Skoda extinde gama Yeti: Urmează rivali pentru Qashqai şi Qashqai+2
Skoda vrea să lanseze patru modele noi în următorii ani, toate de nişă. Vorbim de două monovolume şi de două SUV-uri, cele din urmă fiind realizate în baza gamei Yeti.
Britanicii de la Car anunţă că Skoda va împărţi gama Yeti în două modele: un SUV compact şi un crossover cu şapte locuri şi tracţiune integrală. Modelul care va oferi cinci locuri va avea dimensiuni comparabile cu cele ale lui Volkswagen Tiguan şi va lupta pe segmentul lui Nissan Qashqai, în timp ce al doilea model, cel cu şapte locuri, se va lupta cu Nissan Qashqai+2. În prezent, cei de la Skoda au în gamă un singur SUV, Yeti şi un singur monovolum, Roomster.
Cehii pregătesc o ofensivă de proporţii, deoarece intenţionează să-şi dubleze vânzările până în 2018. În prezent, toate modelele din gama Skoda au raportat o creştere a vânzărilor de peste 10% în perioada ianuarie- septembrie (la nivel global). Yeti a raportat o creştere a vânzărilor de 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce Superb şi Octavia sunt şi ele printre modelele cu o creştere de peste 20 de procente în raport cu perioada ianuarie-septembrie a anului 2010.
Cei de la Car anunţă că Skoda şi-a asumat responsabilitatea dezvoltării şi producţiei de trenuri de propulsie low-cost pentru întregul concern Volkswagen. Până în prezent, respectiva informaţie nu a fost nici infirmată, dar nici confirmată de cei de la Volkswagen. Din moment ce Volkswagen se va concentra pe dezvoltarea noii platforme modulare pe care o vor folosi din ce în ce mai multe modele din concern, sunt şanse ca nemţii să-i oblige pe cehi să se ocupe de motorizările viitoare, pentru a reduce costurile în cazul unor modele de volum.
Via | Carmagazine
Daca va avea acelasi design "impresionant" va fi o lupat "dura" cu Nissan Qashqai.