lexus, te uiti doar la poze si la sisteme de climatizare revolutionare:)