Sergio Marchionne: "FCA va supravieţui chiar dacă nu va atinge obiectivele de vânzări"

Publicat miercuri, 14.05.2014 11:14 de Sebastian Toma

Conducerea Fiat Chrysler Automobiles a prezentat planul său de viitor săptămâna trecută. Sergio Marchionne, CEO-ul concernului, spune că nu ar fi grav dacă ţintele de vânzări nu vor fi atinse.

Sergio Marchionne, CEO-ul Fiat Chrysler Automobiles, a venit cu o declaraţie surprinzătoare la doar o săptămână de la prezentarea planului de afaceri pe patru ani pentru toate mărcile din grupul pe care îl conduce. Directorul corporaţiei italo-americane spune că FCA va fi o companie mult mai puternică în 2018 decât este acum, chiar dacă nu va reuşi să vândă şapte milioane de unităţi pe an în termen de patru ani.

Altfel spus, Marchionne spune că atingerea ţintelor de vânzări stabilite pentru anul 2018 nu este obligatorie pentru supravieţuirea companiei, existând şi alte soluţii pentru a reveni la profit. Marchionne spune că o diferenţă de 10 la sută faţă de obiectivele stabilite iniţial nu ar prezenta nicio problemă pentru compania pe care o conduce.

Alfa Romeo va deveni o marcă de sine stătătoare

Declaraţia lui Marchionne a venit după ce acţiunile FCA au scăzut cu până la 13.5 procente în urma dezvelirii planului de viitor pentru toate mărcile din concern. În 2013, grupul a vândut 4.4 milioane de unităţi, dar ţinta pentru anul 2018 este de şapte milioane de unităţi, iar obiectivul FCA a fost prea ambiţios pentru unii analişti din industrie, care au criticat planurile publice ale concernului italo-american şi au spus că această companie nu va reuşi să atingă acele ţinte.

Sergio Marchionne vrea să dubleze vânzările Jeep în patru ani

Sergio Marchionne a preluat frâiele Fiat Group în 2005, iar acum conduce al şaptelea cel mai mare producător de autovehicule din lume.

Maserati Alfieri va fi produs în serie şi va avea o variantă cabrio

Sergio Marchionne spune că planurile sale ambiţioase au rolul de a motiva angajaţii şi nu au nicio legătură cu eventualele beneficii obţinute pe bursă în urma creşterii valorii acţiunilor companiei. ”Avem nevoie de o direcţie, iar planul meu este o structură care asigură această direcţie. Trebuie să ne stabilim obiective îndrăzneţe ca să reuşim să avem rezultate bune. Nu mă supăr dacă vând 400.000 de mii de unităţi Alfa Romeo sau 382.000 de unităţi ale aceleiaşi mărci într-un an”, explică Marchionne.

Grupul Fiat confirmă: Lancia va deveni o marcă dedicată exclusiv pieţei italiene

Via WSJ