Skoda Rapid Spaceback, noul teaser ne dezvăluie surpriza cehilor

Publicat vineri, 12.07.2013 18:38 de Sebastian Toma

Skoda a publicat o nouă imagine teaser a celei de-a doua versiuni de caroserie din gama Rapid. Este vorba despre Rapid Spaceback, model care va fi dezvelit în curând.

Skoda Rapid va primi o nouă versiune de caroserie, numită Spaceback. Pentru moment, avem doar o imagine teaser, care ne prezintă o parte a hayon-ului noului model Skoda, dar reprezentanţii mărcii spun că vor dezveli modelul în curând. Cel mai probabil, cehii vor prezenta primele imagini oficiale în următoarele săptămâni, pe când debutul oficial va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt.

Noua versiune de caroserie a lui Skoda Rapid va avea un portbagaj mai mare şi este aşteptată să preia integral gama de motorizări a berlinei. Cel mai probabil, partea frontală şi interiorul noului model vor fi preluate integral de viitorul Rapid Spaceback. În prezent, gama Skoda Rapid are motorizări care livrează între 75 şi 122 CP. Modelul este oferit atât în compania motorizărilor TSI de 1.2 litri, cât şi a TDI-ului de 1.6 litri. Versiunea de bază este un 1.2 MPI, care livreză 75 CP şi 112 Nm şi costă 11.030 euro cu TVA inclus.

După cum ne-au obişnuit mărcile din concernul Volkswagen, lista de dotări a noii versiuni de caroserie a lui Rapid ar putea să fie preluată şi de noua caroserie. Să trecem în revistă dotările standard ale lui Skoda Rapid. În cazul berlinei, nivelul de echipare Active include airbaguri frontale, laterale şi cortină, centuri cu prindere în trei puncte, sistem ESC (program electronic pentru stabilitate), aer condiţionat manual, geamuri electrice faţă, iluminare portbagaj, banchetă spate rabatabilă fracţionat, lampă de ceaţă, jante de oţel de 14 inch, radio CD cu MP3 şi 4 difuzoare, reglaj electric al farurilor, servodirecţie hidraulică, scaun şpfer cu reglare pe înălţime, volan reglabil axial şi vertical, turometru digital şi semnal sonor avertizare faruri aprinse.

Via Worldcafans | Skoda

  • someone, vineri, 12.07.2013 19:01

    motorul de 1.2 TSI 105 cai dezvolta 175 nm . asa ca fapt divers

  • ScorpyonVAG, vineri, 12.07.2013 19:22

    Va fi un fel de Octavia Combi mai low-cost. Caci tot asa este si Rapidu.

  • quakeman, vineri, 12.07.2013 19:28

    @skorpyonVAG ce zici de un golf gti mai ieftin, mie asa mi se pare linia de deasupra stopului, pare ca ingusteaza luneta gen volvo c30 . noroc :)

  • just_me, vineri, 12.07.2013 20:01

    Ori ai bani sa-ti iei octavia, ori nu...nu vad rostul skoda rapid, parerea mea. Astept sa vad noua fabia...

  • gelu, vineri, 12.07.2013 20:13

    am sa indraznesc sa imi imaginez - un fel de Golf...dar concurent pentru Sandero - un fel Sprtback de la Audi cred ca va aduce mai mult cu un Sportback, totusi

  • Je, sâmbătă, 13.07.2013 00:10

    Nu știu de ce m-a dus cu gândul la Dacia break... O mai tineti minte?

  • CLUBC4.RO, sâmbătă, 13.07.2013 07:47

    @Je = te referi la LIBERTA ? :)

  • Vasilica, sâmbătă, 13.07.2013 09:46

    Imi place mult, luneta este in parte spre acord tourer, un design simplu si reusit, si din seria 3 Touring mai are ceva. O sa fie un hit sigur deoarece si pretul este destul de jos iar entry-ul este mai mult decat decent mai ales la noi unde nu ai decat poteci si drumuri de caruta, pentru manelarica soselele si autostrazile , lipsesc cu desavarsire.

  • lorinczi.thomas, sâmbătă, 13.07.2013 09:49

    @CLUBC4.RO Liberta este versiunea HATCHBACK a seriei!

  • Batranu', sâmbătă, 13.07.2013 13:10

    Nu cred ca va fi un break in adevaratul sens al cuvantului,va fi "jumatate" de break,un fel de sportback,cum s-a zis mai sus.Nu ar avea sens sa faca un combi,deoarece Octavia combi acopera o gama larga de preturi,si e de ajuns Rapid vs Octavia sedan.Skoda are nevoie de un concurent in clasa hatckbackurilor medii,ceva intre Octavia si Rapid.

  • CLUBC4.RO, duminică, 14.07.2013 08:48

    @lorinczi.thomas = Dacia 1325 „Liberta” a fost produsă de către Dacia ca urmare a unor schimbări de design fata de predecesoarea sa, Dacia 1320. Datorita Revoluției Române din decembrie 1989, numele de „Liberta” avea o conotație mai specială, atrăgând oamenii, și totusi a fost produsa într-un număr destul de mic, circa 7800 de exemplare. http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_1325 Motorul pe bnzina de 1560 cm³ a fost creat special pentru ea !

  • CatalinRaven, duminică, 14.07.2013 11:31

    de unde scoate un motor de 1.2 litri aspirat(MP!) 175 NM??? AUTOMARKET, cuplu maxim pentru acest motor este de 112 NM. 175 NM este cluplul maxim pentru 1.2 TSI 105 CP

  • lorinczi.thomas, luni, 15.07.2013 11:18

    Au aparut primele poze cu Rapid Spaceback!!!!! http://www.netcarshow.com/skoda/2014-rapid_spaceback/