Skoda nu va construi un model sport economic
Oficialii Skoda au infirmat planurile de construcţie ale unui model sport economic. În schimb, cehii se vor concentra pe modelele de volum, necesare pentru creşterea vânzărilor.
Oficialii Skoda au infirmat zvonurile care anunţau un model sport low-cost. Cehii au declarat că preferă să se orienteze pe modelele de volum, cu ajutorul cărora pot obţine profit. În urmă cu câteva luni, Skoda a adus la Worthersee un concept pe nume Fabia vRS 2000. Acesta era o versiune a lui Fabia RS căruia i-a fost tăiat plafonul. Cabrio-ul ad-hoc a lansat o serie de speculaţii cu privire la o eventuală versiune de serie, deşi configuraţia caroseriei nu permitea acest lucru în condiţii corespunzătoare.
Eckhard Scholz, directorul tehnic de la Skoda a exclus posibilitatea introducerii unui model sport accesibil în gamă. ”Nu este următorul pas pentru noi. Vrem să atacăm segmentele cu volume mari”, a completat Scholz. Oficialul Skoda a declarat că dublarea vânzărilor din 2011 până în 2018 va fi realizată prin ţintirea segmentelor mari şi prin concentrarea pe elementele potrivite, nu prin modele de nişă.
În schimb, marca vRS va primi mai multe modele în viitor. Ca de obicei, oficialii mărcii au refuzat să dea prea multe detalii, cu toate că au specificat că nu vor dezvolta o versiune RS a lui Superb. Acest gen de versiune trebuie să se ”potrivească cu maşina”, consideră directorul tehnic de la Skoda.
Via | Autocar
"preferă să se orienteze pe modelele de volum, cu ajutorul cărora pot obţine profit" adica ce, Dacia e neprofitabila? ce spun ei de fapt e ca vor sa se orienteze spre profit GRAS, nu se multumesc cu maruntis... pai bine asa, jecmaniti fraierii PS: Fabia RS luata la polizor e o hidosenie