SISTEME: Aplicaţia ZeroLaMie îţi spune cât timp nu poţi şofa dacă ai băut alcool

Publicat miercuri, 30.03.2011 12:33 de Sebastian Toma

În încercarea de a responsabiliza şoferii, cei de la Ursus au realizat o aplicaţie care le permite acestora să estimeze cât timp nu au voie să conducă după ce consumă alcool.

Ursus Breweries a lansat aplicaţia ZeroLaMie, destinată informării şoferilor în ceea ce priveşte concentraţia de alcool din sânge. Aplicaţia respectivă este oferită atât prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă, putând fi accesată prin trimiterea unui SMS, cât şi pentru smartphone-uri. Dacă un şofer vrea să afle, cu aproximaţie, în baza unui calcul specific, alcoolemia sa, acesta trebuie doar să trimită un SMS la 1267 cu textul ”Zero la mie” urmat de anul naşterii. Apoi, sistemul îi va cere utilizatorului detalii despre cantitatea de alcool consumată, timpul în care acesta a consumat alcoolul şi altele, după care îi va spune câte ore trebuie să stea departe de volan. Cu toate acestea, sistemul nu este 100% eficace, avertizează creatorii săi.

CE ESTE APLICAŢIA ZeroLaMie?


Aplicaţia ZeroLaMie este o unealtă de informare a utilizatorilor. Mai precis, aplicaţia le este destinată posesorilor de permis auto cu o vârstă de până la 30 de ani. Desigur, nu vorbim de nicio restriciţie de vârstă, ci de orientarea spre cea mai riscantă categorie de şoferi. Principalul subiect de informare este faptul că alcoolemia legal admisă la volan în România este 0.00 la mie. Abia apoi, utilizatorul este informat de perioada de timp pe care ar trebui să o petreacă fără să conducă în ore.

CE TREBUIE SA FACI?


  1. Trimiţi un sms la 1267 cu textul ”Zero la mie” urmat de anul naşterii. Spre exemplu, trimiţi "zero la mie, 1990" dacă te-ai născut în 1990. Dacă ai smartphone, poţi fie să descarci aplicaţia dedicată, fie să accesezi portalul desprealcool.ro şi să intri pe secţiunea dedicată (www.desprealcool.ro/zerolamie ). 
  2. Vei primi un SMS care îţi indică formatul în care trebuie să răspunzi. Costul celor două mesaje este de 0.30 euro, iar acest preţ acoperă taxele de moderare, respectiv suportul tehnic şi logistic al întregului sistem. 
  3. Trimiţi un mesaj care să conţină datele următoare: sex (f/b), greutate în kilograme (doar valoarea), mililitri de alcool consumat, tip de alcool (bere,vin, spirtoase), timpul în care a consumat acea cantitate (în ore). 
  4. Exemplu "f,50,500,bere,2". În cazul exemplului alăturat, vorbim de o fată care are o masă de 50 kilograme şi a consumat 500 de mililitri de bere în două ore. 
  5. Ultimul pas este reprezentat de primirea unu SMS care îţi spune câte ore trebuie să stai departe de volan. Informaţia respectivă vine doar în scopul de a-i aduce la cunoştinţă utilizatorului că este total contraindicată conducerea pentru cel puţin perioada de timp indicată de aplicaţie. Răspunsul oferit de aplicaţie este o estimare conservatoare.

APLICAŢIA ONLINE


Aplicaţia online de pe portalul DespreAlcool.ro îţi permite adăugarea mai multor "pahare" de alcool pentru a calcula, spre exemplu, efectul unui cocktail sau amestecării băuturilor asupra unui adult. Spre deosebire de aplicaţia de pe mobil, aceasta nu te roagă să îţi introduci anul naşterii, în timp ce aplicaţia prin SMS nu îţi dă voie să afli ce se întâmplă cu alcoolemia ta după mai multe pahare de licori bahice diferite. Ne-am jucat puţin cu aplicaţia celor de la Ursus Breweries şi am descoperit că perioada de timp minimă de repaos între oprirea consumului de alcool şi conducerea autovehiculului este de minim o oră, deşi această estimare poate fi considerată optimistă de unii.

ALTERNATIVE

Şoferii mai au două alternative, diferite de aplicaţia celor de la Ursus Breweries. Una dintre acestea ar fi alcooltestul portabil, o unealtă a cărei precizie este relativă şi al cărui preţ ajunge la câteva sute de lei în cazul modelelor mai scumpe. Cealaltă alternativă, pe care noi o alegem de fiecare dată şi v-o recomandăm din toată inima este alegerea unui şofer care să conducă la întoarcerea de la petrecere. Respectivul şofer nu consumă alcool toată seara şi este schimbat de la o petrecere la alta. Într-un cerc de prieteni, cum are orice tânăr de 18-30 de ani, această propunere pare să fie cea mai potrivită. În lipsa unui prieten dispus să se "sacrifice" de la consumul de alcool într-o seară pentru integritatea fizică a apropiaţilor săi, există oricând taxiul, mersul pe jos şi aşteptarea dimineţii în vederea apelării la mijloacele de transport în comun.

  • agoox, miercuri, 30.03.2011 13:59
    interesan

    La testul ZeroLaMie de pe site imi zice ca dupa ce beau o bere pot sa conduc peste 2,1 ore. sincer sa fiu nu prea cred asta. sa zicem ca nu am mancat nimic toata ziua, dupa o bere am toate sansele sa fiu inca ametit peste 2 ore, si mai este partea cu "experienta".

  • dragos_thaci, miercuri, 30.03.2011 14:32
    !!!

    Este o prostie aceasta aplicatie si n-are legatura cu realitatea ! Doua persoane de acelasi sex, aceeasi greutate, care consuma exact la fel, pot avea organisme total diferite ! Metabolizarea alcoolului nu tine doar de greutatea si sexul persoanei ! La aceeasi greutate, o persoana poate sa bea o bere si sa nu mai aiba alcool in organism dupa 1,5 ore, iar alta poate sa aiba si dupa 3 ore ! Daca tot tine cineva neaparat sa bea si apoi sa conduca, sunt aparate de testare pe care le poti cumpara...pleaca undeva de la 150 lei, dar au si alea o marja mai mare de eroare decat Drager-ul politiei !

  • unckle, miercuri, 30.03.2011 16:33

    la "sex" trebuia sa aiba 20 ( doamnele nu consuma bauturi alcoolice... pe noi cine ne mai duce acasa )

  • unckle, miercuri, 30.03.2011 16:35

    oh c'mon .. ce face interfata asta a voastra ?? scrisesem si eu " 20" o gluma proasta facuta praf de minunatele jucarii IT din dotare :(

  • Ripper, miercuri, 30.03.2011 18:00
    @agoox & dragos_thaci

    Aplicatia are doar rolul de a aproxima. E normal sa aiba o marja de eroare destul de mare. E mai sigur sa ai o idee de cam cat timp ar trebui sa stai pe dreapta dupa o bere decat sa aproximezi tu...

  • Hadouken, miercuri, 30.03.2011 21:19

    hm... interesant. dupa o bere am nevoie doar de o ora a ajunge la 0,0%? eu nu m-as risca.

  • ursus, joi, 31.03.2011 09:22

    http://www.desprealcool.ro nu se dechide.

  • Hadouken, joi, 31.03.2011 09:51
    @ursus

    la mine merge

  • corneliu, joi, 31.03.2011 11:54

    si daca am baut prea mult si nu ma descurs nici sa completez acest test? ce o sa fac?

  • felix.ionescu, joi, 31.03.2011 12:26
    Sa va spun o poveste...

    Acum ceva ani, destul de multi, am iesit intr-o sambata seara intr-un club de biliard de pe langa Politehnica... eu stau prin Grigorescu, deci am mers ceva... era undeva dupa ora 22... am ajuns, am baut o bere... tin minte si acum, Tuborg Strong... apoi cico si cafele/capuccino... am plecat spre casa in jur de 5 AM... cand sa trec de pod Grozavesti, filtru de politie, oprea tot ce misca... si, desigur, cu aparate etilotest... cred ca erau noi ca se tot vorbea prin presa de ele... m-au pus sa suflu (eu deja uitasem ca bausem o bere) si ce sa vezi... 0,03... fara alte discutii si intr-o maniera eleganta mi-a fost suspendat permisul pt. 3 luni... polititstului respectiv parea chiar ca ii pare rau, caci mi-a spus ca ma vede baiat cuminte. dar nu are ce sa-mi faca... dupa utilizare aparatul respectiv scotea un fel de chitanta pe care era ceva inregistrat si se pare ca aveau si un nr. de serie, ceva... anyway, don't drink and drive... eu de atunci am devenit "prietenul" de la petreceri care se sacrifica si nu bea alcool si devine soferul celorlalti... :)

  • sebaa, joi, 31.03.2011 12:41
    @corneliu

    Oficialii Ursus Breweries au considerat că persoanele care vor fi într-o stare care nici nu le permite completarea respectivelor chenare nu se vor urca la volan decât după un somn de câteva ore bune. Pentru binele tuturor, sperăm şi noi acelaşi lucru.

  • dragos_thaci, joi, 31.03.2011 14:30
    @felix.ionescu

    Ceea ce nu stii tu este ca puteai cere prelevare de probe biologice la spital ! Este un drept al tau atunci cand ai o alcoolemie atat de mica ! Si bag mana-n foc ca pana ajungeai la spital si-ti lua probe, nu mai aveai alcool in sange, dat fiind valoarea extrem de mica masurata de aparat !

  • dragos_thaci, joi, 31.03.2011 14:34
    !

    Ah, si inca ceva ! Nu mai beti cafea dupa ce ati baut alcool deoarece ea incetineste eliminarea lui din organism ! Puteti cauta si articole in sensul asta !

  • Theo, joi, 31.03.2011 21:50
    Alternative

    Exista varinta angajarii unui sofer in regim de taxi. Omu vine si te duce acasa cu masina ta. Daca ti-a lovit-o poti sa-l bati pan' la loc comanda si zici ca nu iti amintesti ca erai beat... ca d-aia l-ai chemat, nu? :D