Sistemul de protecție Halo, instrument de marketing: dispozitivul ar putea primi un ecran pentru afișarea de mesaje publicitare

Publicat miercuri, 10.01.2018 18:24 de Daniel Popescu

Sistemul de protecție Halo care va fi introdus în Formula 1 din sezonul 2018 ar putea integra un ecran digital pentru afișarea unor mesaje publicitare.

Una dintre principalele noutăți ale regulamentului tehnic pentru sezonul 2018 este introducerea unui sistem de protecție Halo montat pe cockpit, care are rolul de a proteja piloții de impactul cu alte componente în timpul rulării pe circuit.

Sistemul a generat numeroase controverse în rândul piloților, iar ultima noutate ar putea accentua situația. Zak Brown, directorul executiv al McLaren, a dezvăluit că pe dispozitivul Halo ar putea fi integrat un ecran digital pe care să fie afișate anumite mesaje, în stilul "burtierelor" prezente pe canelele televiziunilor de știri.

"Formula 1 a discutat despre o tehnologie digitală, așa că bănuiesc că vom profita de asta. Probabil un fel de "burtieră" care să "curgă", așa cum vedem în cazul burselor de aciuni. Un fel de mesaj", a declarat el.

Totuși, un purtător de cuvânt al Formulei 1 a dezvăluit că mesajele respective nu ar fi dedicate piloților, ci vor fi mai degrabă mesaje cu caracter publicitar pentru sponsorii echipelor.

"Nu analizăm ceva specific pentru Halo, dar întotdeauna căutam noi metode să ne ajutăm partenerii comerciali pentru ca echipele și promoterii să obțină cea mai bună vizibilitate la fiecare cursă. Există un număr de soluții experimentale pe care le testam", a precizat un purtător de cuvânt al Formulei 1.

Via Motorsport

  • ANV, miercuri, 10.01.2018 20:13

    LOL

  • Don, miercuri, 10.01.2018 23:11

    Da sigur...publicitate, asta mai lipseste, un panou pe halo ala oribil. Cred ca Liberty media ar trebui sa se gandeasca mai mult la fanii pe care ii pierde zi de zi decat la banii pe care poate sa-i obtina din diverse surse

  • Yaz, joi, 11.01.2018 16:04

    Asta se intampla cand lasi Formula 1 pe mana ageamiilor. A trecut de la un senil la niste handicapati. Macar pe vremea senilului era mai spectaculoasa cat de cat.........

  • ., joi, 11.01.2018 18:16

    Boah, mai au putin si pun panouri ca la taxiurile americane ! Luminite de craciun mai lipseau de pe masinile de F1 !

  • mobius, joi, 11.01.2018 21:01

    Acest halo prezentat, sau sugerat in imagini, este, dupa parerea mea, el insusi un pericol (reduce campul vizual). Daca pe acest halo mai ruleaza si programe publicitare, nu vad cum acest element mai poate sa fie un factor de siguranta. Poate nu mai sunt eu zdravan, dar reclamele (accept ca trebuie sa fie), sunt pentru fani si public, nu pentru piloti, care au alta treaba si care trebuie protejati, tocmai pentru a face spectacol.

  • AlexRKN, luni, 15.01.2018 16:35

    Pana acum il injurati pe Berny....sa vedeti ce o sa il mai plangem